Romexpo a ieşit din insolvenţă
alte articole
Curtea de Apel Bucureşti a admis marţi, în mod irevocabil, recursul Romexpo şi a respins că neîntemeiată cererea de insolvenţă depusă de firmă Arsenoaiei&Matasel Consulting.
"În dosarul de insolvenţă, firma Arsenoaie&Matasel Consulting, al cărei contract de publicitate a fost reziliat în luna iulie 2011, a solicitat suma totală de 404.472,55 lei, iar Romexpo a achitat până la această dată 444.472,55 lei, deci chiar mai mult decât s-a solicitat, diferenţa în plus provenind din penalităţi calculate de Romexpo la zi", se arată într-un comunicat al Romexpo.
Ca urmare a acestui fapt, instanţa a admis astfel recursul şi a modificat sentinţa de deschidere a procedurii insolvenţei, cu consecinţa ieşirii companiei din această stare.
În acest dosar, Romexpo a fost reprezentată de către Societatea Civilă de Avocaţi "Man&Paraschiv”.
Romexpo S.A. este o societate cu capital privat, având că acţionar majoritar Camera de Comerţ şi Industrie a României.
În acelaşi timp, Romexpo este cel mai mare organizator de târguri şi expoziţii din România, fiind membră activă a unor organizaţii de profil, precum Asociaţia Globală a Industriei de Târguri şi Expoziţii - UFI (din 1993), cea mai importantă organizaţie mondială în domeniu, Alianţa Târgurilor din Europa Centrală - CEFA (din 2003), CENTREX - Uniunea Internaţională de Raportare Unitară a Indicatorilor Statistici şi EURASCO - Asociaţia Organizatorilor de Târguri Agricole din Europa. Totodată este şi membru fondator al Asociaţiei Organizatorilor de Târguri şi Expoziţii din România - ASOEXPO.