Rusia seamănă confuzie asupra anunţului referitor la încetarea focului în estul Ucrainei

Rusia seamănă confuzie asupra procesului de încetare a focului în estul Ucrainei după ce Ucraina şi Rusia anunţă un progres în promovarea păcii în estul Ucrainei.
Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko şi preşedintele rus Vladimir Putin. (youtube.)
P. P.
03.09.2014

Rusia seamănă confuzie asupra anunţului referitor la procesul de încetare a focului în estul Ucrainei, după ce Ucraina şi Rusia au transmis că au făcut progrese în promovarea păcii.

Miercuri dimineaţă, biroul de presă al preşedinţiei de la Kiev a anunţat că Petro Poroşenko şi Vladimir Putin au convenit asupra paşilor necesari unui „armistiţiu” în conflictul din estul Ucrainei.

„În urma acestei conversaţii s-a ajuns la un acord privind încetarea permanentă a focului în Donbas, s-a ajuns la un acord privind viziunea comună asupra paşilor care vor promova pacea în regiune”, reiese din comunicatul de presă.

Donbas este denumirea acordată teritoriilor industriale formate din regiunile Doneţk şi Lugansk, care sunt ocupate parţial de către forţele pro-ruse încă din luna aprilie. În timpul ultimelor faze ale operaţiunii de eliberare, armata ucraineană a suferit o serie de înfrângeri suferite în urma intervenţiei în conflict a armatei ruse.

Însă purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a declarat, la începutul zilei, că preşedinţii au descoperit că au opinii privind soluţiile de pace din estul Ucrainei, conform Kiev Post.

Totuşi, potrivit BBC, Peskov a mai declarat că Putin nu a convenit asupra unui armistiţiu deoarece Rusia nu este o parte implicată în conflictul din Ucraina.

Anunţarea noului acord a reprezentat o surpriză deoarece la Minsk, în cadrul discuţiilor bilaterale de pe 26 august, care au durat cel puţin două ore, cei doi lideri nu au putut cădea de acord asupra unei soluţii privind problemele din Europa de Est.

Ucraina a acuzat Rusia că a trimis trupe şi echipament militar în teritoriile estice, fapt negat de Rusia în mod constant. Purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare al Ucrainei a afirmat că trupe ale armatei ruse, de multe ori fără insignă, au fost văzute în cel puţin zece oraşe diferite din estul Ucraina, până la data de 2 septembrie.

Anunţul a survenit cu o zi înaintea summitului NATO din Ţara Galilor, în cadrul căruia se aşteaptă ca alianţa militară formată din 28 de naţiuni să anunţe măsuri militare mai dure împotriva agresiunilor Rusiei. În acelaşi timp, Uniunea Europeană şi Statele Unite iau în considerare impunerea unor sancţiuni mai dure împotriva Kremlinului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor