Soacra candidatului PNL la Primăria Capitalei, condamnată pentru spălare de bani
alte articole
Soacra europarlamentarului Cristian Buşoi, candidatul liberalilor la primăria Capitalei, a fost condamnată în iunie de Curtea de Apel Craiova la trei ani de închisoare cu suspendare pentru spălare de bani, relatează Hotnews.ro
Potrivit sursei citate, Marta Ilinca, soacra lui Buşoi, este notar public. Procesul se judecă în prezent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie iar ultima înfăţişare a avut loc pe 26 noiembrie, următorul termen fiind 28 ianuarie 2016, potrivitul portalului Înaltei Curţi.
Marta Ilinca este judecată într-un dosar în care opt persoane, între care fostul şef din Hidroelectrica Teodor Pavelescu şi fostul viceprimar din Drobeta Turnu Severin, Mircea Grosu, au fost condamnaţi la închisoare de Curtea de Apel Craiova pentru trecerea ilegală a unui teren din proprietatea statului în circuitul civil, decizia nefiind definitivă. Prejudiciul în acest dosar a fost estimat la 240.000 euro.
Buşoi a declarat pentru hotnews.ro că o consideră nevinovată pe soacra sa şi că "nu vede care ar fi problema" în eventualitatea unei condamnări.
Europarlamentarul Cristian Buşoi, medic de meserie dar şi notar în funcţie, raportează o avere impresionantă, potrivit celei mai recente declaraţii de avere depusă (iunie 2015).
Articolul original poate fi citit aici