România şi Bulgaria vor să reînvie un proiect vechi de 35 de ani

Podul Calafat-Vidin. (DIMITAR DILKOFF / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
18.10.2013

Guvernele României şi Bulgăriei susţin obiectivele construirii unui al treilea pod şi a unei hidrocentrale pe Dunăre, între cele două ţări, a declarat viceprim-ministrul Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea a efectuat joi o vizită de lucru la Sofia în cadrul căreia a avut întrevederi cu premierul bulgar Plamen Oreşarski, cu Zinaida Zlatanova, viceprim-ministru al Bulgăriei şi ministru al justiţiei şi fondurilor europene, precum şi cu Desislava Terzieva, ministrul bulgar al dezvoltării regionale.

La întâlnire s-a discutat despre construcţia unei hidrocentrale pe Dunăre, între România şi Bulgaria, iar primul ministru bulgar susţine acest obiectiv important pentru cele două ţări. S-a discutat şi eventualitatea construirii unui al treilea pod, a spus Dragnea. El a precizat că locaţiile vor fi stabilite în perioada următoare şi că este important ca guvernul bulgar, precum şi cel român susţin aceste două obiective. “Vor începe întâlnirile între experţi din cele două ministere ale energiei. Din partea României, ministrul Constantin Nită este avansat în legătură cu subiectul hidrocentralei. Primul-ministru bulgar a spus că este foarte posibil ca locaţia hidrocentralei să fie cea veche stabilită în 1978, între Nicopole şi Belene din Bulgaria şi, respectiv, Turnu Măgurele şi Seaca din România”, a menţionat vicepremierul român.

Dezvoltarea regională s-a aflat de asemenea pe agenda discuţiilor, părţile convenind asupra necesităţii de a avea o colaborare foarte strânsă şi de a coordona politicile de dezvoltare regională, ţinând cont de proiectele comune.

Schimburile comerciale între România şi Bulgaria în anul 2012 au trecut de 3 miliarde de euro, iar pe primul trimestru al anului în curs au depăşit un miliard de euro, a notat Liviu Dragnea, dar a adăugat că există un potenţial foarte mare încă nefolosit de colaborare în domeniul economic, în domeniul energiei, în domeniul agriculturii, în cel al turismului, precum şi în ceea ce priveşte fondurile europene.

Guvernul român a propus miercuri realocarea a 13 milioane euro către programul de cooperare transfrontalieră cu Bulgaria, iar Liviu Dragnea a prezentat membrilor guvernului bulgar abordarea Executivului de la Bucureşti în ceea ce priveşte programul de cooperare transfrontalieră dintre România şi Bulgaria. ‘Le-am spus că am suplimentat fondurile pentru următorul exerciţiu de programare. Mi-au spus că vor avea şi ei aceeaşi abordare pentru că s-a dovedit că acest program este foarte eficient. Noi ne gândim pentru următoarea perioadă la un buget de 155 milioane de euro din partea României (bugetul total al programului în perioada 2007-2013 a fost de 256 milioane de euro — n.r.). Din tot ce este cooperare transfrontalieră în cazul României, pentru programul cu Bulgaria este alocat un procent de 34%. Întregul buget pentru toate ţările este de circa 450 de milioane de euro şi 155 de milioane este alocat aici’, a spus el.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor