Rusia construieşte noi centre subterane de comandă nucleară
alte articole
Oficiali americani din zona de informaţii au declarat că, de câţiva ani, sunt construite zeci de buncăre subterane în Moscova şi în alte zone ale Rusiei.
Dezvăluirea construcţiei buncărelor subterane de comandă are loc în condiţiile în care generalul de armată Curtis Scaparrotti, comandantul EUCOM şi comandantul suprem al forţelor NATO în Europa (SACEUR), a avertizat recent că Rusia a adoptat o doctrină pe care a numit-o “alarmantă” în privinţa utilizării sectorului nuclear.
“Este clar faptul că Rusia îşi modernizează forţele strategice”, a precizat Scaparrotti în cadrul unei conferinţe organizate de Comandamentul Forţelor Americane Strategice.
“Doctrina rusă susţine că armele nucleare tactice ar putea fi folosite într-un scenariu de răspuns convenţional”, a declarat Scaparrotti în 27 iulie. “Acest lucru este alarmant şi subliniază motivul pentru care forţele nucleare ale SUA şi ale NATO continuă să fie o componentă vitală a capacităţii noastre de intimidare”.
Mark Schneider, un fost oficial al Pentagonului însărcinat cu politica nucleară, a susţinut că noua strategie nucleară pentru securitatea naţională a Rusiei, formulată public în decembrie 2015, discută despre amplificarea sistemelor de apărare civilă împotriva atacurilor nucleare, o indicaţie a faptului că Moscova s-ar putea pregăti pentru un război nuclear.
“Rusia se pregăteşte pentru un război de amploare, despre care ei presupun că va fi nuclear, şi în care ei vor lansa primele atacuri”, a declarat Schneider, în prezent lucrând la un think tank din Virginia, SUA, numit National Institute for Public Policy.
Rusia este implicată într-o dezvoltare majoră a forţelor sale strategice, construind noi rachete, submarine şi bombardiere. Un raport al Departamentului de Stat american privind activităţile Rusiei sub noul tratat pentru arme START, a susţinut în primăvara acestui an că Moscova a adăugat 153 de focoase nucleare la arsenalul său.
S-a afirmat că această creştere a numărului de focoase nucleare este rezultatul desfăşurării rachetelor balistice intercontinentală SS-27 Mod 2, dotate multiple focoase nucleare, şi a desfăşurării de rachete SS-N-32 cu lansare de pe submarine.
Pe lângă noile sale rachete, Rusia construieşte o dronă-submarin, cu nume de cod Kanyon, şi despre care s-a afirmat că este proiectată pentru a transporta un focos nuclear din clasa megatonelor. În plus, Moscova continuă dezvoltarea unui vehicul de atac hipersonic, proiectat pentru a livra focoase nucleare prin sisteme avansate de rachete de apărare.
Ministerul rus al Apărării a dezvăluit în luna ianuarie a acestui an că un sistem modernizat de comandă şi control va fi pus la dispoziţia forţelor sale strategice în acest an.
Sistemul a fost descris de RIA-Novosti ca un sistem de comandă şi control avansat, din generaţia a 5-a.
Maiorul Dmitri Andreiev, purtător de cuvânt al Ministerului Apărării al Rusiei, a susţinut că noul sistem, cunoscut după acronimele sale ruseşti IASBU, va folosi semnale digitale pentru a trimite ordine de luptă şi pentru a controla forţele strategice.
Noul sistem este folosit în cazul noilor unităţi de rachete intercontinentale SS-27 şi va oferi o securitate mai mare pentru ca ordinele să ajungă la acele unităţi.
Noile buncăre subterane de comandă nucleară par să fie similare cu complexele de comandă şi control construite în timpul Războiului Rece, conform unor surse oficiale.
Rusia a continuat de asemenea să construiască instalaţii nucleare subterane după prăbuşirea Uniunii Sovietice în 1991.