Sorin Grindeanu dezvăluie ce ar face dacă nu l-ar mai vrea pe Bolojan premier. "Încă nu suntem acolo"

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi seara, la Antena 3 CNN, că încă nu a ajuns în situaţia de a nu-l dori ca prim-ministru pe Ilie Bolojan şi a explicat ce ar face dacă s-ar întâmpla acest lucru.
„Dacă nu mi-aş dori acest lucru, aş merge în faţa partidului şi le-aş spune că cred că suntem în situaţia în care trebuie să plece Bolojan, nimic personal. Încă nu suntem acolo”, a precizat Grindeanu.
Referitor la neprezentarea lui Bolojan la Parlament, liderul PSD a susţinut că „Ora premierului” este o procedură corectă şi că „nu ar trebui să ne jucăm cu focul când vine vorba de Parlament”.
„Eu am primit ieri adresa de la cabinetul primului ministru, prin care m-a informat că nu poate să vină la ora primului ministru, cred că era ieri după masă, la ora 16 sau 17. I-am trimis înapoi o altă adresă, sau cabinetul meu, în care am spus că aştept să-mi comunice de la Palatul Victoria când, în programul domniei sale, ar putea să vină în Parlament. Că da, trebuie să vină în Parlament. Nu mi-a transmis încă când găseşte acea oră”, a explicat Grindeanu.
Liderul PSD a mai declarat că relaţia sa cu premierul nu a fost una de prietenie „nici înainte, nu e nici acum, e una de parteneri, de şefi de partide într-o coaliţie, fiecare încearcă să-şi susţină punctul de vedere, să şi-l argumenteze, dar n-am avut relaţie de prietenie şi nimeni n-a avut pretenţia”.
Grindeanu a adăugat că această relaţie „e într-o zonă de trecere, într-o zonă mediocră – nota 6-7”.
În ceea ce priveşte coaliţia de guvernare, Sorin Grindeanu a declarat că aceasta nu stă într-o personă.
„Aici nu e vorba nici de Grindeanu, nici de Bolojan. E vorba de o coaliţie de patru partide care trebuie să meargă înainte. Noi am luat o decizie în PSD şi n-a votat doar conducerea partidului, dacă intrăm sau nu la guvernare. Când am hotărât, am hotărât că facem această majoritate impersonal. Nu stă o coaliţie într-o persoană”, a mai spus şeful interimar al PSD.