Rusia: Navalnîi, reţinut scurt timp şi eliberat. Ar putea fi închis în timpul alegerilor prezidenţiale
alte articole
Liderul opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi susţine că a fost reţinut pentru scurt timp de poliţie şi acuzat de comiterea unei infracţiuni administrative care îi putea aduce 30 de zile de închisoare.
Navalnîi şi activistul Leonid Volkov au fost reţinuţi separat, joi, cu câteva săptămâni înaintea alegerilor prezidenţiale din Rusia, la care Navalnîi are interdicţie de a candida împotriva preşedintelui Vladimir Putin.
Acţiunea poliţiştilor ruşi a deschis perspectiva că Navalnîi şi Volkov ar putea fi plasaţi în spatele gratiilor în timpul alegerilor din 18 martie, la a căror boicotare Navalnîi a făcut apel de multe ori.
Navalnîi a scris pe Twitter că, la ieşirea dintr-un cabinet stomatologic, a fost abordat de poliţişti, care i-au spus că “este reţinut”.
Ulterior, el a postat un alt mesaj pe Twitter că a fost dus la o secţie de poliţie şi eliberat după ce i-a fost înmânat un document prin care era înştiinţat că este acuzat de repetate încălcări ale legii, prevederi pe care criticii Kremlinului le etichetează ca fiind draconice, restricţionând întrunirile publice.
Lui Navalnîi, care a organizat proteste şi a publicat rapoarte privind corupţia existentă în rândul elitei Rusiei, i s-a interzis să candideze la prezidenţiale din cauza unei condamnări într-un caz care, potrivit opiniei acestuia şi a susţinătorilor săi, a fost inventat şi motivat politic.
Într-un alt mesaj postat astăzi pe Twitter, Navalnîi a afirmat că Volkov, care i-a condus campania înainte să fie blocat să candideze, a fost reţinut pe aeroportul Şeremetievo din Moscova. Volkov urma să zboare spre regiunea Başkortostan pentru a se întâlni cu susţinători.
De altfel, Navalnîi a fost reţinut de multe ori şi a primit sentinţe cu închisoarea pe perioade scurte pentru organizarea de proteste neautorizate şi alte presupuse infracţiuni.
El şi alţi critici ai Kremlinului suspectează că guvernul lui Putin doreşte să îi arunce pe el şi pe asociaţii săi în spatele gratiilor în perioada alegerilor pentru a bloca organizarea de noi proteste şi a-i împiedica să monitorizeze eventuale dovezi privind fraudarea lor.
“Obiectivul [Kremlinului] este de a neutraliza observatorii şi a preveni protestele post-electorale”, a declarat pe Facebook experta în politică Ekaterina Shulman. Ea a anticipat că autorităţile ruse îi vor “izola” pe Navalnîi şi Volkov “în ziua alegerilor şi imediat după aceea”.
Anterior, Navalnîi a fost reţinut în 28 ianuarie în timp ce se îndrepta spre un miting în Moscova care a făcut parte dintr-o serie de proteste naţionale organizate de el pentru boicotarea alegerilor prezidenţiale – alegeri pe care el le-a numit o farsă.
La acea vreme, Navalnîi declarase că suspectează că nu va fi adus în faţa instanţei imediat din cauză că autorităţile doresc să se asigure că el va fi închis timp de până la o lună într-o perioadă mai apropiată de alegerile din 18 martie cu scopul de a-l ţine în spatele gratiilor în acea zi.