Savonea: A vorbi despre tăierea aşa-ziselor privilegii înseamnă a slăbi, în mod deliberat, statutul judecătorilor, al magistraţilor

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a transmis un comunicat în care critică dur proiectul de modificare a pensiilor de serviciu. Potrivit instituţiei conduse de controversata Lia Savonea, noile propuneri „semnalează un regres semnificativ în statutul magistraţilor” şi riscă să afecteze echilibrul democratic al statului.
"Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmăreşte cu maximă preocupare dezbaterile privind proiectul de modificare a legii pensiilor, care semnalează un regres semnificativ în statutul magistraţilor.
Sub justificarea reformei, tema regimului salarizării sau pensiei magistraţilor a fost adusă şi menţinută în dezbaterea publică în mod recurent, nu doar prin proiecte legislative, ci şi prin conferinţe, declaraţii de presă şi prezenţe media. Aceste demersuri ale puterii executive au urmărit şi reuşit să prezinte statutul magistraţilor ca pe un 'privilegiu', termen folosit adesea în respectivele dezbateri atunci când s-a vorbit despre remunerarea acestora, fie că a fost vorba despre salarii, fie despre pensii, alimentând un curent polarizant în societate.
A vorbi de la nivelul puterii executive despre tăierea aşa-ziselor privilegii înseamnă, în fapt, a slăbi, în mod deliberat, statutul judecătorilor, al magistraţilor. În realitate, nu se taie un 'beneficiu', se taie din independenţa justiţiei, din echilibrul democraţiei.
Înalta Curte respinge ferm o atare deformare a realităţii, deoarece semnifică nu doar o desconsiderare a statutului constituţional al judecătorului, ci şi afectarea independenţei justiţiei. Reducerea drastică a garanţiilor statutare demotivează generaţiile de magistraţi aflate astăzi în activitate, face profesia neatractivă pentru cei care ar putea să o urmeze şi, în final, subminează chiar temelia statului de drept.
Instanţa supremă susţine în mod deplin poziţia exprimată de Consiliul Superior al Magistraturii şi reafirmă disponibilitatea pentru dialog cu celelalte puteri ale statului, subliniind că protejarea independenţei judecătorului nu este un privilegiu, ci o garanţie fundamentală pentru fiecare cetăţean şi pentru funcţionarea democratică a statului” , transmite Înalta Curte.
Reamintim ca şi Consiliul Superior al Magistraturii au decis convocarea adunărilor generale ale judecătorilor şi procurorilor în zilele de 26–27 august 2025.
Scopul acestor întâlniri este ca magistraţii să îşi exprime poziţia faţă de proiect şi să stabilească „măsurile necesare în vederea protejării statutului magistraţilor şi a independenţei justiţiei”.
CSM atrage, de asemenea, atenţia asupra unei „escaladări a atitudinilor publice ostile faţă de judecători şi procurori”, provenite atât din zona politică, cât şi din mass-media.