FGDB: Depozitele bancare sunt în siguranţă, ancheta nu se referă la garantarea depozitelor
alte articole
Anchetele referitoare la posibilele acuzaţii de fraudă în sistemul de acordare a creditelor nu se referă la activitatea de garantare a depozitelor bancare, se arată într-un comunicat al Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (FGDB).
Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar este o instituţie independentă, persoană juridică de drept public, al cărui obiect de activitate nu are nicio legătură cu activitatea de creditare.
De asemenea, Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar precizează că este o instituţie diferită de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM).
Directorul Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar este Eugen Dijmărescu.
Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar are misiunea de a garanta depozitele deponenţilor în limita a 100.000 de euro per deponent, per instituţie de credit.
Procurorii DIICOT au efectuat 50 de percheziţii în Bucureşti şi trei judeţe, la o reţea care a obţinut zeci de credite de la mai multe bănci, activitatea infracţională fiind sprijinită şi de Aurel Şaramet, director al Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM şi angajaţi în Ministerul Economiei.
Potrivit DIICOT, în perioada 2010-2012, membrii unui grup infracţional organizat, sub coordonarea liderului Daniel Ruse - au realizat beneficii financiare substanţiale prin săvârşirea de fraude bancare, respectiv obţinerea sau încercarea de a obţine 40 de credite de la 16 unităţi bancare de pe teritoriul României, prin utilizarea unor documente falsificate.
Potrivit sursei citate, învinuiţii au obţinut, în mod ilegal, de la Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, în baza unor documente falsificate, finanţarea unor proiecte de achiziţii utilaje, prin intermediul unor societăţi comerciale controlate de către liderii grupării.
Joi dimineaţă, au fost efectuate 50 de percheziţii domiciliare la locuinţele învinuiţilor, precum şi la sediile unor societăţi comerciale din municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Călăraşi şi Giurgiu. "Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Bucureşti şi Biroul Teritorial Călăraşi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Bucureşti, au procedat la destructurarea unui grup infracţional organizat, constituit din 48 de persoane, specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi spălarea banilor", se arată într-un comunicat remis presei de DIICOT.
Potrivit DIICOT, activitatea infracţională a fost sprijinită de către învinuiţii Aurel Şaramet, având calitatea de director al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Alexandru Claudiu Cercel - Duca, vicepreşedinte al unei unităţi bancare, Mihai Grigoroiu, Cătălin Ionuţ Roşu şi Atanasiu Andrei, angajaţi în cadrul Ministerului Economiei, Comerţului si Mediului de Afaceri şi Diaconescu Florian Dragoş.
Valoarea totală a prejudiciului cauzat prin activitatea infracţională este estimată la suma de 22 milioane de euro.
La sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bucureşti vor fi aduse 100 de persoane in vederea audierii, urmând ca după finalizarea audierilor sa fie dispuse măsurile legale în cauză.
Suportul tehnic şi informativ al operaţiunii a fost asigurat de către SRI.