Secerati de Era ticalosilor...
...Alexandru Buia, Alexandru Olaru, Alexandru Piru, Alexandru Dinca, Alexandru Firescu. Dinastie, chinta regala Alexandru...
Cinci mari, foarte mari personalitati care au trait si au creat in Craiova. S-au daruit acestei Cetati — candva, a mandrei Banii, singura care, in afara Bucurestiului, Capitala Valahiei Mari, avea sigiliu si steag, oaste si muzica militara proprie.
Craiova — atat de repede decazuta la soiosul statut de cetate a banilor, sfaraitor, sulfuric ochi al Necuratului, numit de neamul romanesc, pentru a nu-l aduce instantaneu, prin simpla rostire a numelui, si Iacacui, Al din Balta, Naiba, Nichipercea...
Craiova — stravechea dava/cetate dacica: Pelendava, punct distinct pe drumul sarii si al matasii, far vesnic viu pe coridoarele culturale dintre extremul Est, Sud-Estul si Centrul Europei pana in Vestul sau cel mai departat.
Craiova — avanpostul provinciei istorice care, prin neamurile boierilor Craiovesti si Basarabi, a urnit din loc greul radvan al constituirii statului feudal Tara Romaneasca, apoi l-a daruit Europei pe intaiul unificator al tuturor tarilor romane, Mihai Viteazul — Restitutor Daciae, contemporan cu Shakespeare.
Aici, sub acest cer spuzit de stele ca nicaieri in lume, s-au plamadit visurile de propasire ale romanilor. Opt dintre domnitorii nostri au obarsii oltenesti. Cei din urma doi, cronologic,au fost chiar frati buni, Stirbei si Bibescu, chit ca unul intra in istorie cu numele unchiului sau, care il infiase.
Craiova a nascut totdeauna mituri: Neagoe Basarab, Dionisie Eclersiarhul, Alexandru Macedonski, Constantin Brancusi, Nestor Vornicescu, Sabin Balasa, Marin Sorescu, Ion D. Sirbu, ori Petrache Poenaru, Gogu Constantinescu, Henri Coanda, Simion Stoilow si Stefan Obobleja, sau Matei Basarab, Constantin Brancoveanu, Tudor Vladimirescu si Nicolae Titulescu.
Dar ...Cetatea Baniei s-a dovedit si urbea acidului sulfuric, din care-i aproape musai ca valorile adevarate sa fuga, nu sa ramana, pentru ca risca sa fie devorate de haitele ignorantilor in floare, de maestrii jocurilor de culise marsave.
Alexandru Firescu — acum si aici omagiat, in ziua in care ar fi implinit rumena varsta de 75 de ani — a rezistat aidoma unui martir acestor cohorte de termite asasine ale personalitatilor veritabile. A rezistat pana pe la 68-69 de ani, cand — scarbit de ingratitudinea metropolei careia i se daruise din frageda tinerete — a luat calea autoexilului, peste Carpatii Meridionali, la Sibiu.
Desi a fost adoptat rapid de confratii de la celebra Biblioteca ASTRA si Teatrul Radu Stanca, de la Revista Transilvania si Universitatea Lucian Blaga, hangerul dorului i-a sfredelit necontenit inima, pana a strapuns-o definitiv, metamorfozand-o intr-o stravezie, uriasa aripa de fluture calator peste mari si tari, peste timpul ...incremenit, parca, in pridvorul vesniciei.
Hangerul dorului — chiar asa am botezat colontitlul paginii/paginilor pe care, in calitate de corespondent special al revistei Lamura in Sibiu, Capitala Culturala a Europei 2008, Alexandru Firescu ni le trimitea cu fervoare si rigoare de metronom.
La fiecare doua, maximum trei saptamani, revenea in Craiova natala, Craiova copilariei si adolescentei sale, petrecute pe strada predestinata biruintei, Calugareni, Craiova tineretei, maturitatii, deplinei consacrari si apogeului acestei personalitati culturale polivalente — Al. Firescu, care a iubit cu incredere si cu disperare a ostenit intru spiritul locului.
Orbeste, mistuitor si mantuitor, aproape sinucigas s-a daruit, din zori pana in amurg, din miez de noapte pana in zori, acestei cetati pe care a slujit-o cu devotament, pana la sacrificiu de sine.
Trecerea pragului varstei septuagenare i-am sarbatorit-o impreuna, cu totii, in 2005, in cadrul emisiunii cu public transmisa in direct de Studioul de Radio Oltenia, unde in tinerete fusese redactor sef adjunct, ca si la cotidianul Inainte.
Tot acolo — daca nu chiar in marea sala a Teatrului National din Craiova, unde, pret de trei decenii, s-a dedicat exemplar nobilei munci de secretar literar — s-ar fi cuvenit sa-l omagiem azi, la 75 de ani, pe Alexandru Firescu. Numai ca...
Numai ca ...Era ticalosilor l-a smuls cu perfidie dintre noi, asa cum a facut-o, de-a lungul anilor, cu marile, foarte marile valori ale locului: Mircea Bohoreanu, C.S. Nicolaescu-Plopsor, V. G. Paleolog, Remus Comaneanu, Ovidiu Rocos, Amza Pellea, Manu Nedeianu, Ion Schintee, C.D. Papastate, Claudiu Moldovan, Ion M. Negreanu, Ion Zamfirescu, Romulus Diaconescu, Patrel Berceanu, pentru a numi doar o mica parte dintre cei amintiti ceva mai devreme.
Era ticalosilor... Gandul ne fuge apre asertiunea lui Platon: ,,Daca moartea ar fi sfarsitul a tot, cei mai in castig ar fi ticalosii..., moartea i-ar elibera si de trup, si de suflet, si de pacate”.
Noi nutrim convingerea ca nu-i asa.
Chiar reuniunea noastra de acum demonstreaza ca Alexandru Firescu nu a cunoscut sfarsitul. Trecut in eternitate, nascut in cer, bravul nostru concitadin continua sa traiasca, gratie creatiei sale laborioase, tenacitatii si spiritului jertfelnic, perpetuat de-a lungul unei vieti demne de pretuire si respect.
Craiova,
3 mai 2010
