Senatul american votează recunoaşterea genocidului armean comis de Turcia
alte articole
Senatul american s-a alăturat Camerei Reprezentanţilor, adoptând o rezoluţie care recunoaşte uciderea armenilor de către Imperiul Otoman drept genocid.
Senatul a aprobat rezoluţia, care exprimă „sentimentul Senatului că este parte a politicii SUA să comemoreze Genocidul Armean prin recunoaştere şi amintire oficială”, potrivit textului transmis Congresului.
Genocidul, din perioada Primului Război Mondial, a fost deja recunoscut de Rusia, unele state UE, precum şi de Consiliul Mondial al Bisericilor. La începutul acestui an, preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat că ţara sa va face din 24 aprilie o Zi de Amintire a Genocidului Armean.
Turcia a negat în repetate rânduri acuzaţiile de omorâre în masă a armenilor, spunând că atât turcii, cât şi armenii au fost victime ale tragediei care s-a întâmplat în 1915-1917.
Votul din Camera Reprezentanţilor privind rezoluţia a tensionat şi mai mult relaţiile încordate dintre SUA şi Turcia. Singura ţară musulmană din NATO derapează tot mai evident de la politicile comune ale membrilor Alianţei, îndreptându-se către legături strânse cu Rusia. Evoluţia a devenit evidentă după puciul eşuat din 2016 împotriva preşedintelui Erdogan şi s-a consolidat odată cu achiziţionarea sistemului de rachete S-400 din Rusia.