Sistemul judiciar din România. Procuror DNA: Se cere rigoare de ceas elveţian într-un mecanism care scârţâie ca o roată veche

Cunoscuta procuroare Alexandra Carmen Lăncrănjan afirmă că „nu poţi avea un sistem rachetă în condiţiile în care ai ciopârţit coduri şi le-ai peticit după ureche, şi ai milioane de dosare dar un sistem necalibrat”.

Lăncrănjan a publicat luni, pe pagina sa de Facebook, un comunicat de presă din partea Asociaţiei Magistraţilor pentru Apărarea Statutului Procurorilor – AMASP, în care se spune că „sistemul judiciar trăieşte într-o realitate mai puţin spectaculoasă: aceea a lipsurilor, a presiunii zilnice şi a unui echilibru precar între vocaţie şi epuizare”.

„Se cere rigoare de ceas elveţian într-un mecanism care scârţâie ca o roată veche”, acuză AMASP.

Potrivit documentului citat, inamicul numărul 1 al sistemului judiciar este legislaţia incoerentă şi impredictibilă, conţinând zeci de mii de acte normative în vigoare, modificate des, fără studii de impact sau coerenţă sistemică.

„Procedurile sunt lungi, greoaie, redundante şi greu de aplicat, unele sunt reluate de mai multe ori pe parcursul aceleiaşi cauze şi orice abatere ce nu are nicio influenţă reală asupra fondului cauzei, poate atrage o nulitate ce resetează tot traseul dosarului. Multe dintre dosarele complexe, cu mulţi inculpaţi presupun mii de hârtii în sute de volume, făcute într-o anumită ordine, toate acestea suscită discuţii ce primesc interpretări diferite, acesta pe fondul faptului că standardul probator a crescut nejustificat în timp, fără modificări legislative corespunzătoare”, afirmă procurorii.

Printre alte neajunsuri semnalate în comunicat, se numără acela că informatizarea sistemului este încă insuficientă şi inegală, comunicarea între instituţii este lentă şi ineficientă, procesele sunt încă dependente de hârtie, proceduri depăşite şi consumatoare de timp.

În plus, mai spun procurorii, dotările tehnice sunt insuficiente şi neperformante, iar volumul de muncă este disproporţionat faţă de alte state UE, unde magistratul european dispune de mai multe persoane pe care le coordonează şi care îl ajută, în timp ce magistratul român lucrează, de regulă, doar cu sprijinul unui singur grefier care este obligat să muncească suplimentar.

Redăm în continuare postarea integrală a procuroarei Alexandra Carmen Lăncrănjan:

„În rezumat, ca un magistrat care nu are în plan să se pensioneze din magistratură, aş vrea să rămână pentru posteritate că nu poţi avea un sistem rachetă în condiţiile în care ai ciopârţit coduri şi le-ai peticit după ureche, ai milioane de dosare dar un sistem necalibrat, contorsionezi principii ca totul să fie nulitate absolută şi cauţi probe în blockchain şi dark web cu busola şi creionul.

Comunicat AMASP

Dincolo de percepţii, judecăţi grăbite şi polemici televizate, sistemul judiciar trăieşte într-o realitate mai puţin spectaculoasă: aceea a lipsurilor, a presiunii zilnice şi a unui echilibru precar între vocaţie şi epuizare. Se cere rigoare de ceas elveţian într-un mecanism care scârţâie ca o roată veche. Poate nu se vede din afară, dar înăuntru, fiecare zi aduce încă o luptă cu timpul, cu volumul şi cu sistemul însuşi, din păcate.

1. Inamicul numărul 1 este legislaţia incoerentă şi impredictibilă, conţinând zeci de mii de acte normative în vigoare, modificate des, fără studii de impact sau coerenţă sistemică; nenumărate legi care intră în vigoare peste noapte, fără claritate în aplicare (ex: legea privind protecţia datelor victimelor, chiar dacă necesară, nu conţine soluţii pentru nenumăratele situaţii din practică în plină dinamică - astfel dosare au fost trimise înapoi la parchet pentru anonimizare şi copiere, fiecare instanţă sau parchet căutând soluţia cea mai bună). E la ordinea zilei ca pe grupurile de magistraţi să se întrebe – la voi cum se face? O legislaţie bună nu ar lăsa loc la astfel de întrebări. Legile nu sunt adaptate şi upgradate la realităţile prezentului (ex – infracţiunile informatice). Codul de procedură penală este efectiv decimat, în prezent instituţia camerei preliminarii, introdusă pentru a urgenta judecata cauzelor, nu-şi mai găseşte raţiunea înfiinţării şi duce la tergiversarea acestora.

Procedurile sunt lungi, greoaie, redundante şi greu de aplicat, unele sunt reluate de mai multe ori pe parcursul aceleiaşi cauze şi orice abatere ce nu are nicio influenţă reală asupra fondului cauzei, poate atrage o nulitate ce resetează tot traseul dosarului. Multe dintre dosarele complexe, cu mulţi inculpaţi presupun mii de hârtii în sute de volume, făcute într-o anumită ordine, toate acestea suscită discuţii ce primesc interpretări diferite, acesta pe fondul faptului că standardul probator a crescut nejustificat în timp, fără modificări legislative corespunzătoare.

Avem o legislaţie penală ce oferă cele mai multe drepturi pentru suspect/inculpat, drepturi reluate de mai multe ori pe parcursul unei cauze. Problema legislativă presupune o discuţie extrem de amplă.

Soluţii procedurale ar fi :

- simplificarea Codului de procedură penală;

- introducerea unor formulare clare, standardizate, verificate instituţional, care să elimine redundanţele;

2. Deşi, în viaţa de zi cu zi, timpul este inamicul numărul 1 al tuturor, în justiţie e pe locul 2, pentru că aproape toţi găsim timp peste program, sâmbete şi duminici, sărbători legale pentru a face ce nu se poate în timpul programului. Acestea nu sunt cuantificate nicăieri şi, bineînţeles, neplătite şi nici recompensate cu timp liber corespunzător.

La toate parchetele şi instanţele există un program al serviciilor, prin rotaţie, toţi magistraţii sunt de serviciu, de obicei, câte o săptămână. Aceasta înseamnă că, în perioada stabilită, dacă sună telefonul, la orice oră din zi sau din noapte, trebuie să mergi la serviciu sau la faţa locului săvârşirii unei infracţiuni (ştim şi alţii o fac, dar nu asta e discuţia). Nu există sporuri salariale pentru acest lucru. La parchetele sau instanţele mici, se face de serviciu extrem de des, astfel încât nu se poate părăsi localitatea mai mult de o săptămână. Speţa nouă, survenită în timpul serviciului, de obicei, speţă dificilă şi de impact, trebuie rezolvată rapid, iar făptuitorul trebuie să se transforme în inculpat propus spre arestare preventivă în 24 de ore, timp în care de la un apel telefonic trebuie să creezi un dosar cu toate probele utile pentru că persoana să fie scoasă din societate şi plasată într-o măsură preventivă.

Perioada reţinerii de 24 de ore este dintre cele mai mici din Europa (avem Franţa, Germania, Italia – 48 de ore, Spania- 72 de ore).

3. Lucrătorii de poliţie sunt esenţiali în procesul penal — fără o relaţie funcţională, activitatea este paralizată; la parchetele de pe lângă judecătorii, cu unele excepţii pentru anumite infracţiuni, procurorii supraveghează urmărirea penală în dosare, de obicei dosare de ordinul miilor (avem o tradiţie în a face plângeri şi petiţii).

Un procuror poate supraveghea câteva secţii de poliţie din oraşe sau comune, plus multe alte structuri, adică discutat fiecare speţă în parte şi oferite indicaţii (prin Ordinul comun 231/289/20.12.2024 al MAI şi PG s-a stabilit o obligaţie pentru procurori pentru formarea profesională a poliţiştilor), lucru care se făcea oricum şi înainte, de facto, însă pe lângă îndrumări, formare profesională, mai sunt şi multe alte chestiuni de rezolvat, pentru că, din păcate, fiecare dosar sau lucrare presupune o cantitate impresionantă de documente de redactat.

La rândul lor, poliţiştii au multe alte obligaţii administrative, plus o dublă subordonare, faţă de parchet şi faţă de şeful ierarhic. Acesta este cel care trebuie să semneze orice hârtie ce pleacă din poliţie către parchet, ceea ce atrage întârzieri şi nici nu este justificat având în vedere că ancheta priveşte strict poliţistul şi procurorul de caz. De foarte mulţi ani, am solicitat poliţie judiciară în subordinea Ministerului Public, lucru care ar dinamiza şi securiza anchetele enorm.

