BNR, reacţie după recordurile istorice pentru euro: "Încercăm să gestionăm situaţia, dar răspunsurile sunt în altă parte"

Purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României, Dan Suciu, a declarat joi că românii trebuie să se aştepte la fluctuaţii ale cursului valutar, pe fondul crizei politice, scrie Antena 3.
"E o perioadă de instabilitate, ea se simte de pieţe, e o perioadă tulbure. Sunt multe răspunsuri pe care pieţele le aşteaptă din partea situaţiei politice şi financiare din România.
În perioada următoare probabil vom asista la variaţii ale cursului, probabil în ambele direcţii, dar până când nu avem nişte răspunsuri clare în ceea ce priveşte stabilitatea politică-financiară a României, tensiunile pot continua.
Este o situaţie prin care trecem, încercăm să o gestionăm la Banca Naţională cu toate resursele şi armele pe care le avem la dispoziţie, dar trebuie să înţelegem că răspunsurile sunt în altă parte, nu sunt la Banca Naţională, pentru liniştirea pieţelor", a declarat Dan Suciu.
Acesta a fost întrebat de jurnalişti dacă există posibilitatea să se ajungă la un curs ridicat, de 6 lei pentru un euro.
"Noi nu avansăm cifre, nici niveluri. Trebuie să găsim un optim pentru situaţia dată, ţinând cont de toate resursele pe care le avem şi de toate constrângerile în care operăm, cele legate de, cum spuneam, găsirea unui răspuns la întrebarea legată de guvernare şi de stabilitatea financiară. Daţi-mi voie să nu mai fac alte comentarii, e o situaţie în care orice cuvânt poate fi interpretat pe pieţe, aşa că suntem cu toţii, până la urmă, în aceeaşi barcă în care ne dorim un curs cât mai rezonabil", a explicat Dan Suciu.