Românii plecaţi în străinătate: Ioan Lascu

Aflaţi în toate colţurile lumii, „Românii mei”, oameni care sunt respectaţi şi au fost acceptaţi de cei din jurul lor, persoane care ne fac cinste oriunde s-ar afla, se vor regăsi şi pe site-ul Epoch Times România. Nu sunt nume mari, dar acolo unde se află sunt persoane cunoscute şi apreciate, care merită să fie cunoscuţi de semenii lor.

Ioan Lascu face parte din categoria oamenilor fericiţi, care îşi câştigă pâinea făcând ceea ce-i place: în cazul său, ştiinţele pământului. Din Minnesota, de la Institutul pentru Magnetismul Rocilor, a acceptat să ofere un interviu pentru ETR, discutând atât despre activitatea sa, cât şi despre străbunicul său, cunoscutul academician Alexandru Borza, întemeietorul geobotanicii în România.

Domnule Ioan Lascu, faceţi parte dintre fericiţii – aşa consider eu – care au un loc de muncă ce nu este legat de un birou şi un scaun, ci presupune deplasări, studii pe teren, apoi multe ore de muncă pentru a pune pe hârtie cele văzute. Vă rugăm să ne spuneţi, în primul rând, cum aţi ajuns în Statele Unite şi ce studiaţi.

-Am fost acceptat în anul 2003 la programul de masterat al Departamentului de Ştiinţele Pământului de la Mississippi State University (MSI). Proiectul la care am lucrat a fost axat pe formarea peşterilor în unele insule calcaroase şi rolul acestor cavităţi de-a lungul evoluţiei pachetelor de roci spre rezervoare de hidrocarburi. În decursul studiilor mele la MSU am petrecut cam cinci săptămâni în Bahamas, cartând peşteri şi preluând eşantioane de roci, iar trei luni le-am petrecut la Pau, în Franţa, ca stagiar la firma Total, unde, folosind datele obţinute pe teren, am creat modele computerizate 3D reprezentând rezervoare carbonatice de hidrocarburi.

Am înţeles că aţi apărut şi la televiziune...

- Am apărut pe Travel Channel în cadrul emisiunii Secret Worlds, episodul Mystery of the Maya. Având expertiză în tehnica carotatului şi în sedimente lacustre, am fost invitat de un coleg geolog de la Yale University, Peter Douglas, să particip la o expediţie în Guatemala, în anul 2009. Peter la rândul său colabora cu un grup de arheologi care descoperiseră o nouă aşezare Maya, La Corona, în nordul Guatemalei. Aceştia efectuau săpături arheologice la La Corona de câţiva ani, unul dintre scopurile lor fiind să determine de ce civilizaţia Maya a dispărut brusc acum mai bine de o mie de ani, un mister încă nerezolvat. Peter şi cu mine am fost cooptaţi la proiect pentru a carota câteva lacuri din jurul sitului cu scopul de a găsi eventuale dovezi ale unei perioade extrem de secetoase care să fi contribuit la declinul Mayaşilor. Toată operaţiunea a fost filmată de o echipă de la Travel Channel, care realiza o emisiune cu tematica colapsului Maya în America Centrală. Aceştia ne-au însoţit într-una din zile şi pe noi pe ambarcaţiunea pe care am asamblat-o în jungla guatemaleză, au filmatul procesul de colectare a carotelor de sedimente şi am discutat un pic cum s-ar interpreta la prima vedere schimbările în tipul de sedimente.

Şi acum ce faceţi?

- În momentul de faţă sunt doctorand al Departamentului de Geologie şi Geofizică din cadrul Universităţii din Minnesota (UMN). Tema proiectul de doctorat este studiul mineralelor cu proprietăţi magnetice din sedimente lacustre, adică nămol din lacuri. Sunt interesat, mai ales, de particule magnetice de origine bacteriană. Există un grup de bacterii magnetotactice care secretă un oxid de fier numit magnetit sub forma unor cristale de 30-80 nanometri, care sunt aliniate liniar, ca un mic lanţ, pe care bacteria îl foloseşte la navigat de-a lungul liniilor câmpului geomagnetic. Cu alte cuvinte, aceste bacterii deţin o mică busolă de care se folosesc să înoate în sus şi jos, urmărind oscilaţia sezonală a orizontului unde se trece de la ape complet oxigenate la ape anoxice. Cam toate lacurile din zonele temperate care sunt mai adânci de 5 metri au această zonă de tranziţie. După moartea bacteriei, magnetitul se depune pe fundul lacului şi este acoperit de alte sedimente. Ce fac eu este să prelevez carote din lacuri şi să observ proporţia acestor particule de-a lungul timpului. Abundenţa lor ne oferă informaţii despre condiţiile climatice şi limnice (nutrimente, nivelul de oxigenare, turbiditatea apei etc.) la momentul formării lor. Orientarea acestor particule în spaţiu ne spune ceva despre direcţia şi intensitatea câmpului magnetic al Pământului la momentul consolidării sedimentelor. Deci studiul lor ne ajută să înţelegem atât aspecte ale fizicii globului, cât şi istoria climatică şi ambientală a unei regiuni.

