Scandalul legilor Justiţiei. Toader, replică dură pentru CSM, Parchetul General şi şefa Înaltei Curţi

Autoritatea judecătorească nu are competenţa de a stabili situaţiile în care un proiect de lege poate fi iniţiat de către Guvern sau poate fi preluat de Parlament ca iniţiativă legislativă. Toate autorităţile publice trebuie să dea dovadă de loialitate constituţională, respectându-şi competenţa constituţională, şi să coopereze în respectarea şi realizarea principiilor şi normelor constituţionale, a transmis vineri, în cadrul unui comunicat de presă, ministrul Justiţiei Tudorel Toader.

Reacţia vine în contextul solicitărilor de retrimitere a proiectului legilor Justiţiei - ajuns acum în Parlament - la Ministerul Justiţiei, venite din partea CSM, Parchetului General şi şefei ÎCCJ, care au acuzat nerespectarea procedurii legale.

Vă prezentăm mai jos comunicatul de presă remis de Tudorel Toader, intitulat "Loialitatea constituţională: Respectarea competenţelor constituţionale de către autorităţile publice":

I. Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării” (art.61 alin.1 din Constituţie). Pentru realizarea funcţiei legislative, care este de esenţa activităţii parlamentare, Parlamentul poate adopta măsuri specifice, inclusiv de constituire a unor comisii speciale. Cadrul constituţional de referinţă este dat de prevederile art. 64 alin. (4) teza a 2-a din Constituţie, potrivit cărora “Fiecare Cameră îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele îşi pot constitui comisii comune.” Conform art. 8 alin.(1) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4/1992, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, “(1) La nivelul Parlamentului se pot constitui comisii speciale pentru avizarea unor acte normative complexe, pentru elaborarea unor propuneri legislative sau pentru alte scopuri precizate în hotărârile de constituire a respectivelor comisii.”

Instanţele judecătoreşti au rolul constituţional de a realiza justiţia (art.126 din Constituţie). Potrivit art.124 alin.(1) din Constituţie, ”Justiţia se înfăptuieşte în numele legii”. De asemenea, potrivit art.124 alin.(3) din Constituţie, ”Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii”. Prin urmare, judecătorii nu legiferează, ci se supun legii şi înfăptuiesc justiţia în baza şi în numele legii.

Ministerul Public, în activitatea judiciară, reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. (art.131 din Constituţie). Potrivit art.132 alin. (1) din Constituţie, ”procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei”. Prin urmare, Ministerul Public, procurorii, nu legiferează, ci apără ordinea de drept, adică ordinea creată prin lege.

Consiliului Superior al Magistraturii este ”garantul independenţei justiţiei ” (art.133 alin.1 din Constituţie). Consiliul Superior al Magistraturii nu legiferează. În condiţiile legii, în realizarea rolului său constituţional, „Plenul Consiliului Superior al Magistraturii avizează proiectele de acte normative ce privesc activitatea autorităţii judecătoreşti” (art.38 alin.3 din Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii). Aşa cum Curtea Constituţională a statuat însă, ”Consiliul Superior al Magistraturii, ca parte componentă a autorităţii judecătoreşti, potrivit dispoziţiilor Legii fundamentale, cu rol de garant al independenţei justiţiei, nu poate fi transformat într-un organ consultativ al Parlamentului, autoritatea legiuitoare primară, [sau Guvernului, autoritate legiuitoare delegată, n.r.], fără a fi afectate valori constituţionale precum statul de drept sau principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale.” (Decizia nr.63/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.145/27.02.2017, par.105)

În concluzie, potrivit aceleiaşi decizii a Curţii Constituţionale, general obligatorie în conformitate cu dispoziţiile art.147 din Constituţie, ”în virtutea principiului separaţiei puterilor, consacrat în art.1 alin.(4) din Constituţie, precum şi a prevederilor art.61 alin.(1), Parlamentul şi, prin delegare legislativă, în condiţiile art.115 din Constituţie, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală. Instanţele judecătoreşti, Ministerul Public şi Consiliul Superior al Magistraturii, componente ale autorităţii judecătoreşti în virtutea capitolului VI, al titlului III — Autorităţile publice, din Constituţia României, au misiunea constituţională de a realiza justiţia, în temeiul art.126 alin.(1) din Legea fundamentală, adică de a soluţiona, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea şi exercitarea drepturilor lor subiective, de a reprezenta interesul general al societăţii şi de a apăra ordinea de drept, în activitatea judiciară, în temeiul art.131 alin.(1) din Constituţie, respectiv de a realiza rolul de garant al independenţei justiţiei, în temeiul normei constituţionale cuprinse în art.134 alin.(4), şi nicidecum un rol în activitatea de elaborare a actelor normative, prin participarea la procedura de legiferare” ( a se vedea decizia precitată, par.110).

II. Iniţiativă legislativă aparţine, potrivit art.74 din Constituţie, Guvernului deputaţilor, senatorilor, cetăţenilor. Dacă în privinţa deputaţilor, respectiv senatorilor, iniţiativa legislativă poate aparţine oricăruia dintre aceştia, în privinţa Guvernului nu se poate reţine un drept de iniţiativă legislativă în sens constituţional pentru niciunul dintre ministerele care alcătuiesc Guvernul. Tot astfel, pentru exercitarea iniţiativei legislative cetăţeneşti există reguli speciale. În acelaşi timp, nicio normă constituţională nu oferă temeiul juridic pentru împiedicarea vreunui deputat sau senator de a avea iniţiativă legislativă, după cum nicio normă constituţională nu oferă temeiul juridic de a împiedica exercitarea dreptului de iniţiativă legislativă al deputaţilor şi senatorilor cu privire la propuneri legislative cu acelaşi obiect iniţiate la nivelul Guvernului său de către cetăţeni. Dimpotrivă, Curtea Constituţională a României a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Guvern, atunci când acesta din urmă a intervenit in procesul de legiferare, adică şi-a angajat răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în temeiul art.114 alin.(1) din Constituţie, asupra proiectului Legii educaţiei naţionale, în condiţiile în care proiectul de lege se află în proces de legiferare la Senat, în calitate de Cameră decizională (a se vedea Decizia nr.1431/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.758/12.11.2010).

Ca urmare, indiferent de domeniul de reglementare şi activitatea Guvernului în legătură cu respectivul domeniu, o hotărâre a Parlamentului de constituire a unei comisii speciale pentru realizarea unei unificări a reglementărilor specifice acelui domeniu, respectă cadrul constituţional şi legal de referinţă, fiind menită asigurării dezideratului securităţii juridice. Cu atât mai mult este susţinută această iniţiativă atunci când domeniul în discuţie este cel al justiţiei, care face obiectul monitorizării speciale a Comisiei Europene, prin intermediul Mecanismului de Cooperare şi Verificare. Hotărârea Parlamentului nr. 69/2017 privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei dă expresie realizării obiectivelor stabilite prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare, în sensul unei coordonări a reglementărilor în domeniul menţionat, care incumbă deopotrivă, în cadrul limitelor şi competenţelor lor constituţionale, Parlamentului şi Guvernului.

Astfel fiind, atât invitarea ministrului justiţiei pentru a prezenta, în cadrul Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului, proiectul Legii de modificare şi completare a Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi a Legii nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, precum şi răspunsul favorabil al acestuia la invitaţia transmisă, este un act de cooperare constituţională loială, respectând cadrul constituţional de referinţă.

Răspunsul la această invitaţie nu are semnificaţia unei ”transmiteri” a proiectului de lege de către Parlament, şi nici a vreunei încălcări a procedurilor constituţionale sau legale. Dimpotrivă, un refuz al ministrului justiţiei de a se prezenta în faţa unei Comisii parlamentare şi a oferi informaţii cu privire la acte ce intră în sfera de competenţă a acestei Comisii, ar fi avut semnificaţia unui act grav de încălcare a Constituţiei. Curtea Constituţională a constatat recent că există un conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României generat de un asemenea refuz de prezentare în faţa Comisiei speciale de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor (Decizia nr.611/2017).

În acest context, iniţiativele parlamentare care ar putea privi acelaşi domeniu de reglementare sau aceleaşi soluţii legislative promovate la nivelul Guvernului, sau preluarea acestora, cum este situaţia în cauză, ţin de voinţa Parlamentului, care nu poate fi cenzurată nici de autoritatea executivă şi nici de cea judecătorească.

Afirmaţiile avansate în spaţiul public de reprezentanţi ai autorităţii judecătoreşti în sensul unei ”deturnări” a procesului de legiferare prin simplul fapt al preluării, din iniţiativă parlamentară, iar nu guvernamentală, a unui proiect de lege definitivat în cadrul Ministerului Justiţiei, nesocotesc cadrul constituţional şi legal de referinţă. O astfel de preluare a unor soluţii legislative definitivate la nivelul Ministerului Justiţiei nu poate fi interpretată nici ca o ”deturnare”, nici ca o ”abandonare” a soluţiilor legislative conturate în privinţa modificării legilor justiţiei şi nici ca o ”lipsire de eficienţă” sau ca lăsare în ”derizoriu” a proiectului. Complexitatea procesului legislativ în cadrul Parlamentului, cu implicarea a numeroşi actori instituţionali, în condiţii de transparenţă, sunt tot atâtea garanţii ale realizării funcţiei legislative în concordanţă cu principiile unui stat democratic, iar simplul refuz al oricărei autorităţi publice de acceptare a procedurilor constituţionale nu poate fi reţinut ca fiind de natură să împiedice realizarea acestor proceduri ci, dimpotrivă, are semnificaţia plasării autorităţii în cauză deasupra legii.

Consiliul Superior al Magistraturii a emis avizul asupra proiectului de lege. Astfel, prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.974 din 28 septembrie 2017 ”analizând proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, transmis spre avizare de Ministerul Justiţiei, cu adresa nr.88.929 din 30 august 2017”, s-a stabilit: ”art.1 - Avizează negativ proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi a Legii nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, pentru considerentele prezentate în Anexa care face parte din prezenta Hotărâre. ” Aceste considerente au fost analizate la nivelul Ministerului Justiţiei.

III. Potrivit art.1 alin.(4) din Constituţie, ”Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale.”

În realizarea acestui principiu, toate autorităţile publice trebuie să dea dovadă de loialitate constituţională, respectându-şi competenţa constituţională, şi să coopereze în respectarea şi realizarea principiilor şi normelor constituţionale.

Autoritatea judecătorească nu are competenţa de a stabili situaţiile în care un proiect de lege poate fi iniţiat de către Guvern sau poate fi preluat de Parlament ca iniţiativă legislativă. Dacă autoritatea judecătorească ar avea îndrituirea constituţională să împiedice Parlamentul să legifereze, ar fi pusă în pericol însăşi existenţa statului de drept, aceasta constituind o limitare nepermisă a rolului Parlamentului, de a cărui esenţă este reprezentativitatea acestuia, spre deosebire de autorităţile executivă şi judecătorească, autorităţi ce au alt rol şi funcţii în statul de drept.