Scandalul abuzurilor sexuale: Papa Francisc cateriseşte doi arhiepiscopi din Chile
alte articole
Papa Francisc a caterisit doi arhiepiscopi din Chile din cauza unor presupuse abuzuri sexuale asupra minorilor, a susţinut sâmbătă Vaticanul într-o declaraţie.
Decizia de a-i înlătura pe foştii arhiepiscopi Francisco José Cox Huneeus şi Marco Antonio Ordenes Fernandez a fost făcută publică după o întâlnire între liderul Bisericii Catolice şi preşedintele chilean Sebastian Pinera la Vatican, potrivit Deutsche Welle.
Caterisirea, oficial numită “reducerea la stare laică”, înseamnă că cei doi bărbaţi nu mai sunt preoţi. Este cea mai dure pedeapsă pe care o poate aplica Biserica asupra unui membru al clerului.
Declaraţia Vaticanului a mai susţinut că cei doi nu pot face recurs asupra deciziei şi că dovezile împotriva lor sunt atât de copleşitoare încât nu este necesar un proces canonic.
De asemenea, Vaticanul a precizat că întâlnirea privată a Papei cu Pinera s-a concentrat pe “pedepsirea abuzurilor împotriva minorilor, reiterarea eforturilor tuturor pentru a combate şi preveni comiterea unor astfel de mârşăvii şi ascunderea acestora”.
Huneeus, fost arhiepiscop emerit al oraşului La Serena, şi Fernandez, fost arhiepiscop emerit al oraşului Iquique, se numără printre cei 167 de episcopi, preoţi şi membri laici ai Bisericii Catolice din Chile care sunt acuzaţi de abuzuri sexuale comise începând cu 1960.
Anunţul de sâmbătă are loc după caterisirea de luna trecută a părintelui chilean Fernando Karadima, 88 ani, care a abuzat sexual tineri pe durata mai multor ani.
Declaraţia publică ar putea sugera că Biserica Catolică devine mai transparentă în privinţa măsurilor luate faţă de scandalul abuzurilor sexuale comise de preoţi pedofili, după ce, anterior, a fost acuzată de muşamalizarea acestor crime în diverse ţări, inclusiv Chile, SUA şi Germania.
Papa Francisc şi-a cerut scuze pentru scandal, recunoscând că Biserica a eşuat “să asculte şi să reacţioneze” la acuzaţii, promiţând că va “reinstaura justiţia”.
În luna mai, Papa a acceptat demisia altor cinci episcopi din Chile acuzaţi de comitere de abuzuri sexuale şi muşamalizarea lor.
În plus, cardinalul Donald Wuerl a devenit cel mai proeminent lider al Bisericii Catolice din SUA care demisionează pe fondul acestui scandal. Dar, în ciuda acuzaţiilor care planează asupra lui şi în pofida demisiei sale, aparent Wuerl îşi va păstra titlul de cardinal.
De la publicarea unui raport al marelui juriu privind abuzurile sexuale comise de preoţi în statul american Pennsylvania, Wuerl a fost supus unei presiuni din ce în ce mai mari de a demisiona. Raportul îl acuză pe cardinalul în vârstă de 77 de ani că a ajutat la protejarea câtorva preoţi care au molestat copii, pe când care era episcop de Pittsburgh, în perioada 1988-2006.
De asemenea, mişcarea Vaticanului este făcută după ce, în luna septembrie, Papa Francisc l-a comparat pe arhiepiscopul Carlo Maria Vigano cu Satana, Marele Acuzator, după ce Vigano a publicat un document de 11 pagini ce conţinea acuzaţii la adresa modului eronat în care prelaţi de rang înalt, inclusiv suveranul Pontif, au gestionat cazul cardinalului Theodore McCarrick, acuzat de comiterea de abuzuri sexuale.
Vigano a afirmat că i-a spus Papei Francisc în 2013 despre acuzaţiile de abuzuri sexuale lansate împotriva proeminentului cardinal, adăugând că suveranul pontif nu a luat nicio măsură. Iar acum, arhiepiscopul Vigano, în vârstă de 77 de ani, cere demisia lui Francisc.
“În acest moment extrem de dramatic pentru Biserica universală, el trebuie să îşi recunoască greşelile şi, respectând principiul proclamat al toleranţei zero, Papa Francisc trebuie să fie primul care să dea un bun exemplu cardinalilor şi episcopilor care au muşamalizat abuzurile comise de McCarrick şi să demisioneze împreună cu toţi aceştia”, potrivit unei declaraţii făcute de Vigano.