Rusia 'poate fi liniştită': Statutul Republicii Moldova de stat nealiniat va fi menţinut (presa rusă)

(VADIM DENISOV / AFP / Getty Images)

Republica Moldova va fi, probabil, în continuare condusă de coaliţia proeuropeană: trei partide prooccidentale au obţinut un număr suficient de voturi în urma alegerilor parlamentare de duminică. Însă, alianţa europeană nu va avea majoritate constituţională, iar aceasta înseamnă că statutul Republicii Moldova de stat nealiniat, stipulat în Constituţie, 'nu este acum ameninţat de nimic', subliniază cotidianul rus Kommersant.

Potrivit publicaţiei ruse menţionate, acest lucru îi convine Moscovei, care a susţinut în alegeri Partidul Socialiştilor. Acum, scopul acestora din urmă este să devină, până la următoarele alegeri, principala forţă de opoziţie de pe eşicherul politic de stânga.

Reprezentanţii Partidului Liberal Democrat, ai Partidului Democrat şi Partidului Liberal au reuşit să obţină 55 de mandate din totalul celor 101 din parlamentul Republicii Moldova, iar comuniştii - 21. Partidul Socialiştilor, prorus, care a promis să rupă Acordul de asociere cu UE şi să ducă republica în Uniunea Vamală, a demonstrat cel mai bun rezultat şi poate miza pe 25 de locuri în parlament.

Partidele prooccidentale au anunţat deja că intenţionează să formeze o coaliţie. Însă, după cum subliniază Kommersant, acest lucru nu ameninţă statutul Republicii Moldova de stat nealiniat, în condiţiile în care, chiar dacă cele trei forţe prooccidentale ar dori să-l modifice, ele nu ar avea majoritatea constituţională necesară: 68 de voturi.

Tocmai acest moment îngrijora foarte tare Moscova înainte de alegeri, aminteşte cotidianul moscovit. Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a declarat anterior pentru Kommersant că, prin semnarea Acordului de asociere cu UE, Republica Moldova 'pune mâna pe clanţa de la uşa spre NATO'. De asemenea, în timpul reuniunii din 22 noiembrie a Consiliului pentru politică externă şi de apărare al Rusiei, şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a calificat drept 'aventură' integrarea europeană a Republicii Moldova şi Ucrainei, în cadrul programului UE 'Parteneriatul Estic'.

Acum, Moscova poate fi liniştită, este de părere cotidianul rus citat. În primul rând, neutralitatea Republicii Moldova nu este ameninţată de nimic, iar în al doilea rând Kremlinul 'are, în sfârşit, un partener în parlamentul de la Chişinău', subliniază Kommersant. Potrivit publicaţiei moscovite, chiar dacă Partidul Socialiştilor nu a obţinut majoritate, 'el are şanse să devină principala forţă de opoziţie din flancul stâng şi să lupte pentru electoratul comuniştilor, care a fost dezamăgit de Partidul Comuniştilor, din cauza poziţiei liderului său, Vladimir Voronin, ce a oscilat în ultimul an între Est şi Vest'. Tocmai din acest motiv, consideră Kommersant, comuniştii au pierdut mult electorat: la începutul anului ei ar fi putut primi de două ori mai multe voturi şi, pe lângă aceasta, Partidul Comuniştilor a pierdut orice sprijin al Moscovei.

'Spre deosebire de comunişti, Dodon (Igor, liderul socialiştilor) nu ne-a minţit', a declarat pentru Kommersant o sursă din cadrul guvernului rus, care cunoaşte amănunte despre negocierile dintre Moscova şi liderul socialist. 'Iar după ce s-a angajat în favoarea Uniunii Vamale, pe el îl aşteaptă, în cazul în care îşi va schimba poziţia, decesul politic', a mai spus sursa de informaţie.

Dacă vor putea sau nu socialiştii să legitimeze 'investiţiile politice ale Moscovei' şi să se transforme, până la următoarele alegeri, în 'forţa prorusă capabilă să preia puterea', acest lucru depinde acum doar de ei, subliniază în final Kommersant.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe