Cei şapte tineri din Vaslui condamnaţi pentru viol rămân după gratii
alte articole
Cei şapte tineri din Vaslui acuzaţi de violarea unei eleve de 18 ani rămân în arest preventiv, informează B1 TV. Decizia a fost luată luni de Curtea de Apel Iaşi.
Cei şapte contestaseră măsura arestului preventiv, însă instanţa a respins contestaţia acestora. Decizia este definitivă.
Amintim că, în toamna anului trecut, şapte tineri din Vaslui au sechestrat şi violat, ore în şir, o elevă de 18 ani, până când aceasta a leşinat. Potrivit declaraţiilor victimei, după ce şi-a pierdut cunoştinţa, tinerii au stropit-o cu alcool pentru a-şi reveni, după care au violat-o din nou.
După ce acest caz a devenit unul dintre cele mai fierbinţi subiecte de presă, având în vedere că, la un an de la eveniment, tinerii erau judecaţi în stare de libertate, autorii violului, Silviu Burada, Silviu Avădanei, Paul Burlacu, Petrică Bolboceanu, Bogdan Boicu, Alin Rotaru şi Ioan Surleac, au primit pedepse între 8 ani şi 4 luni închisoare şi 5 ani şi 4 luni.
Toţi cei şapte inculpaţi au contestat atât înlocuirea măsurii controlului judiciar cu arestarea preventivă, cât şi condamnările primite.