"Siguranţa e un drept, nu un privilegiu" - Marş pentru siguranţa femeilor
alte articole
În jur de 150 de persoane, în marea lor majoritate tinere, au participat, sâmbătă, la un marş de protest în Capitală, pentru a cere stoparea violenţei împotriva femeilor şi măsuri ferme din partea autorităţilor, în special a Poliţiei, în vederea opririi acestui fenomen care tinde, din ce în ce mai mult, să fie perceput ca normalitate.
În condiţiile în care violenţa a început să fie văzută ca ceva firesc sau ca o problemă privată în care cei din jur nu trebuie să intervină iar femeile sunt în mod frecvent insultate, agresate şi hărţuite atât pe stradă, cât şi acasă sau la serviciu, marşul de ieri şi-a propus să atragă atenţia asupra anormalităţii acestor fenomene.
Potrivit adevărul.ro, protestatarii s-au strâns în jurul orei 14:00 în Piaţa Victoriei unde, înainte de a pleca în marş, au citit revendicările pe care le au, iar un grup de toboşari, femei şi bărbaţi, a susţinut un scurt moment artistic.
Din Piaţa Victoriei, protestatarii au pornit pe traseul Bulevardul Lascăr Catargiu - Piaţa Romană - Universitate, ocupând prima bandă de circulaţie. Participanţii la marş au purtat bannere pe care scria: "Siguranţa e un drept, nu un privilegiu", "Vrem o lume fără violenţă fizică, sexuală, economică împotriva femeilor", "Una din 4 femei a fost agresată fizic sau sexual de partener", "Bătaia nu e ruptă din rai", "Împreună pentru siguranţa femeilor", "Poliţia apără abuzatorii, statul, capitalul şi atât" etc.
De asemenea, în timpul marşului s-a scandat: "Vrem dreptate în justiţie şi încredere în poliţie", "Cea mai mică lovitură, nu e dragoste, e ură", "Nu mă simt flatată să fiu agresată".
Marşul pentru siguranţa femeilor a fost organizat de Reţeaua pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor. Ca motivaţie a acestui demers, organizatorii reamintesc că una din 3 femei a trecut cel puţin odată în viaţă printr-o formă de violenţă, şi până când comportamentul agresorilor nu va fi condamnat, până când acestora nu li se spune că ceea ce fac este greşit şi că trebuie să se oprească, violenţa va continua.
În fiecare zi suntem martori la diferite forme de agresiune asupra femeilor, agresiuni care nu sunt sancţionate nici de comunitate, nici de statul român iar ordinul de protecţie continuă să rămână un instrument legal care nu oferă siguranţă reală victimelor violenţei, deşi a fost introdus în anul 2012, arată, pe Facebook, organizatorii.
Prin demersul lor, participanţii la marş şi-au propus, totodată, să condamne "comporatamentul agresiv al acelor bărbaţi care consideră că au dreptul să ameninţe şi să-şi lovească partenera sau fosta parteneră de viaţă, să violeze atunci când nu primesc consimţământul pentru actul sexual, să adreseze obscenităţi pe stradă şi în mijloacele de transport în comun sau să hărţuiască sexual eleve, studente sau colege de muncă.
Revendicări adresate autorităţilor
- Să existe un ordin de protecţie de urgenţă iar Poliţia, IML, unităţile medicale, parchetul şi instanţele de judecată să trateze cu maximă diligenţă şi celeritate cazurile de violenţă reclamate de femei.
- Să existe personal specializat pentru astfel de situaţii, care să ţină cont de riscul de re-traumatizare a victimei.
- Să se aloce fonduri publice, de la bugetul Statului şi de la bugetele locale, pentru servicii de consiliere psihologică, asistenţă juridică şi adăposturi.
- Să se înfiinţeze centre specializate pentru victimele violului.
- Să existe colaborare între instituţii ori de câte ori este tratat un caz de agresiune în familie, viol, hărţuire sexuală, exploatare sexuală.
- Să fie sancţionate canalele media care încalcă dreptul victimelor la protejarea identităţii, precum şi cele care promovează emisiuni sau articole în care incită la comiterea de acte de violenţă asupra femeilor.
- Să fie introduse în curricula şcolară şi predate elevilor noţiuni referitoare la violenţa de gen.