Cum de v-aţi „ataşat” de aceste studii?

- Diploma de licenţă mi-am obţinut-o la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj, Facultatea de Biologie şi Geologie. Am ajuns să fiu interesat în cercetarea ştiinţifică în timpul unei şederi la Universitatea din Lund, Suedia, unde am petrecut un semestru ca student Erasmus. Am fost impresionat de dedicaţia cu care lucrau cercetătorii pe care i-am cunoscut acolo, de nivelul excelent de dotare al laboratoarelor şi de atmosfera colaborativă care exista la Lund. Am ştiut pe loc că asta vreau să fac şi eu.

Ce rapid v-au convins suedezii...

- Am şi un strămoş ilustru, academicianul Alexandru Borza, întemeietorul Grădinii Botanice din Cluj. Deci aplecarea pentru ştiinţele naturale cred că mi-a fost cultivată involuntar de mic, când am început să descopăr natura în familie. Împreună cu părinţii am făcut multe ieşiri la câmp şi pădure, drumeţii pe dealuri şi munţi, schi iarna. Apoi, în adolescenţă, am început să cutreier munţii ţării şi peşterile Apusenilor cu prietenii. Toate aceste experienţe m-au făcut atent la mediul înconjurător. În şcoală am început să devin interesat în latura ştiinţifică a naturii, să îmi pun întrebări legate de originea munţilor, a continentelor şi oceanelor, despre condiţiile care au dus la evoluţia vieţii, de la organisme primitive la cele cu funcţii complexe, aşa că m-am îndreptat spre Ştiinţele Pământului.

Spuneţi-ne mai multe despre locul unde lucraţi.

- Lucrez în cadrul Institutului pentru Magnetismul Rocilor (IMR), o instituţie finanţată de US Naţional Science Foundation (NSF) şi UMN, creată pentru a promova şi facilita studiul mineralelor cu proprietăţi magnetice din roci şi sedimente. Institutul este unic în lume, pentru că deţine o gamă largă de magnetometre şi alte instrumente folosite pentru caracterizarea magnetismului rocilor care sunt puse la dispoziţia cercetătorilor din întreaga lume. Aceştia vin aici printr-un program de „visiting fellowships” (care sunt un fel de burse de cercetare de zece zile oferite de IRM şi NSF) şi au la dispoziţie laboratoarele şi personalul pentru a-i ajuta să-şi conducă experimentele propuse. Grupul în sine nu numai că este format din persoane valoroase din punct de vedere ştiinţific, dar sunt şi nişte oameni plăcuţi, gata să te ajute pe plan profesional şi personal. Mă consider norocos să fi nimerit intro astfel de conjunctură.

Dacă aţi ajuns până aici, înseamnă că aţi câştigat respectul celor cu care lucraţi...

- Respectul americanilor îl ai de la început. Chiar dacă eşti doar un doctorand la început de drum, ei recunosc că nu poţi ajunge în această poziţie fără muncă şi realizări personale. Chiar şi studenţii sunt trataţi drept colegi, spre deosebire de România, unde există o ierarhie clară între corpul didactic şi studenţi. Respectul ştiinţific îl dobândeşti dacă ai o contribuţie la avansarea cercetării în domeniul tău ştiinţific prin rezultate şi publicaţii în jurnale de specialitate, prin obţinerea de granturi pentru proiecte propuse, dar şi pentru excelenţă pedagogică, formarea şi pregătirea studenţilor pentru carierele pe care le vor urma, aplicarea conceptelor dezvoltate în grupul de cercetare pentru sprijinul protecţiei mediului ambiant, implicare în societate prin culturalizarea ştiinţifică a maselor etc.

Cum este viaţa pe care o aveţi în SUA faţă de cea din România?

- Viaţa este un pic diferită. Financiar, salariul unui doctorand este destul de mic. Unii sunt plătiţi să facă cercetare, alţii predau seminarii şi laboratoare ca asistenţi, dar standardul e de 20 de ore plătite pe săptămână. Restul timpului eşti considerat student. Cu toate acestea, banii îţi ajung pentru chirie, mâncare şi poate pentru o ieşire-două. Personal, locuiesc cu familia în suburbiile oraşului St. Paul, cam la 30 km de campus, aşa că fac naveta zilnic, cu autobuzul sau cu maşina. De lucrat, mi-am redus orele de lucru la 10 pe zi de când mi s-a născut fetiţa, care are acum 6 luni. Având în vedere că mai petrec aproape două ore pe drum, sunt plecat 12 ore de acasă. Înainte lucram uneori chiar şi 16 ore pe zi, de exemplu, dacă aveam experimente de lungă durată sau scadenţe iminente. În general, îmi petrec majoritatea timpului şezând în faţa calculatorului, aşa că atunci când am timp liber îmi place să ies în natură. Îmi place stilul de viaţă destul de relaxat de aici, dar dacă e ceva care îmi lipseşte, e familia şi prietenii lăsaţi în urmă.

Mai aveţi pe cineva în România?

- Am fost în ţară de doar trei ori în opt ani, dar noroc cu Skype că pot să-mi văd părinţii săptămânal! Cu prietenii ţin legătura sporadic, dar mă gândesc la ei mai des decât cred că îşi imaginează.

În zona unde locuiţi există o comunitate de români?

- Comunitatea de români din Minnesota nu este foarte mare. Ne întâlnim de câteva ori pe an pentru picnicuri, zile de naştere şi alte evenimente. Avem o organizaţie numită HORA (www.hora-mn.org), a cărei activitate este să promoveze şi să perpetueze cultura şi tradiţiile româneşti prin organizarea de prezentări şi demonstraţii de dansuri populare, muzică, bucate româneşti, datini şi obiceiuri, sărbători tradiţionale, cum ar fi Mărţişorul. Studenţii români la UMN se pot număra practic pe degetele de la două mâini.

V-aţi gândit vreodată să vă întoarceţi în România?

- Deocamdată vom încerca să ne facem un rost aici, dar nu pot exclude total această posibilitate.

Care sunt hobby-urile dvs?

- Îmi plac lectura şi gastronomia. Când am timp îmi place să experimentez în bucătărie, să încerc reţete noi, să creez mâncăruri delicioase din ingrediente simple. Din păcate, nu am timp întotdeauna pentru proiecte sofisticate, dar mirosul de pâine proaspătă este nelipsit la noi în casă. Pot spune că sunt destul de expert în ale aluatului şi coptului... În rest, îmi place să ies în natură, dar nu mai mi-e la îndemână să mă duc în ture cu rucsacul cu aceeaşi frecvenţă cu care o făceam în România. Mi-e mai dor de munţii noştri (în Minnesota e tare plat), mai ales de Apuseni.

Văd că duceţi dorul ţării. Totuşi, consideraţi că v-aţi adaptat în SUA?

- M-am adaptat destul de bine, dar la început unele obiceiuri de-ale americanilor mi se păreau ciudate. Noi în România suntem obişnuiţi să împărţim totul, pe când aici societatea e centrată mai mult pe individ. Cu toate acestea, sunt empatici şi nu ezită să te ajute dacă ai nevoie. Cel puţin aceasta a fost experienţa mea cu persoanele pe care le-am cunoscut până acum.

- Puteţi face o comparaţie între şcoala românească şi cea americană?

- Şcoala de nivel universitar este destul de diferită faţă de ce am experimentat eu în facultate. Cursurile şi laboratoarele sunt construite cu ideea de a stimula gândirea critică, de a dezvolta capacitatea de analiză şi sinteză, de a cultiva independenţa necesară pentru a reuşi în carieră şi în viaţă, şi nu de a acumula cât mai multă informaţie şi de a o reproduce papagaliceşte la examen, pentru a o uita apoi la cinci minute după ce ţi-ai predat lucrarea. Studentul este testat săptămânal, are de rezolvat probleme în clasă şi acasă, are de realizat proiecte de grup, este încurajat să provoace discuţii şi, în general, are de lucru tot semestrul. Ideea este de a asimila, nu doar de a acumula, informaţia primită. Examenele (2 sau 3) sunt programate eşalonat de-a lungul semestrului, iar examenele finale sunt programate într-o perioadă de sesiune de o săptămână. De multe ori pot fi chiar şi două examene într-o zi, deci, clar, nu se aşteaptă nimeni să începi să buchiseşti la unul abia după ce ai terminat cu materia precedentă. La noi petreceai luna de sesiune închis în cameră, descifrând ce ai mâzgălit rapid pe foaie la curs, ţinând pasul cu dictarea. Nu zic că nu am avut şi dascăli buni şi experienţe pozitive dar problema este cu sistemul, care a fost înrădăcinat de multă vreme, profesorii predând cum li s-a predat şi lor. Un alt aspect este diversitatea cursurilor. Indiferent de profilul pe care ţi l-ai ales, vei face cursuri din toate subiectele majore (ştiinţe, umanism, arte, comunicare etc.). În ceea ce priveşte profilul pe care te axezi, acesta este ales doar după doi ani, timp în care poţi experimenta diferite subiecte până te hotărăşti care ţi se potriveşte sau pentru care ai înclinare.

Vă mulţumesc pentru timpul acordat.