Siturile nucleare din Marea Britanie, expuse riscului de inundaţii şi eroziune
Creşterea nivelului mării din cauza schimbărilor climatice expune riscului 12 din cele 19 situri nucleare în scopuri civile din Marea Britanie, potrivit unei analize a guvernului britanic, nedată publicităţii, obţinută de cotidianul de The Guardian, informează publicaţia în ediţia de miercuri.
''Creşterea nivelului mării, în special în sud-estul Angliei, va însemna că o parte din aceste situri vor fi sub apă într-o perioadă de 100 de ani', a afirmat David Crichton, un specialist în inundaţii şi profesor onorific la centrul de cercetare a pericolelor de la University College din Londra. 'Acest lucru va face dezafectarea costisitoare şi dificilă, pentru a nu mai vorbi de remediere şi circulaţia deşeurilor nucleare la sol', a precizat el.
Nouă dintre situri au fost evaluate de Departamentul pentru Mediu, Alimentaţie şi Afaceri Rurale (Defra) ca fiind vulnerabile în prezent, în timp ce altele sunt în pericol din cauza creşterii nivelului mării şi a furtunilor pe viitor.
Siturile includ toate cele opt propuse pentru noi centrale nucleare din apropierea coastei, precum şi numeroase depozite de deşeuri radioactive, reactoare în funcţiune şi instalaţii nucleare dezafectate. Două dintre siturile pentru noile centrale - Sizewell în Suffolk şi Hartlepool în County Durham, unde se află, de asemenea, reactoare în funcţiune - ar prezenta un risc actual ridicat de inundaţii. Reactoarele închise şi în funcţiune de la Dungeness, în Kent, sunt de asemenea clasificate cu risc ridicat în prezent.
Un alt sit cu risc este Hinkley Point în Somerset, unde este planificată prima dintre noile centrale nucleare şi unde există reactoare în funcţiune şi dezafectate. Potrivit Defra, Hinkley Point are deja un risc scăzut de inundaţii, iar pînă în 2080 se va confrunta cu un risc ridicat atât de inundaţii cât şi de eroziune. Alte situri noi de reactoare care se confruntă cu un risc în prezent şi cu unul ridicat până în 2080 sunt Oldbury în Gloucestershire şi Bradwell, Essex.
Potrivit studiului, vechiul complex nuclear imens de la Sellafield, Cumbria, se confruntă cu un risc mediu de inundaţii în prezent şi mai târziu.
Analiza a fost efectuată de oficiali din echipa Defra din domeniul inundaţiilor şi eroziunii costiere, ca parte a unei investigaţii majore privind impactul schimbărilor climatice asupra Marii Britanii. Dar atunci când rezultatele au fost publicate în ianuarie au fost menţionate doar numere sumare pentru 2080 şi nu au fost numite situri individuale.
Defra a prezentat acum analiza sa completă, ca răspuns la o cerere în conformitate cu legislaţia privind libertatea informaţiei. Drept rezultat, evaluările departamentului privind riscurile pentru situri individuale pot fi dezvăluite pentru prima dată.
Multe dintre situri dateaza din anii 1950 şi 1960 şi este puţin probabil să fie complet dezafectate pentru mai multe decenii. Şapte dintre cele care au depozite de deşeuri radioactive sunt considerate a fi expuse la un anumit risc de inundaţii în prezent, în timp ce alte trei prezintă un risc de eroziune până în 2080. Experţii sugerează că principala îngrijorare este ca inundaţiile să nu provoace scurgeri de deşeuri nucleare.
Compania nucleară franceză EDF Energy s-a declarat încrezătoare că toate siturile sale nucleare din Marea Britanie au fost protejate în mod corespunzător împotriva furtunilor şi inundaţiilor. 'Fără aceste măsuri, autoritatea de reglementare ar avea dreptul de a le închide', a declarat o purtătoare de cuvânt a EDF. După accidentul nuclear de la Fukushima din 2011, rapoarte ale Oficiului pentru Reglementare Nucleară (ONR) al guvernului britanic au confirmat 'siguranţa fundamentală', a centralelor nucleare din Marea Britanie, a declarat purtătoarea de cuvânt. 'Protecţia împotriva inundaţiilor a fost de asemenea luată în considerare în noile planuri de construire şi va fi acoperită de un regim de reglementare robust, dacă vom primi autorizaţia', a adăugat ea.
Autoritatea de Dezafectare Nucleară (NDA), organismul guvernamental responsabil pentru dezafectarea centralelor nucleare vechi, a declarat că riscul de inundaţii de la fiecare sit a fost revizuit cel puţin odată la 10 ani. 'Centralele existente sunt proiectate cu măsuri împotriva inundaţiilor pentru a proteja împotriva unui eveniment ce se produce odată la 10.000 de ani iar cerinţele de planificare cer ca noile centrale nucleare să fie concepute pentru a ţine seama de impactul schimbărilor climatice', a declarat un purtător de cuvânt al NDA.
Greenpeace a acuzat însă guvernul şi industria nucleară că ascunde anvergura reală a riscului de inundaţii şi eroziune. 'Aceasta te face să te intrebi ce alte informaţii importante despre siguranţa centralelor noastre nucleare ar putea ascunde guvernul şi EDF', a declarat expertul ştiinţific al grupului, Doug Parr.
'Aşa cum a afirmat autoritatea de reglementare nucleară, siturile nucleare din Marea Britanie sunt fundamental sigure cu protecţie împotriva riscului actual şi viitor de inundaţii. 'Climate Change Risk Assessment' analizează posibilele rezultate pâna în 2080 în cazul în care nu au fost luate măsuri pentru a proteja împotriva efectelor schimbărilor climatice. Nu este cazul în mod clar - operatorii nucleari sunt deja conştienţi de riscul de inundaţii, în prezent şi pe viitor, şi iau măsurile necesare pentru a proteja siturile'', a declarat un purtător de cuvânt al Defra.