Şeful PPE: "Poporul român merită o carte de vizită mai bună decât un premier trimis în judecată"
alte articole
Premierul României, Victor Ponta, trebuie să demisioneze ca urmare a trimiterii sale în judecată, a solicitat vineri, potrivit unui comunicat de presă remis Epoch Times, preşedintele Partidului Popular European, Joseph Daul.
"Solicit primului ministru al Guvernului României, Victor Ponta, să îşi prezinte imediat demisia din funcţia de prim ministru, ca urmare a trimiterii sale în judecată pentru acuzaţii grave de corupţie. Poporul român merită o carte de vizită mai bună decât un prim ministru trimis în judecată pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracţiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, şi spălarea banilor.
România este astăzi un partener de încredere în Europa ca urmare a numeroaselor eforturi făcute de poporul român şi de guverne de centru dreapta. Apelez la Victor Ponta să nu supună aceste realizări unui risc inutil. Domnia sa va avea şansa să îşi dovedească nevinovăţia în faţa justiţiei din România", a declarat preşedintele PPE Joseph Daul.
La rândul său, preşedintele grupului PPE din Parlamentul European, Manfred Weber, a declarat că "premierul Ponta ar trebui să facă un pas înapoi şi să lase justiţia să decidă".
"Victor Ponta este singurul premier ce va fi judecat în timpul mandatului, împotriva lui fiind formulate în mod oficial mai multe capete de acuzare pentru corupţie. Din această cauză imaginea României are de suferit fiind în acelaşi timp o dovadă a lipsei de respect pentru cetăţenii români, care merită mult mai mult", a transmis Manfred Weber.
Celebrul dosar "Turceni-Rovinari", în care sunt inculpaţi, printre alţii, senatorul Dan Şova şi premierul Victor Ponta, a fost trimis joi, spre judecare, magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.