Salariile angajaţilor la stat, făcute publice în perioada următoare

Salariile angajaţilor la stat trebuie făcute publice în următoarele două săptămâni, iar de acest lucru se vor ocupa miniştrii, a transmis premierul Victor Ponta. Până în prezent, doar patru ministere s-au conformat şi au oferit informaţii celor interesaţi de veniturile bugetarilor.
Premierul român Victor Ponta. (PETER KOHALMI / AFP / Getty Images)
Cristina Boiangiu
23.04.2013

Salariile angajaţilor la stat trebuie făcute publice în următoarele două săptămâni, iar de acest lucru se vor ocupa miniştrii, a transmis premierul Victor Ponta. Până în prezent, doar patru ministere s-au conformat şi au oferit informaţii celor interesaţi de veniturile bugetarilor.

"Deocamdată, sunt doar patru ministere care au îndeplinit în totalitate cerinţele mele de transparenţă. Până la Paşte, toate ministerele vor accelera acest proces şi vreau, sigur, în primul rând presa, dar şi orice alt cetăţean interesat, organizaţii neguvernamentale, să aibă acces în absolut orice moment la modul în care se cheltuie fiecare leu în ministere şi autorităţi centrale", a afirmat premierul Ponta.

Declaraţia a fost făcută de premier după ce marţi au fost făcute publice salariile unor şefi de la Hidroelectrica, Electrica SA, Romgaz SA, Electrica Furnizare SA şi Complexul Energetic Hunedoara, care câştigă foarte bine. Salariile de zeci de mii de lei au fost prezentate la şedinţa de Guvern.

De exemplu, directorul adjunct al societăţii Romgaz figurează pe lista salariilor uriaşe cu peste 14.000 de lei pe lună, iar directorul FDEE Electrica Distribuţie Muntenia Nord SA - cu un salariu de 18.000 de lei.

Cu acest prilej, premierul Victor Ponta a reiterat ideea că directorii unor companii de stat, care câştigă salarii de circa 13.000-14.000 de lei, ar trebui impozitaţi suplimentar, în condiţiile în care un medic rezident sau un profesor debutant câştigă lunar cu doar 1.100 lei.

"Poate reuşiţi, domnul ministru Chiţoiu şi domnul ministru Nită, să vedem ce facem cu aceşti săraci de directori. Eu vreau să avem directori foarte bine plătiţi, chiar dacă, sigur, sindicaliştii am văzut că luptă pentru aceşti directori. Îi înţeleg şi de ce, la banii ăştia aş lupta şi eu! Eu ştiam că sindicatele se ocupă de sindicalişti, nu să-i apere pe directori. Noi trăim într-o ţară cu totul si cu totul specială, în care directorii de la stat sunt apăraţi de şefii de sindicat de la stat. Eu nu zic că nu trebuie plătiţi bine, dar poate vedem de ce trebuie să fie plătiţi mii de directori în felul ăsta, cu un salariu care e de vreo cinci ori cât al dumneavoastră, care, teoretic, sunteţi responsabili de ei. Nu vorbesc de manageri privaţi", a declarat Victor Ponta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor