Situaţie bizară la BEC: Şefa partidului care "trolează" PSD a cerut să-i fie puse semnăturile la congelator

Biroul Electoral Central (BEC) a constatat că în dosarul depus de Oana Creţu, şefa Partidului Social Democrat Unit (PSDU), se aflau aproximativ 800 de file complet goale, motiv pentru care i-a respins candidatura. PSDU susţine, însă, că filele nu erau albe la depunere şi invocă o situaţie incredibilă: semnăturile ar fi fost scrise cu pixuri având o pastă sensibilă la temperatură, care s-a „evaporat” din cauza căldurii.
„Să le băgaţi la congelator” - soluţia propusă de PSDU
Într-o adresă oficială transmisă BEC, PSDU le-a cerut membrilor instituţiei să introducă listele de semnături în congelator „pentru câteva ore”, susţinând că astfel cerneala ar putea redeveni vizibilă. Potrivit explicaţiilor oferite, semnăturile s-ar fi degradat termic fie în timpul depozitării lângă calorifere, fie în timpul transportului, în portbagajul maşinii.
Răspunsul BEC: Nu e treaba noastră şi nici congelator nu avem
Solicitarea a fost respinsă categoric de BEC, care a transmis că nu are în atribuţii efectuarea de tratamente termice sau chimice asupra listelor depuse şi că responsabilitatea revine integral candidatului. „Arătăm că este în sarcina persoanei care urmăreşte să dobândească calitatea de candidat să ia măsurile necesare pentru ca informaţiile completate olograf în listele de susţinători şi semnăturile să fie percepute vizual de către persoanele care le verifică”, se arată în răspunsul BEC.
Candidatura respinsă
Cum Oana Creţu nu a reuşit să depună cele minim 200.000 de semnături valide, BEC i-a respins candidatura. Situaţia rămâne una cel puţin inedită, fiind poate pentru prima dată când un partid solicită o asemenea „procedură” – depozitarea listelor de semnături în congelator – în speranţa că semnăturile vor „reapărea” ca prin minune.