Roşia Montană Gold Corporation este urmărită penal
alte articole
Compania Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) este urmărită penal pentru evaziune fiscală şi complicitate la spălare de bani în dosarul instrumentat de Parchetul Curţii de Apel Ploieşti în care fostul angajat al Secretariatului General al Guvernului (SGG) Marcel Păvăleanu, lider local PSD, a fost arestat preventiv alături de alţi şase inculpaţi, informează mediafax.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului Curţii de Apel Ploieşti, procurorul Roxana Armăşelu, RMGC este una dintre firmele urmărite penal pentru evaziune fiscală şi complicitate la spălare de bani în dosarul de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 35 de milioane.
Alături de RMGC în acest dosar mai sunt cercetate alte 131 de societăţi comerciale.
"Faţă de SC Roşia Montană Gold Corporation s-a început urmărirea penală la data de 18.11.2013 pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi complicitate la spălare de bani. Faţă de reprezentanţii acestei societăţi nu s-a început urmărirea penală şi în dosar se efectuează cercetări faţă de un număr de 132 de societăţi comerciale", a declarat, miercuri, procurorul Roxana Armăşelu corespondentului Mediafax.
Procuroarea a precizat că nu poate face publice mai multe date din acest dosar.
Şase persoane au fost arestate preventiv în acest dosar penal pe 19 octombrie a.c.: fostul angajat al SGG Marcel Păvăleanu, Victoria Enică, Cecilia Cristina Stroe, Bogdan Ionuţ Şerban, Elena Giluela Ştefănescu şi Emilia Loredana Dobre. Mandatele de arestare preventivă ale acestora vor expira în 15 decembrie.
Potrivit anchetatorilor cei şase ar fi făcut achiziţii şi livrări de mărfuri şi servicii prin aproximativ 60 de societăţi comerciale din Bucureşti şi judeţul Prahova, unele de tip "fantomă", aducând statului un prejudiciu de 149.800.000 de lei.