Şeful campaniei de vaccinare anti-Covid: Nu este recomandată combinarea a două sau mai multor vaccinuri

Vaccinul împotriva COVID-19 produs de compania AstraZeneca, 24 martie 2021
Vaccinul împotriva COVID-19 produs de compania AstraZeneca, 24 martie 2021 (Andreas Solaro/AFP via Getty Images)

Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-Covid, a declarat, la TVR 1, că nu este recomandată combinarea a două sau mai multe vaccinuri. Medicul a făcut referire la precauţia persoanelor care au primit prima doză de vaccin AstraZeneca şi refuză să o primească şi pe a doua. Reticenţa a apărut în urma acuzaţiilor că vaccinul ar putea produce, în unele cazuri, cheaguri de sânge rare la nivel cerebral, uneori mortale, în special la pacienţii cu număr scăzut de trombocite.

“Mecanismul care pare a fi implicat în generarea acestor evenimente (trombotice - n.red.) este unul care ţine de reactivitatea imună a organismului uman, nu pare a fi un fenomen autoimun care să crească riscul de apariţie la a doua doză. Ca atare, dacă avem o persoană care a dezvoltat evenimente trombotice după prima doză, clar este contraindicată administrarea celei de a doua doze cu acelaşi tip de vaccin, însă, nu ne aşteptăm ca la a doua doză să apară aceste evenimente. Acestea sunt datele disponibile la acest moment. [...] Nu este recomandată în acest moment combinarea a două sau mai multor vaccinuri. Rapelul pentru vaccinul de la AstraZeneca se poate extinde pe o perioadă de până la trei luni, chiar şi peste. Tocmai de aceea, cred că va fi luată în cursul zilei de mâine o decizie clară referitoare la toate scenariile, inclusiv la cea de a doua doză de vaccin, dacă rămâne din acelaşi vaccin sau nu”, a afirmat Gheorghiţă, citat de Agerpres.

De asemenea, medicul a precizat că pe moment nu s-a pus problema retragerii complete a vaccinului de la AstraZeneca. Totuşi, în cazul în care se va decide impunerea unei limite de vârstă de la care să nu se mai administreze acest vaccin şi există persoane care au primit prima doză şi sunt sub acea limită de vârstă, atunci se va lua o decizie privind schema de vaccinare – mai exact, dacă se va continua cu acelaşi vaccin sau dacă se va continua cu un alt tip de vaccin, urmând exemplul Germaniei.

“Neîncrederea care s-a dezvoltat în ultima perioadă pentru vaccinul de la compania AstraZeneca aş putea să o cataloghez ca fiind absolut firească. Am anticipat această evoluţie, a creşterii ezitării, a neîncrederii, tocmai în virtutea deciziilor care au fost diferite la nivel european. Au fost ţări care au decis suspendarea temporară a vaccinării cu vaccinul de la AstraZeneca. (...) Au fost ţări care au suspendat temporar un anumit lot, şi România a luat această decizie, şi ţări care au decis să continue. Toate ţările s-au raportat la aceleaşi date ştiinţifice, dar au luat măsuri diferite. Iar astăzi, cred că e momentul firesc să fie luată o decizie comună la nivelul tuturor ţărilor europene. Ne dorim cu toţii acest lucru (...) aşa încât să reconstruim încrederea în acest tip de vaccin. Până la urmă trebuie să punem în balanţă beneficiile vaccinării, care sunt indiscutabil mai mari decât riscurile acestei boli”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.

Totodată, medicul a mai afirmat că vaccinurile pe care le avem la dispoziţie în acest moment pentru combaterea pandemiei de SARS-cov-2 “nu sunt perfecte”, dar că este foarte important să existe un sistem de monitorizare, pentru a putea preveni şi interveni la timp în cazul unor semnale de alarmă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură