Şaradă la Bucureşti: ce-i leagă pe Grindeanu, Tăriceanu de Coreea de Sud?

Ieri întreaga ţară a asistat la vodevilul decapitării guvernului de către liderii PSD şi ALDE. Ai fi tentat să spui că este un alt episod al circului intern al României. Fals, este mai mult decât atât.

După ce o grămadă de analişti au ajuns la concluzia că debarcarea premierului român nu are nicio noimă pentru PSD (pentru Dragnea da, căci are nevoie de un premier obedient care să dea rapid o ordonanţă pentru introducerea unui prag convenabil pentru abuzul în serviciu, însă Dragnea nu e PSD), cei doi lideri de partide au ieşit seara târziu la o conferinţă de presă unde, într-o frumoasă limbă de lemn, au livrat argumente complet lipsite de orice credibilitate.

Pe partea cealaltă, Grindeanu susţinea o conferinţă la Piaţa Victoriei, în care vorbea punctual despre lucrurile care i se impută.

Unul din lucrurile pe care Vâlcov i le reproşează lui Grindeanu este că nu a strâns relaţiile cu Federaţia Rusă. Acest lucru a fost menţionat de două ori cel puţin, în alocuţiunea premierului, care, important, şi-a asumat eşuarea apropierii de Rusia.

Într-adevăr trebuie să îţi scremi mult capul să formulezi motive credibile pentru care PSD s-ar împuşca în picior. E Dragnea atât de important încât partidul să se sinucidă politic doar pentru a-l scăpa de gratii? E greu de crezut, preşedinţii vin şi pleacă, au plecat ei A. Năstase şi V. Ponta, iar PSD a supravieţuit... Dacă însă luăm în calcul ce se întâmplă în afara României, totul devine clar.

Proiectul Deveselu, scutul instalat de americani în România – este unul dintre subiectele cele mai dureroase pentru Rusia lui Vladimir Putin. A spus-o în repetate rânduri.

SUA a mai încercat instalarea unui asemenea sistem (THAAD) în Coreea de Sud. Urmarea? În câteva săptămâni, preşedintele sud coreean care semnase acordul era ţinta unui scandal imens iscat din senin, în care acuzaţiile – uneori halucinante – curgeau în presă. A urmat debarcarea preşedintelui, care acum este învinuit într-un proces.

Americanii, conştienţi, au instalat sistemul THAAD cu viteză sporită, reuşind să monteze şase lansatoare înaintea alegerilor prezidenţiale, care, după cum a consemnat istoria, au adus la putere un nou preşedinte. Fără să intru aici în detalii, perfect previzibil, noul preşedinte vrea îngheţarea proiectului.

În contextul vizitei făcute de Iohannis la Casa Albă, apare acum acest adevărat cutremur în politică românească.

Nu m-aş mira ca noul premier să fie cineva gen Tăriceanu, cunoscut pentru ieşirile sale în decor în ceea ce priveşte politica externă a României. Îşi mai aminteşte cineva cum, în urmă cu câţiva ani, premierul Tăriceanu, împreună cu liberalul Atanasiu – pe post de ministru al Apărării – ieşeau la rampă pentru a cere brusc, fără nicio consultare cu partenerii României, retragerea trupelor româneşti din Irak?

Au ieşit din senin, ar spune lumea în România, doar că ar fi eronat. Cine are informaţii, ştie foarte bine ce înţelegeri se făceau în spatele uşilor închise la momentul respectiv.

Revenind, este important de observat cine sunt actorii acestor schimbări bruşte de macaz.

În cazul Coreei de Sud debarcarea fostului preşedinte s-a făcut cu presiuni mari dinspre marile companii care sunt mult prea conectate cu China.

În România, după 1989, la putere a fost instalat – după un show televizat, cu sânge şi morţi, aşa cum numai în zilele noastre mai putem vedea prin Europa – un regim asezonat cu agenţi de influenţă ai Moscovei. Toate acţiunile guvernanţilor imediat după Revoluţie au convers către menţinerea României în zona no man land dintre Occident şi Rusia, unde totul este vlăguit de corupţie şi mâncat de sărăcie şi deznădejde.

Apoi, evident, presa. De fiecare dată. Avem democraţie, aşa că totul trebuie să se întâmple cu ajutorul unui show mediatic.

Am constatat cu oarecare amuzament modul în care dl Prelipceanu de la Digi 24 a sărit aseară în sus într-o conversaţie cu Sebastian Burduja de la PACT – care atrăgea atenţia asupra firelor care leagă debarcarea lui Grindeanu de vizita la Washington a lui Iohannis. Evident – Burduja vine din SUA, este ţinut în afara politicii în România, iar presa menţine un evident black-out total asupra lui. Ascultaţi niţel emisiunea, dacă o găsiţi pe undeva. Dl Prelipceanu sare efectiv în sus la auzul teoriei lui Burduja, şi începe să îl combată mult prea vehement, cu argumente care mie mi se par prefabricate.

Linia trasată de agentul moscovit al comunismului român, Ion Iliescu, se menţine şi astăzi. România este şi acum un stat confiscat în care se dă o luptă continuă între normalitate şi evul mediu care bate dinspre Răsărit.

Fără să fiu un fan al (fostului?) guvern, care a încercat enorm de multe măgării, Grindeanu este doar una dintre victimele acestui război.

Existând în toţi aceşti ani ca o formă fără fond - occidentală la suprafaţă dar medievală în structuri şi gândire - România a pendulat perpetuu între Europa şi stepă, ţinută în confuzie prin acţiunile boierilor trădători şi minţită de eternii agitatori cu simbrie.

Indiferent dacă vrem către Kremlin sau către Occident, ar trebui totuşi să ne hotărâm odată. Altfel ne învârtim într-un cerc al suferinţei. În plus Istoria nu aşteaptă pe nimeni, iar evenimente majore bat la uşă.

La urma urmei Kissinger a spus-o din 2011: „cine nu aude bătând tobele războiului - e surd”.