Raeţchi: Dragnea, atac lipsit de logică la adresa unei figuri cheie din Armată. Se bagă ca musca în lapte

Liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, are tendinţa de a interveni în subiecte pe care nu le stăpâneşte, cum ar fi înzestrarea Armatei - implicarea sa este toxică şi generează blocaje, a acuzat liberalul Ovidiu Raeţchi.
Ovidiu Raeţchi (PNL) (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Andrei Pricopie
21.04.2017

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a lansat un atac "lipsit de logică" la adresa unei figuri cheie din Armata Română - şeful Statului Major General, Nicolae Ciucă - pe tema achiziţionării rachetelor Patriot, un domeniu pe care nu îl înţelege, a declarat vineri, în cadrul unui comunicat de presă, deputatul PNL Ovidiu Raeţchi, vicepreşedinte al Comisiei de Apărare.

"Săptămâna trecută, comisiile reunite pentru Apărare au aprobat, în unanimitate, 8 programe de modernizare a Armatei Române, acestea fiind prevăzute şi într-un memorandum aprobat de Guvernul Grindeanu în şedinţa din 30 martie. O serie dintre ele vizează îmbunătăţirea Apărării împotriva unor agresiuni aeriene sau cu rachete balistice, România fiind din acest punct de vedere vulnerabilă din mai multe direcţii. Având în vedere performanţele sale, sistemul Patriot este esenţial pentru securitatea României, el fiind de altfel implementat şi în Polonia, pentru o coerenţă defensivă care implică şi scutul de la Deveselu.

Faptul că generalul Ciucă a anunţat public acest program la un exerciţiu comun România - SUA are un sens tactic pentru orice om capabil să înţeleagă realităţile militare de azi. Atacul lipsit de logică al lui Liviu Dragnea la o figură cheie a Armatei Române pe o temă vizând modernizarea armamentului trădează o tendinţa a acestuia de a se băga ca musca în lapte într-un domeniu pe care nu îl înţelege", a declarat Raeţchi.

Liberalul a atras atenţia că Dragnea are tendinţa de a interveni în subiecte pe care nu le stăpâneşte, iar angajamentele internaţionale ale României nu pot fi periclitate de jocurile sale politice.

"Nu este pentru prima dată când o face, el generând incertitudine, întârzieri şi suspiciuni şi prin discuţiile despre corvete, fără a schimba totuşi în mod real datele fabricării acestora. Dragnea trebuie să înţeleagă că orice senzaţie că factorul politic nu sprijină programul de înnoire a Armatei face mult rău intereselor de securitate ale României. Despre altfel de teme nu discuţi fără o înţelegere reală, nepregătit, doar pentru a da senzaţia că tu controlezi, eventual, şi Armata Română - şi că aceasta trebuie să se umilească în faţa unui politician condamnat penal pentru a nu mai fi subechipată. Modernizarea Armatei este un obiectiv asumat prin alocarea celor 2% din PIB pentru bugetul Apărării, iar apărarea antiaeriană trebuie să fie consolidată rapid", a subliniat Raeţchi.

Cu o zi în urmă, liderul PSD Liviu Dragnea se declara nemulţumit de anunţul făcut de şeful Statului Major General, Nicolae Ciucă, privind achiziţionarea de rachete Patriot.

"Nu mi-a plăcut declaraţia şefului Statului Major care a anunţat deja că va achiziţiona rachete Patriot. Păi au finalizat procedurile? Nu e bine să aştept derularea procedurilor totuşi? E şeful Statului Major şi mă aştept la foarte multă rigoare. Poate şi ministrul Apărării se gândeşte la asta tot timpul acolo, prin minister. Mai puţine declaraţii si mai multă acţiune cred că este mai bine", a precizat Dragnea, citat de Hotnews.ro.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor