Saudiţii trag alarma: Obama cedează pretenţiilor nucleare iraniene
alte articole
Puterile occidentale şi Statele Unite ale Americii negociază în prezent cu Iranul referitor la capabilitatea sa nucleară şi sunt dispuse să ajungă la un acord cu Teheranul cu orice preţ, avertizează un ziar sprijinit de agenţiile de informaţii ale Arabiei Saudite.
Documentul, al cărui conţinut a fost obţinut de WND, a fost prezentat de către saudiţi tuturor membrilor Consiliului de Cooperare al Golfului în această săptămână – o organizaţie compusă din toate statele arabe ale Golfului Persic cu excepţia Irakului. Consiliul este format din Bahrain, Kuweit, Oman, Qatar, Emiratele Arabe Unite şi Arabia Saudită.
Potrivit documentului, grupul G5 1 format din Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Germania, China şi Rusia, care încearcă să ajungă la un acord cu Iranul înaintea termenului limită de luna viitoare, au încuviinţat ca Iranul să menţină o infrastructură nucleară civilă.
Totuşi, documentul avertizează că liniile trasate de naţiunile occidentale vor permite Iranului să aibă destul material nuclear încât să creeze o armă nuclear într-o perioadă de câteva luni, în cazul în care Teheranul se decide să abroge viitorul acord.
În ajunul alegerilor din Statele Unite, saudiţii i-au sfătuit pe membrii Consiliului de Cooperare al Golfului să încerce să influenţeze Congresul american astfel încât să nu aprobe niciun acord cu Iranul care să-i permită păstrarea vreunei baze nucleare, chiar şi în scopuri civile, potrivit surselor din interiorul consiliului.
Saudiţii au argumentat că Iranul nu este de încredere, acuzând Teheranul că a înşelat comunitatea mai mulţi de ani de zile, ascunzând continuu aspecte ale programului său nuclear de investigaţiile Agenţiei Internaţionale de Energie Atomică (AIEA).
Îngrijorările saudiţilor sunt dezvăluite întrucât AIEA publică un raport lunar care documentează că Iranul s-a conformat acordului interimar semnat în urmă cu şase luni.
Inspectorii AIEA au raportat că Iranul a respectat angajamentele sale, diluând peste 4.100 de kilograme de uraniu îmbogăţit până la o concentraţie fisibilă de până la 2%.
Saudiţi plănuiesc să influenţeze Congresul american, însă pot să nu aibă foarte mult succes, conform dezvăluirilor recente ale New York Times.
The New York Times a relatat luni că administraţia Obama caută modalităţi prin care să blocheze Congresul să ia parte la orice acord cu Iranul. Casa Albă ar vrea să uşureze sancţiunile impuse Iranului direct printr-o decizie executivă.
The New York Times a arătat că Trezoreria americană a determinat că Obama are autoritatea executivă să ”suspende” majoritatea sancţiunilor aplicate Iranului fără vreun vot al Congresului.