Nicuşor Dan: ”Avem o clasă politică total ruptă de societate” (interviu)

”Avem de-a face cu o clasă politică care nu-i mai reprezintă pe cei care au pus-o acolo. Este nevoie de actori noi pe scena politică. Nu ar fi bine însă ca un grup de oameni să pretindă că reprezintă Piaţa Universităţii pentru că ar fi un prim moment de ruptură între noi, între cei care vor să facă politică şi cei care nu vor. Voi înfiinţa în 2014 un partid politic cu toţi cei care s-au implicat în campania mea pentru primărie, dar acest partid îşi va propune doar câştigarea alegerilor locale din Bucureşti din 2016”, a afirmat Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, într-un amplu interviu acordat Epoch Times. În opinia sa, mişcarea de protest Roşia Montană are de dat o luptă pe termen lung cu clasa politică, al cărei moment decisiv va fi votul în Camera Deputaţilor.

Care este importanţa actualelor proteste? A reînviat civismul? Spuneaţi că Roşia Montană este miza de conştiinţă a unei generaţii….

Trebuie să mărturisesc că a fost o surpriză pentru mine. Pe 1 septembrie m-am dus la mitingul respectiv şi mă aşteptam să fie 500 de oameni. Faptul că au fost 5.000 a fost o mare surpriză. Roşia Montană este importantă pentru că vorbeşte de patrimoniu, de mediu şi despre o comunitate de oameni care într-o luptă care părea total inegală a reuşit să ţină piept 15 ani. Eu ştiu ce înseamnă asta. E vorba de oameni care pe timpul lor liber au făcut acţiuni în instanţă faţă de firma care plătea 5-6 avocaţi pentru un singur caz, care au strâns 100.000 de semnături pentru a propune un proiect legislativ. Pe de altă parte prin vechimea protestului şi numărul de oameni care s-au implicat, Roşia Montană este simbolul activismului civic din România.

Dacă această mişcare va câştiga, va schimba modul în care clasa politică se raportează la societate. Dacă ea pierde, deşi eu personal exclud această posibilitate, ne putem aştepta la acele reculuri de democraţie care au venit şi în 1990, 1992 şi 1996 şi în 2004 când oamenii au avut aşteptări, dar acestea nu s-au împlinit.

La două luni de la începerea actualelor proteste, dacă ar fi să faceţi un bilanţ al mişcării, ce victorii şi eşecuri vedeţi?

La capitolul victorii este faptul că legea RMGC a fost retrasă. Fără proteste, această lege ar fi fost adoptată şi promulgată de preşedinte iar proiectul ar fi fost început peste câteva luni.

O a doua victorie este că oamenii au început să aibă încredere unii în alţii şi să conştientizeze că reprezintă o forţă. Chiar dacă guvernanţii par să nu ţină cont de asta, eu sunt convins că ei iau în calcul această formă de opoziţie. Practic în ianuarie 2012 a fost o mişcare care a dus la căderea guvernului. În septembrie 2013 am avut o mişcare şi mai mare. Fiţi siguri că guvernanţii sunt conştienţi că aceste mişcări vor creşte în timp.

Pe de altă parte, ca înfrângeri sau puncte negative aş menţiona ruptura clară dintre clasa politică şi societate. În mod clar aceste mişcări au exprimat o opoziţie faţă de un proiect, cu care majoritatea populaţiei rezonează în ciuda campaniilor mediatice. Am văzut şi o clasă politică opacă la cererile populaţiei, cu încercări de manipulare vizibilă, care vroia să ne prezinte albul ca negru şi negrul ca alb. Dacă nu se va ajunge la un dialog între guvernanţi şi populaţie/protestatari este posibil să se ajungă la violenţe.

Este o victorie respingerea Legii RMGC din moment ce se va face o altă lege cadru a mineritului mai largă care să aibă prevederi similare? Mai mult, termenul-limită de aprobare tacită al legii a fost depăşit iar proiectul n-a fost respins şi de Camera Deputaţilor…A intrat legea în vigoare?

Principiul aprobării tacite se aplică doar primei camere. Dacă Senatul nu s-ar fi pronunţat până pe 27 noiembrie, legea ar fi fost adoptată tacit de către el. Indiferent ce spune Senatul însă, validarea aparţine Camerei Deputaţilor şi pentru ea, ca şi cameră decizională, nu se aplică principiul aprobării tacite. În momentul acesta, legea cu votul negativ de la Senat se va duce în Camera Deputaţilor, va parcurge câteva comisii şi apoi va fi supusă plenului. Testul nostru ca protestatari este că în momentul în care plenul Camerei Deputaţilor votează această lege, să punem o presiune suficient de mare ca ea să fie respinsă.

E de aşteptat ca legea să fie respinsă, dar clasa politică, şi în special PSD, doreşte în continuare realizarea proiectului prin modificarea legilor. Asta deşi este un proiect care de 15 ani nu a reuşit să se încadreze în prevederile legale din cauza unor probleme de proprietate, de patrimoniu şi de mediu. Acum sunt schimbate acele legi pentru ca proiectul să se poată încadra: legea minelor, legea descentralizării, legea exproprierii, modificarea Codului Silvic. Nu am făcut decât să câştigăm timp de fapt, ceea ce e important.

Bun, dar atunci ce perspective de reuşită are actuala mişcare de protest prin proteste duminicale paşnice, dacă ele sunt ignorate în continuare de politicieni şi de presa partizană iar abuzurile legislative continuă?

E o luptă pe termen lung. Momentul decisiv al acestei lupte va fi votul din Camera Deputaţilor. Eu sunt convins că, deşi va fi o zi de lucru, vor veni mii de oameni din toată ţara care vor protesta. Trebuie să recunoaştem că aceste proteste au solicitat un efort fizic şi psihic pentru multă lume. Sunt oameni care au obligaţii de serviciu, obligaţii familiale, dar sunt convins că mulţi vor reveni în momentele importante, iar guvernanţii ştiu asta.

Cum evaluaţi reacţia politicienilor la proteste…Ignorarea, etichetarea protestatarilor drept extremişti, comisia specială pentru Roşia Montană, dedublările politicienilor?

În mod evident avem de-a face cu o clasă politică care nu-i mai reprezintă pe cei care au pus-o acolo. Avem de-a face cu o ruptură între aleşi şi alegători. Asta este, suntem în situaţia unei clase politice cu interesele ei specifice ilegitime, total ruptă de societate.

Credeţi că România are nevoie de un partid nou răsărit din actualele proteste, care să se prezinte ca o alternativă la întreaga clasă politică actuală, având în vedere că aceasta este nereformabilă şi nu mai reprezintă interesul general, ci interesul personal? Ce şanse sunt să apară o astfel de formaţiune?

Evident este nevoie de actori politici noi pe scena politică. Nu ar fi bine ca un grup de oameni să pretindă că reprezintă Piaţa Universităţii pentru că ar fi un prim moment de ruptură între noi, între cei care vor spune că vor să facă politică şi cei care nu vor. E bine ca această mişcare de protest să rămână cum este, adică o opoziţie faţă de oricine este la putere. Am constatat însă o evoluţie foarte interesantă faţă de ianuarie 2012. Oameni care până acum un an spuneau că nu vor să audă de politică, acum înţeleg că nu există altă soluţie. Eu sunt convins că foarte mulţi din oamenii foarte dinamici care protestează sunt dispuşi să creeze o nouă mişcare politică. Când se va crea? Poate că va dura câţiva ani.

Din punctul meu de vedere, fără să-mi arog în vreun fel faptul că reprezint Piaţa Universităţii, vă pot spune că voi înfiinţa un partid politic cu toţi cei care s-au implicat în campania mea pentru primărie din vara lui 2012. Acest partid îşi va propune doar câştigarea alegerilor locale din Bucureşti din 2016, adică vizează funcţia de primar general şi cât mai multe poziţii în Consiliul General. După cum ştiţi legea alegerilor locale împiedică independenţii să formeze liste iar pentru a merge în alegerile pentru Consiliu, ai nevoie de un partid. De aceea probabil în prima jumătate a anului 2014 vom începe formalităţile de constituire a partidului. Faptul că nu ne propunem să guvernăm ţara, ne scuteşte de o alegere ideologică. Este vorba despre un program de administrare a oraşului pe care în esenţă l-am prezentat deja în campania din 2012.

Ca volum, protestele bulgarilor sunt de 3-4 ori mai puternice ca ale noastre, însă eu mă aştept ca problemele sociale să se amplifice în România. Multă lume trăieşte încă într-o bulă de speranţă, ca acest guvern le va îmbunătăţi starea materială, care probabil se va sparge foarte curând.

Cum veţi depăşi obstacolele ridicate de legislaţia electorală restrictivă?

Am reuşit deja odată în alegerile din 2012 să strângem 53.000 de semnături când trebuia să strângem 36.000. Acum trebuie să strângem 25.000 din mai multe judeţe. Efortul este comparabil şi cred că vom reuşi.

Credeţi că se vor găsi suficienţi candidaţi credibili care să candideze la europarlamentare cu un mesaj de tipul celui promovat de Mişcarea Uniţi Salvăm?

Eu îl susţin pe Erwin Albu, fost candidat independent la primăria Codlea, pentru alegerile europarlamentare. Îl asigur de tot sprijinul meu, inclusiv mediatic, pe reţelele online unde sunt prezent. Am încredere în el, dar e vorba despre un calcul simplu. Strânge sau nu 100.000 de semnături? Faţă de un partid care trebuie să strângă doar 25.000 pentru înfiinţare. Dacă le va strânge, va prinde aproape sigur mandatul de europarlamentar. Consider că este o miză importantă pentru că am avea în sfârşit un intermediar în relaţia cu Comisia Europeană.

Dacă ar exista mai mulţi candidaţi independenţi cred că s-ar anihila unul pe celălalt pentru că este foarte greu să strângi atâtea semnături. Ce pot să vă mai spun e că atunci când am încercat să fac acest transfer, să recomand celor care m-au votat să voteze pe alţi independenţi la parlamentare, nu au făcut-o.

Ce se întâmplă atunci când nu mai există nicio modalitate de responsabilizare şi niciun control al alegătorilor asupra aleşilor?

Există trei metode democratice în esenţă. Prima este a protestelor, care nu sunt bune în sine, ci sunt utile ca să transmită în momente de blocaj mediatic unui alt segment larg de cetăţeni faptul că nu e în regulă şi atunci şi politicienii se vor teme că aceştia nu-i mai vor vota.

A doua este justiţia. Problema mare a societăţii şi a administraţiei este că nu se respectă legea. Din fericire, justiţia, chiar dacă nu este perfectă, funcţionează în nişte parametrii rezonabili iar atunci când actele autorităţilor vor fi contestate cu zecile de mii, atunci vom reuşi să punem presiune mai mare. În prezent suntem la 200-300 de procese ale societăţii civile împotriva autorităţilor pe an.

A treia este lupta directă politică cu sistemul, dar care are nevoie de un anumit timp pentru structurare.

Faţă de protestele din Bulgaria, care au strâns foarte mulţi oameni în stradă în faţa Parlamentului, unde aceştia şi-au asediat aleşii, ce lipseşte României?

Am fost la Sofia şi am văzut acolo două zile de protest în plină vacanţă de vară. Cu părere de rău, există o diferenţă de volum de protestatari, ca număr, între România şi Bulgaria. Eu când am fost la Sofia în jur de 10 august, toată lumea era în concediu şi totuşi la manifestaţia zilnică care se făcea de la Parlament la guvern (care erau foarte apropiate) au participat 500 de oameni. Iar pentru vineri când era o sesiune extraordinară a Parlamentului bulgar se anunţaseră 10.000. Ca volum, protestele bulgarilor sunt de 3-4 ori mai puternice decât ale noastre, însă eu mă aştept ca problemele sociale să se amplifice în România. Multă lume trăieşte încă într-o bulă de speranţă, că acest guvern le va îmbunătăţi starea materială, care probabil se va sparge foarte curând. În momentul în care această speranţă se va risipi, protestele vor creşte şi guvernanţii vor da înapoi. Oriunde în lume unde n-a mai existat demult comunicarea firească între guvernanţi şi societate, au izbucnit violenţe.

Nicuşor Dan este preşedinte al Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, matematician, activist pentru mediu şi patrimoniu şi fost candidat la Primăria Bucureştiului.

Pentru interviul complet, urmăriţi şi:

Despre problemele pe care le ridică legea descentralizării pentru patrimoniu (http://www.youtube.com/watch?v=aOBtTpoNNKo)

Despre perspectivele mişcării de protest (http://www.youtube.com/watch?v=xEUBsqVxy3A)