Scandal cu privire la controlul politic asupra Parchetului din Bulgaria

Scena politică bulgară este zguduită de un nou scandal după ce vicepreşedintele opoziţiei conservatoare Ţvetan Ţvetanov şi controversatul mogul de presă Delian Peeveski s-au acuzat reciproc de trafic de influenţă, implicând şi numele procurorului general Sotir Ţaţarov, scrie marţi cotidianul sofiot '24 Ceasa'.
Epoch Times România
11.02.2014

Scena politică bulgară este zguduită de un nou scandal după ce vicepreşedintele opoziţiei conservatoare Ţvetan Ţvetanov şi controversatul mogul de presă Delian Peeveski s-au acuzat reciproc de trafic de influenţă, implicând şi numele procurorului general Sotir Ţaţarov, scrie marţi cotidianul sofiot '24 Ceasa'.

Ţvetanov, care a fost ministru de interne şi vicepremier în guvernul premierului Boiko Borisov (2009-2013), a declarat luni că Peevski controlează Parchetul bulgar. 'Peevski are o influenţă foarte mare în Consiliul Suprem al Magistraturii şi de mai multe ori s-a întâlnit în hotelul său din Sofia cu procurorul general Sotir Ţaţarov şi adjunctul său Borislav Sarafov', a spus Ţvetanov într-un interviu televizat. Fostul vicepremier este anchetat în trei dosare şi recent procurorul general-adjunct Sarafov a lansat un atac dur la adresa sa, afirmând că nu este nicio diferenţă între politician şi 'orice traficant de droguri'. La rândul său, Ţvetanov a replicat că deţine informaţii de la procurori că Sarafov a fost implicat într-o faptă penală, dar este protejat de şeful său, Sotir Ţaţarov.

Delian Peevski, parlamentar din partea partidului minorităţii turce care alături de socialişti formează alianţa de guvernare, a răspuns într-un interviu pentru site-ul Pik că în timpul mandatului lui Ţvetanov ca ministru a asistat la o întâlnire a acestuia cu Ţaţarov în cadrul căreia vicepremierul a făcut presiuni pentru angajarea unor apropiaţi ai săi în Parchetul bulgar. Peevski a recunoscut că Ţvetanov l-a rugat să protejeze prin holdingul său de presă anumite personalităţi din lumea interlopă. 'Pot să spun cu mare regret că am acceptat să-i fac acest serviciu', afirmă mogulul de presă, a căruia numire la şefia Agenţiei de Securitate Naţională, în iunie 2013, a provocat ample proteste antiguvernamentale.

''Ce dacă şi Ţvetanov, şi Peevski spun adevărul?'', se întreabă ziarul 'Capitalg, care încearcă să formuleze câteva concluzii. În primul rând, Peevski recunoaşte pentru prima dată că deţine instituţii de presă. Nimeni nu a avut niciun fel de dubiu cu privire la acest fapt, dar acesta nu este trecut nici în declaraţiile sale fiscale, nici în cele de interese.

În al doilea rând, Delian Peevski recunoaşte şi că holdingul său de presă a fost folosit pentru protecţia unor criminali. În al treilea rând, se dovedeşte că procurorul general şi-a angajat subordonaţi în urma presiunilor externe.

Apoi, se pune întrebarea cât de independent este Consiliul Suprem al Magistraturii. În fine, trebuie clarificat cu ce ocazie s-au întâlnit Ţvetanov, Peevski şi Ţaţarov în perioada când primul dintre ei era ministru de interne.

Răspunsurile acestor întrebări ar fi putut găsite dacă în Bulgaria ar exista un Parchet independent şi procurorul general nu ar merge la biroul ministrului de interne pentru a primi indicaţii, în prezenţa altor persoane, comentează 'Capital'.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor