Scriitor, ironii la adresa lui ND: Ar fi fost solidar, în '38, şi cu Hitler care voia Sudetenlandul - şi cu Benes, care nu voia să i-l dea

Scriitorul Radu Vancu a făcut o remarcă acidă luni, pe Facebook, faţă de opţiunea preşedintelui Nicuşor Dan, exprimată prin vocea consilierului de securitate naţională Marius Lazurca, de a fi solidar atât cu poziţia lui Donald Trump de a anexa Groenlanda, dar şi cu UE care consideră un astfel de demers inacceptabil.
„Preşedintele Dan, ne spune consilierul lui, 'e solidar cu ambele poziţii': şi a lui Trump care vrea Groenlanda, şi cu a UE care nu vrea s-o dea. Ar fi fost solidar, în '38, şi cu Hitler care voia Sudetenlandul - şi cu Benes, care nu voia să i-l dea”, a scris Radu Vancu.
Scriitorul a amintit în acest sens o poziţie istorică similară a prim-ministrului Brătianu, redată printr-o anectodă.
„Greu să nu-ţi aminteşti de anecdota cu regele Ferdinand care i-ar fi spus prim-ministrului Brătianu, care era şi el 'solidar cu ambele poziţii' & nu se decidea de ce parte să intre în război:
- Domnule prim-ministru, sunteţi cam cu luntrea în două cururi!
Când Brătianu a abandonat douăcururiluntrismul, România a câştigat”, a povestiti Radu Vancu.
Scriitorul a subliniat că, „cu cât mai repede se decide preşedintele Dan să intrăm cu adevărat în luntrea UE, cu atât mai bine va fi pentru România şi de data asta”.
„E pur şi simplu singura opţiune câştigătoare”, a precizat Radu Vancu.