Şaramet: Nu am fost informat de suspendarea din funcţie, e nevoie şi de acordul meu

Epoch Times România
01.11.2012

Aurel Şaramet, preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, a declarat pentru NewsIn că nu a fost informat până acum că va fi suspendat din funcţie şi că pentru a fi suspendat este nevoie de acordul său.

"Nu puteau să mă suspende din funcţie fără acordul meu. Pentru a fi suspendat din funcţie este nevoie de acordul meu", a spus Şaramet pentru NewsIn.

La ora publicării acestei ştiri, Aurel Şaramet se află încă la audieri la DIICOT în dosarul privind fraude în valoare de 22 de milioane euro.

Întrebat dacă a fost înştiinţat de Ministerul Economiei că urmează să fie suspendat, acesta a răspuns: "Sunt la audieri, nu aveam cum să fiu informat".

Ministerul Economiei a anunţat joi că Aurel Şaramet va fi suspendat din funcţia de preşedinte al FNGCIMM, ca urmare a implicării sale în dosarul fraudelor bancare, iar cei trei angajaţi din cadrul ministerului ce apar în dosar îşi încetează activitatea.

Aurel Şaramet, directorul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, vicepresedintele BRD România, Claudiu Cercel şi generalul în rezervă Dragoş Diaconescu, fost angajat din cadrul SIE sunt audiaţi joi la DIICOT Bucureşti în dosarul privind fraude în valoare de 22 de milioane euro.

Vicepresedintele BRD Romania, Claudiu Cercel,Generalul in rezerva, Dragoş Diaconescu, fost angajat din cadrul SIE si Aurel Şaramet, directorul fondului naţional de garantare a creditelor din IMM-uri sunt audiaţi în acest moment la sediul DIICOT Bucueşti în dosarul în care sunt acuzaţi de înşelăciune şi spălare de bani.

La intrarea în sediul DIICOT, Claudiu Cercel a declarat că nu ştie de ce a fost chemat şi că va vedea la audieri.

Procurorii DIICOT au efectuat 50 de percheziţii în Bucureşti şi trei judeţe, la o reţea care a obţinut zeci de credite de la mai multe bănci, activitatea infracţională fiind sprijinită şi de Aurel Şaramet, director al Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM şi angajaţi în Ministerul Economiei.

Potrivit DIICOT, în perioada 2010-2012, membrii unui grup infracţional organizat, sub coordonarea liderului Daniel Ruse - au realizat beneficii financiare substanţiale prin săvârşirea de fraude bancare, respectiv obţinerea sau încercarea de a obţine 40 de credite de la 16 unităţi bancare de pe teritoriul României, prin utilizarea unor documente falsificate.

Potrivit sursei citate, învinuiţii au obţinut, în mod ilegal, de la Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, în baza unor documente falsificate, finanţarea unor proiecte de achiziţii utilaje, prin intermediul unor societăţi comerciale controlate de către liderii grupării.

Joi dimineaţă, au fost efectuate 50 de percheziţii domiciliare la locuinţele învinuiţilor, precum şi la sediile unor societăţi comerciale din municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Călăraşi şi Giurgiu. "Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Bucureşti şi Biroul Teritorial Călăraşi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Bucureşti, au procedat la destructurarea unui grup infracţional organizat, constituit din 48 de persoane, specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi spălarea banilor", se arată într-un comunicat remis presei de DIICOT.

Potrivit DIICOT, activitatea infracţională a fost sprijinită de către învinuiţii Aurel Şaramet, având calitatea de director al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Alexandru Claudiu Cercel - Duca, vicepreşedinte al unei unităţi bancare, Mihai Grigoroiu, Cătălin Ionuţ Roşu şi Atanasiu Andrei, angajaţi în cadrul Ministerului Economiei, Comerţului si Mediului de Afaceri şi Diaconescu Florian Dragoş.

Valoarea totală a prejudiciului cauzat prin activitatea infracţională este estimată la suma de 22 milioane de euro.

La sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bucureşti vor fi aduse 100 de persoane in vederea audierii, urmând ca după finalizarea audierilor sa fie dispuse măsurile legale în cauză.

Suportul tehnic şi informativ al operaţiunii a fost asigurat de către SRI.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor