Şcoala de Vară "Fenomenul Piteşti" redeschide porţile memoriei către genocidul sufletelor

Marţi, 21 iulie, începând cu ora 10.00, fosta închisoare Piteşti, loc unde a avut loc cel mai macabru experiment al dezumanizării petrecut în România comunistă, îşi deschide porţile pentru publicul larg, cu prilejul deschiderii cursurilor Şcolii de Vară "Fenomenul Piteşti".

La eveniment vor participa reprezentanţii organizatorilor, foşti deţinuţi politici trecuţi prin închisoarea Piteşti şi rude ale acestora, precum şi studenţii selectaţi pentru a participa la cursurile celei de-a patra ediţii a Şcolii de Vară. Tot în seara zilei de marţi, de la ora 21.00 în curtea fostei închisori, va fi proiectat documentarul "7 cuvinte", un film despre viaţa părintelui Gheorghe Calciu, în prezenţa regizorului Andrei Negoiţă, informează Centrul de Studii în Istorie Contemporană (CSIC), într-un comunicat de presă remis Epoch Times.

Aflată în acest an la cea de a IV-a ediţie, Şcoala de Vară „Fenomenul Piteşti“ se va desfăşura la Piteşti între 20-24 iulie şi va cuprinde prelegeri ale unor istorici şi cercetători ai trecutului recent, dar şi ale unor personalităţi recunoscute în special în rândul tinerilor: Liviu Pleşă (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii), Alin Mureşan (Centrul de Studii în Istorie Contemporană), Stelian Crăciun (Cedry2k), Andrei Fântână (membru al formaţiei Robin and the Backstabbers).

Accesul la prelegeri este rezervat studenţilor selectaţi pentru participare însă programul zilei de marţi, 21 iulie, care include o vizită la fosta închisoare Piteşti, este deschis publicului larg, informează organizatorii.

Ce a fost fenomenul Piteşti?

"Fenomenul" sau "Experimentul Piteşti” s-a desfăşurat între noiembrie 1949 şi decembrie 1951 în mai multe închisori din România comunistă (în principal la Piteşti şi Gherla, dar şi la Canal, Târgu Ocna ori Braşov) şi consta în distrugerea fizică şi morală a tinerilor închişi în penitenciare prin combinarea celor mai crude şi inumane metode de tortură fizică şi psihologică, aplicate de către alţi colegi deţinuţi.

Considerat un adevărat genocid al sufletelor, ”Experimentul Piteşti” a avut drept scop transformarea victimelor în călăi, tortura fiind doar un mijloc pentru atingerea obiectivului şi nu un scop în sine. De fapt, adevăratul scop al experimentului a fost aducerea deţinuţilor în punctul în care aceştia renunţau la convingerile politice şi religioase şi în final se atingea punctul completei obedienţe.

În primă fază, Securitatea a recrutat un grup de 5-6 condamnaţi, conduşi de Eugen Ţurcanu, care ulterior, prin schingiuri, au obligat şi alţi tineri să li se alăture în cadrul comitetelor de tortură. În afară de chinurile fizice (sute de flotări şi genuflexiuni, zile întregi de stat în diverse poziţii incomode, lovituri la faţă, tălpi, fese, organe, toate în condiţiile în care deţinuţii erau subnutriţi cronic), victimele erau batjocorite şi prin metode care le afectau psihicul, fiind obligate să îşi calce în picioare public familia, prietenii, credinţa şi simbolurile religioase, modelele etice din libertate.

În plus, victimelor li se cereau informaţii despre activitatea anticomunistă dinainte de arestare (folosite de Securitate pentru a opera alte arestări), iar majoritatea erau solicitaţi, în ultima etapă a „experimentului”, să se compromită decisiv prin participarea la bătăi. Prin torturile de tipul „experimentului Piteşti” au trecut peste 1000 persoane, dintre care au murit aproximativ 50.

Regimul comunist a făcut tot posibilul să ascundă detaliile legate de Experimentul Piteşti. Partidul a oprit fărădelegile în 1952. Nu a recunoscut niciodată faptul că a organizat minuţios operaţiunea, afirmând că totul a fost din vina unora dintre deţinuţi care au început să se tortureze între ei.

Cu toate acestea Alexandru Nicolschi, agent KGB, secretar general al MAI sub ministrul Teohari Georgescu a fost văzut deseori la Piteşti, supervizând reeducarea.

Eugen Ţurcanu, deţinutul care conducea grupul de condamnaţi torţionari a fost anchetat şi executat, pentru a acoperi legăturile sale cu liderii comunişti.

"De multe ori te întrebai atunci: eram aşa de urâţi, de pociţi, de strâmbaţi, încât vestitul Quasimodo era parcă mai frumos decât eram noi. Fără dinţi, cu gura strâmbă, cu ochii unul umflat, altul nu, cu o falcă strâmbă, cu o parte umflată... Eram aşa de urâţi încât ne făcea impresia că fiecare avem pe faţă câte o mască, că nu eram noi din cei care ne ştiam. Parcă fiecare aveam câte o mască de carnaval, o mască hidoasă. Şi trecea timpul, dar veneau alte bătăi. De exemplu, dacă te lua la palme şi te bătea, iară trebuia să schimbi faţa. Plus că dinţii ţi-i lăsai pe unde puteai… Limba îţi era arsă, buzele de asemenea, pentru că te puneau să mănânci ca porcii: îţi puneau gamela jos şi tu trebuia să lingi, că era zeamă opărită, nu conta – tu trebuia să lingi, să mănânci. Ce era în gamelă nu conta, trebuia să cureţi. Şi gamela devenea instrument pentru toate: şi pentru mâncare, şi pentru spălat rufe, şi pentru altceva… (fecale – n.n.) Dar trebuia să mănânci tot ce e în gamelă.", evoca acele vremuri de groază Nicolae Purcărea, victimă a fenomenului Piteşti.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.