În parchetele superioare, multe dosare se lucrează la urmărire penală proprie (la structuri, absolut toate dosarele) ceea ce presupune că procurorul este cel care face absolut tot. Avem extrem de puţine cazuri în Europa în care procurorul efectuează urmărirea penală, în fapt în toate întâlnirile cu omologi din afara ţării, aceştia ascultă miraţi cantitatea impresionată de lucruri care îi incumbă procurorului. E drept că acesta mai poate delega unele atribuţiuni, însă procedura e greoaie, presupune hârtii înregistrare în două instituţii, ştampile, numere de înregistrare, oameni care să ducă hârtiile prin toate departamentele posibile.

Mai este şi situaţia lucrătorilor de poliţie recrutaţi din sursă externă sau agenţilor care urmează nişte cursuri superficiale de foarte scurtă durată, apoi fiind nevoiţi să facă cercetare penală. Multe inconveniente sunt depăşite prin munca supradimensionată a procurorilor şi poliţiştilor cu experienţă.

4. Delegări, detaşări şi transferuri - pentru acestea trebuie stabilite nişte criterii transparente şi concrete, pentru că stabilitatea atrage eficienţă. Lipsa continuităţii afectează grav durata şi calitatea procesului penal.

5. Informatizarea sistemului este încă insuficientă şi inegală, comunicarea între instituţii este lentă şi ineficientă, procesele sunt încă dependente de hârtie, proceduri depăşite şi consumatoare de timp.

6. Dotările tehnice sunt insuficiente şi neperformante. În prezent, modalitatea de săvârşirea a infracţiunilor, cel puţin a unora, s-a rafinat foarte mult şi este realizată cu instrumente sofisticate, care ar trebui să se găsească şi la îndemâna anchetatorilor. Absenţa specializărilor practice duce la soluţii neuniforme şi întârzieri. De asemenea, este nevoia de un plan coerent de perfecţionare, adaptat la evoluţia infracţionalităţii.

7. Volum de muncă disproporţionat faţă de alte state UE – există nenumărate studii comparative în acest sens. Magistratul european dispune de mai multe persoane pe care le coordonează şi care îl ajută, în timp ce magistratul român lucrează, de regulă, doar cu sprijinul unui singur grefier care este obligat să muncească suplimentar. Nu există o normare a muncii, care ar fi şi extrem de greu de realizat în condiţiile structurii actuale a sistemului.

Volumul de muncă se datorează şi schemelor de personal rămase neschimbate din anii 2000. De asemenea, în prezent nu există nicio deschidere din partea celorlalte două puteri ale statului pentru a se discuta restructurarea sau desfiinţarea instanţelor şi parchetelor mici care preiau foarte puţini oameni şi sunt de multe ori nefuncţionale şi neadaptate dinamicii actuale.

Este de menţionat aici şi situaţia personalului asimilat magistraţilor care se bucură de toate privilegiile statutului, fără răspunderea corespunzătoare, personal care activează în instituţii care nu sunt strict legate de activitatea judiciară, posturi care ar putea fi transformate în posturi de asistenţi judiciari pentru judecători şi procurori.

Lipsa de personal se traduce prin volum de muncă dublu sau triplu în anumite instanţe sau parchete şi are efect direct asupra duratei proceselor şi calităţii actului de justiţie.

8. Cercetarea faptelor penale săvârşite de magistraţi – revenirea la un sistem care şi-a dovedit eficienţa. În prezent, este dificil ca faptele penale săvârşite de magistraţi să fie cercetate efectiv, lipsesc mecanisme clare şi independente de investigare, ceea ce duce la o percepţie de intangibilitate, care afectează credibilitatea întregului sistem. Selectarea unor procurori cu experienţă şi care şi-au dovedit profesionalismul pentru aceste structuri.

9. Numirile în marile funcţii de conducere ale parchetelor să fie avizate conform de CSM şi bazate pe criterii meritorii şi bine formulate, în urma unei selecţii riguroase.

10. Accesul în magistratură să se facă păstrând un standard ridicat care să includă şi o evaluare psihologică concretă, repetată pe parcursul exercitării funcţiei şi mecanisme de prevenire a burnoutului”.