Oana Gheorghiu aprinde lumina în "cămara" pesedistului Radu Oprea: Cum a pierdut, de fapt, România cei 200 mil € din cererea de plată nr. 3

Oana Gheorghiu
Ana Ion
09.05.2026
Oana Gheorghiu
Ana Ion
09.05.2026

România a pierdut sute de milioane de euro pe cererea de plată nr. 3, iar cei responsabili încearcă astăzi să îşi acopere incompetenţa aruncând cu acuzaţii în stânga şi în dreapta, a atras atenţia, pe pagina sa de socializare, vicepremierul interimar Oana Gheorghiu, după ce fostul secretar general al Guvernului, pesedistul Radu Oprea, a încercat să dea vina pe ea.

Oficialul susţine că faptele sunt simple:

16 iunie 2022: Guvernul înfiinţează Comitetul interministerial pentru sprijinirea implementării Reformei 9, condus de secretarul general al Guvernului de atunci, domnul Marian Neacşu. (Decizia Prim-Ministrului nr. 366/2022). Ulterior, conducerea va fi preluată de domnul Ştefan-Radu Oprea.

Atribuţiile comitetului trebuiau să ducă la îndeplinirea a trei jaloane din PNRR:

439: revizuirea şi îmbunătăţirea cadrului legal cu privire la întreprinderile publice;

440: constituirea şi operaţionalizarea grupului operativ permanent pentru coordonarea şi monitorizarea politicii de guvernanţă corporativă;

442: îmbunătăţirea reglementărilor privind evaluarea şi selecţia administratorilor întreprinderilor publice, în vederea reducerii numirilor interimare sau temporare ale acestora.

15 aprilie 2023: România depune oficial cererea de plată nr. 3, moment la care România şi-a asumat că jaloanele 439 şi 440 sunt îndeplinite.

28 mai 2025: Comisia ne suspendă 330 milioane Euro (bani europeni nerambursabili) pentru neîndeplinirea jalonul 440 şi ne dă 6 luni la dispoziţie ca să reparăm situaţia.

28 noiembrie 2025: România transmite răspunsul la decizia de suspendare, explicând demersurile făcute pentru îndeplinirea aspectelor rămase de realizat în cadrul jalonului.

Potrivit Regulamentului European, toate măsurile trebuiau realizate până la data limită de 28 noiembrie. Orice se întâmplă mai târziu de termenul de suspendare nu se mai poate lua în calcul la evaluarea jalonului.

Aşadar, acesta este momentul oficial la care România a pierdut banii.

19 decembrie 2025: Se re-activează Comitetul CNR9 (Decizia Prim-Ministrului nr. 572/2025, condus de această dată de viceprim-ministrul responsabil pentru reformă, adică subsemnata.

30 aprilie 2026: România primeşte decizia finală a Comisiei referitoare la CP3: din cei 330 milioane Euro suspendaţi, primim doar 132 milioane Euro. Diferenţa de 198 milioane Euro o pierdem.

"Aspectele sunt relativ tehnice, dar toate sunt documentate prin acte şi decizii oficiale, uşor de verificat de către oricine. E oricum tare rău să dezinformezi, cu atât mai mult atunci când ocupi o funcţie publică. Dar să dezinformezi ştiind că există toate documentele care să te contrazică? Trebuie să fii cu adevărat special ca să faci aşa ceva", a subliniat Oana Gheorghiu.

Postarea lui Radu Oprea

"Să mai aprindem lumina!

Comisia Europeană a motivat într-o scrisoare de ce a plătit mai puţini bani pentru jaloanele şi ţintele din cererea de plată 3.

Ţineţi minte că jalonul referitor la AMEPIP avea două componente: numirea conducerii urmare procesului de selecţie şi operaţionalizarea agenţiei, iar suma reţinută era de 330 milioane de euro.

Pentru că am reuşit împreună cu colegii de la SGG să încheiem acest proces de selecţie şi să numim conducerea AMEPIP până pe 28 noiembrie 2025, data limită impusă de procedurile europene, am primit 132 milioane de euro.

Însă referitor la operaţionalizarea AMEPIP am găsit o surpriză neplăcută: 'Decizia cu numărul 572/2025 a Prim-ministrului a stabilit rolul şi responsabilităţile Comitetului interministerial care sprijină implementarea reformei ÎS. Conform deciziei, Comitetul acţionează ca o structură de coordonare a politicilor publice privind ÎS, şi este mandatat să coordoneze şi să armonizeze politicile autorităţilor publice privind ÎS, să propună abordarea strategică a Guvernului cu privire la rolul Statului ca acţionar şi principiile de gestionarea a portofoliului de ÎS şi să promoveze standardele de guvernanţă corporativă ale OCDE. Înfiinţarea acestei structuri paralele de guvernanţă corporativă diluează funcţiile principale ale AMEPIP prin consolidarea coordonării strategice şi orientării politice la nivelul comitetului interministerial, limitând totodată rolul AMEPIP la supravegherea tehnică'.

Deci înfiinţarea comitetului doamnei Oana Gheorghiu ne-a făcut să pierdem bani din PNRR!

Cam scumpă "jucăria" doamnă, pierderea totală pe acest jalon a fost de aproape 200 milioane de euro."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos