Seminarii online pentru studenţii care vor să afle cum să lanseze o afacere

Studenţii interesaţi să pornească o afacere de la zero şi care s-au gândit la un proiect pe care doresc să-l pună în practică pot primi consiliere de specialitate de la antreprenori, investitori şi experţi din mediul de afaceri. Aceştia vor lua parte la webinariile organizate, în cadrul StartUp Program, de Junior Achievement România, o organizaţie nonprofit de educaţie economică şi antreprenorială.
. (ODD ANDERSEN/AFP/Getty Images)
Cristina Boiangiu
05.03.2013

Studenţii interesaţi să pornească o afacere de la zero şi care s-au gândit la un proiect pe care doresc să-l pună în practică pot primi consiliere de specialitate de la antreprenori, investitori şi experţi din mediul de afaceri. Aceştia vor lua parte la webinariile organizate, în cadrul StartUp Program, de Junior Achievement România, o organizaţie nonprofit de educaţie economică şi antreprenorială.

“Webinar provine de la două cuvinte - web şi seminar – şi este un seminar care se desfăşoară online şi la care participă studenţii înscrişi care se pot conecta de pe un calculator. La fel procedează şi cei care susţin prezentările. Webinariile vor avea loc în perioada martie-aprilie, iar numărul de studenţi care se pot înscrie este nelimitat. La webinarul care are loc azi şi care este primul, s-au înscris aproximativ 100 de studenţi, iar înscrierile se fac pentru fiecare seminar în parte. Le recomandăm studenţilor să participe la toate seminariile, pentru că vom începe cu o prezentare generală a ideii de afaceri şi pe urmă se va intra pe diverse aspecte de business”, a declarat, pentru Epoch Times, Lucian Grămescu, manager de operaţiuni la Junior Achievement România.

La webinarii, studenţii vor afla cum se lansează şi cum se conduc afacerile reale şi vor avea oportunitatea de a interacţiona direct cu invitaţii şi de a beneficia de experienţele, perspectivele şi expertiza acestora. Webinariile fac parte din StartUp Program, un program european de practică antreprenorială prin care echipe de studenţi îşi dezvoltă ideile de afaceri, testează viabilitatea produselor sau serviciilor pe care ar dori să le lanseze pe piaţă.

Cei care participă la webinarii pot echivala proiectul lor de antreprenoriat cu practica de specialitate de la facultate. De-a lungul celor două luni, studenţii vor discuta cu posibili finanţatori, furnizori şi clienţi potenţiali, vor realiza un prototip şi chiar prima vânzare. Pentru că vor fi îndrumaţi la toţi paşii pe care îi presupune dezvoltarea unei afaceri, de la ideea iniţială, la introducerea pe piaţă a produsului sau serviciului respectiv, tinerii vor evita greşelile pe care le-ar fi făcut dacă ar fi acţionat pe cont propriu şi nici nu se vor mai confrunta cu foarte multe probleme.

“Pentru participarea la webinarii nu am impus condiţii. Studenţii care sunt interesaţi de afaceri şi care doresc să ia parte trebuie să se înscrie şi vor primi toate detaliile necesare pentru a se putea conecta. Webinariile se adresează în special celor care pilotează un proiect de afaceri. Ideea e să dovedească că ideea de afacere funcţionează, iar la final ei vor decide dacă o păstrează şi o pun în practică sau o vând unei firme interesate”, a precizat Lucian Grămescu.

Studenţii cu cele mai bune idei de afaceri vor putea participa şi la competiţia Compania Anului 2013, unde echipele pot câştiga până la 15.000 de euro pentru dezvoltarea afacerii. Se mai oferă burse Junior Achievers de participare la finala Europe Enterprise Challenge 2013, derulată la Liege (Belgia), în perioada 3-5 iulie 2013.

Studenţii care au o idee pe care vor s-o pună în practică, sunt curioşi să vadă dacă antreprenoriatul este pentru ei, care vor să exerseze un set de competenţe necesare pe piaţa de muncă modernă sau care pur si simplu caută o experienţă diferită pot contacta profesorii coordonatori StartUp din cele 27 de universităţi partenere din ţară sau Junior Achievement România, au precizat iniţiatorii proiectului.

Pilotarea unei idei de afaceri presupune alegerea unui produs sau serviciu şi testarea acestuia pe piaţă prin:
- studiu preliminar de piaţă (chestionare, interviuri cu clienţi etc.);
- atragerea de resurse reale (capital, resurse materiale şi umane) pentru derularea afacerii;
- contactarea potenţialilor parteneri (furnizori, distribuitori, clienţi);
- obţinerea unor oferte concrete de materii prime şi servicii pentru producţie/implementare;
- realizarea unei serii limitate a produsului, respectiv oferte limitate ale serviciului, sau ale unui prototip pentru producţie/implementare elaborată;
- promovarea şi vânzarea produsului/serviciului în cantităţi limitate către clienţi reali pentru a testa reacţia pieţei şi valoarea produsului/serviciului;
- administrarea financiară a afacerii pilot;
- lichidarea sau vânzarea afacerii pilot sau înregistrarea ei la Registrul Comerţului.

La StartUp Program, din care fac parte webinariile, au participat 140 de echipe din 30 de universităţi din România în perioada 2009 - 2012.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor