Sociolog: Parlamentul a votat un mare program de facilităţi fiscale şi ajutoare de stat înainte ca premierul să propună programul şi cabinetul de minştri

Vot în Parlamentul României (Epoch Times Romania)
Liliana Alexe
26.10.2026
Vot în Parlamentul României (Epoch Times Romania)
Liliana Alexe
26.10.2026

Ovidiu Voicu, directorul executiv al Centrului pentru Inovare Publică, a atras atenţia, într-o postare pe Facebook, că nu cu mult timp înainte ca premierul Luca Niculescu să propună programul şi cabinetul de miniştri "Parlamentul a votat un mare program de facilităţi fiscale şi ajutoare de stat, de parcă bugetul ar fi un sac fără fund".

Potrivit sociologului, proiectul de lege a pornit de la parlamentarii PSD Natalia Intotero (acum ministră a Mediului), Adrian Câciu şi Ilie Toma.

Care sunt noile facilităţi fiscale votate de Parlament?

„'Legea privind Programul pentru investiţii şi locuri de muncă la nivel naţional' introduce mai multe facilităţi pentru noi investiţii:

- scutirea de impozit pentru profitul reinvestit în facilităţi noi de producţie sau pentru modernizarea celor existente, pe o perioadă de 5 ani, cu condiţia ca acestea să creeze minim 9 locuri noi de muncă;

- scutirea de impozit pe venit pentru persoanele nou angajate, pe o perioadă de 5 ani;

- garanţie de stat pentru creditele luate de societăţile care fac investiţii (fără alte condiţii!), până la 70% din valoarea creditului, sau 90% în mediul rural (indiferent de gradul de dezvoltare al localităţii);

- pentru investiţiile de tip greenfild (aşa scrie!), se subvenţionează comisioanele aferente creditului şi de administrare;

- tot pentru investiţiile de tip greenfild (aşa scrie, din nou!), scutire de impozit pe proprietate pentru o perioadă de 5 ani;

- obligarea Băncii de Investiţii şi Dezvoltare să analizeze cu prioritate posibila cofinanţare cu 60% a investiţiilor din schema de ajutor de stat; Se adaugă noi finanţări pentru autorităţile locale:

- creşterea cu cel puţin 30% a fondurilor de la bugetul de stat, alocate autorităţilor locale pentru proiecte „de reabilitare, modernizare şi dezvoltare a infrastructurilor şcolare, de sănătate, de transport rutier şi a reţelelor de apă şi canalizare”, în următorii 5 ani;

- credite garantate de stat până la 100% din valoarea investiţiei;

- creşterea gradului maxim al îndatorării până la 60%”, a precizat Ovidiu Voicu.

„Cât ar costa toate aceste minuni?”

„Nu se ştie, n-a calculat nimeni. De unde se iau banii? Nu este precizat, probabil cad din cer”, a precizat sociologului.

„Proiectul de lege a pornit de la parlamentarii PSD Intotero (acum ministră), Câciu şi Toma”

„Iniţial a vizat doar şase judeţe - Hunedoara, Dolj, Gorj, Galaţi, Pahova şi Mureş - şi a fost semnat de parlamentari din aceste judeţe, de la toate partidele. La Camera Deputaţilor, a fost modificat să se aplice la nivel naţional. A fost aprobat de Parlament pe data de 14 octombrie, şi aşteaptă la promulgare. Sunt chiar curios dacă Guvernul PSD va aplica această lege propusă de PSD, cu riscul de a creşte fără număr deficitul bugetar”, a scris Ovidiu Voicu pe Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos