Rusia şi China blochează o rezoluţie ONU privind armistiţiul din Alep
alte articole
Rusia şi China au blocat luni o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU privind implementarea unui armistiţiu de şapte zile în oraşul sirian asediat Alep.
Susţinută de Egipt, Spania şi Noua Zeelandă, rezoluţia a cerut ca părţile implicate în conflictul din Alep să înceteze “toate atacurile din oraşul Alep”.
Rusia, un aliat cheie al preşedintelui sirian Bashar al-Assad, şi-a manifestat înaintea votului nemulţumirea cu privire la textul propunerii.
Moscova a cerut ca votul să aibă loc marţi pentru a oferi timp oficialilor ruşi şi americani să se întâlnească în Geneva. Această întâlnire are ca obiectiv un acord care să permită rebelilor din oraşul asediat să se retragă, aspect pe care forţele opoziţiei siriene l-au respins din start.
Vitali Ciurkin, ambasadorul rus la ONU, a declarat că Washingtonul şi Moscova “sunt aproape de un acord care se referă la elementele de bază”.
Totuşi, adjunctul delegatului american la ONU, Michele Sison, a declarat că afirmaţiile lui Ciurkin referitoare la acord reprezintă un “alibi inventat”.
“Nu vom permite Rusiei să creeze tensiuni în Consiliul de Securitate cât timp aşteaptă un compromis care pare să nu vină niciodată. Vom continua negocierile bilaterale (cu Rusia) pentru a reduce suferinţa din Alep, dar nu am ajuns la un progres deoarece Rusia doreşte să îşi păstreze cuceririle militare”, a declarat Sison.
Moscova a blocat în total şase rezoluţii ONU în privinţa Siriei, în timp ce Beijingul s-a opus la cinci.
Forţele ruse s-a implicat în războiul sirian în septembrie 2015, lansând lovituri aeriene împotriva grupurilor teroriste pentru a întări regimul preşedintelui Assad. Mai mult, opoziţia siriană susţinută de SUA a fost, de asemenea, atacată de forţele aeriene ruse, au acuzat în repetate rânduri grupurile rebele mai moderate.
Peste 300.000 de persoane au fost ucise şi jumătate din populaţie a fost nevoită să se refugieze atât în alte teritorii din ţară cât şi în afara ei de când a izbucnit conflictul în 2011.