Rusia avertizează Occidentul în legătură cu Siria, după ameninţările lui Obama
Marţi, Rusia a avertizat Occidentul împotriva unor acţiuni unilaterale împotriva Siriei, la o zi după ce preşedintele american Barack Obama a ameninţat cu "consecinţe enorme" în cazul în care omologul său sirian va folosi arme chimice sau biologice sau doar le va muta într-un mod ameninţător, potrivit unui raport Reuters.
Vorbind după întâlnirea cu şeful diplomaţiei din China, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că Moscova şi Beijingul susţin "necesitatea respectării stricte a normelor de drept internaţional ... şi că nu vor permite încălcarea lor".
Observaţiile au fost o reamintire a diviziunilor ce împiedică eforturile pentru încetarea conflictului ce durează de 17 luni, în care o opoziţie în principal musulman sunnită se luptă cu minoritatea alawită a preşedintelui Bashar al-Assad.
Organizaţia Naţiunilor Unite a relatat că peste 18.000 de persoane au fost ucise într-un război care afectează şi statele vecine.
În Liban, cel puţin cinci persoane au fost ucise în violenţele sectare legate de conflictul din Siria, iar Turcia, un oponent al lui Assad, a investigat o posibilă implicare siriană într-o maşină capcană ce a ucis nouă persoane, luni.
Rusia şi China s-au opus unei intervenţii militare în Siria în timpul revoltei. Ei şi-au exercitat dreptul de veto în trei rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU susţinute de statele occidentale şi arabe, rezoluţii ce ar fi presat şi mai mult Damascul să pună capăt violenţei.
Un grup de opoziţie a declarat că forţele aeriene ale Siriei au desfăşurat 30 de bombardiere Sukhoi în apropierea oraşelor din nordul şi estul ţării, unde armata se luptă pentru învingerea rebelilor.
Avioanele Sukhoi Su-22 din epoca sovietică, ce pot arunca bombe de 400 kg, au zburat luni de la bazele aeriene Dumair şi Sim spre nordul şi estul Damascului, la bazele din oraşele Hama Tabaqa şi Deir al-Zor, a relatat un oficial de rang înalt din Consiliul Conducerii Superioare a Revoluţiei Siriene.
Statele Unite şi aliaţii săi au arătat un interes minor pentru o intervenţie în vederea opririi vărsării de sânge, asemănătoare cu campania NATO de anul trecut care a contribuit la răsturnarea liderului libian Moammer Gaddafi.
Dar Obama a folosit luni cel mai critic limbaj de până acum pentru a-l avertiza pe Assad să nu folosească arme neconvenţionale.
"Am fost destul de clari faţă de regimul Assad şi de alţi jucători de pe teren că avem o limită (dacă) vom vedea mutarea unor arme chimice sau intenţia de a le utiliza", a spus el. "Asta ar schimba ecuaţia mea."
Luna trecută, Siria a recunoscut pentru prima dată că deţine arme chimice sau biologice şi a spus că le-ar putea folosi în cazul unui atac din partea unor ţări străine.
"Nu ne putem confrunta cu o situaţie în care armele chimice sau biologice cad în mâini greşite", a afirmat Obama, probabil referindu-se la grupul şiit Hezbollah din Liban, un aliat al lui Assad sprijinit de Iran, sau la militanţii islamişti.