Rezistenţa în dialog cu Liviu Avram: Ne îndreptăm spre un stat captiv. Victime suntem noi toţi
alte articole
"De un an şi jumătate, când are de judecat infracţiuni de corupţie sau de serviciu, Curtea Constituţională se dovedeşte invariabil extrem de indulgentă şi de atentă cu drepturile făptaşilor şi nu suflă despre drepturile victimelor", a opinat jurnalistul Liviu Avram, în cadrul unui amplu dialog cu membrii grupului Rezistenţa de pe Facebook, grup coagulat în urma protestelor anti OUG 13.
Ori specific în aceste tipuri de infracţiuni, victime suntem noi toţi, ca cetăţeni administraţi tocmai de către cei care comit astfel de infracţiuni. În aceste condiţii, întrebarea legitimă care se ridică este “pe noi cine ne mai apără?”, a subliniat Liviu Avram. Procurorii! ar putea fi răspunsul, atâta doar că legiuitorii lucrează intens la dezincriminarea unor infracţiuni precum abuzul în serviciu, lăsând procurorii fără temeiul legal în baza căruia să acţioneze.
Cam aşa arată România în care trăim acum, o ţară în care avem tot mai puţine instituţii pe care să ne putem baza, o ţară pe care Liviu Dragnea o îndreaptă spre totalitarism şi unde ieşitul în stradă devine unul dintre puţinele instrumente care le-au rămas cetăţenilor, a explicat Liviu Avram, în cadrul amplului dialog de-a lungul căruia au fost abordate teme precum cenzura, noile "tendinţe" din CCR, direcţia în care Liviu Dragnea îndreaptă ţară, abuzurile instuţiilor statului la adresa presei, Codul Administrativ - un proiect al lui Vasile Dîncu pe care PSD încearcă să îl pună în cârcă guvernului Cioloş - etc.
"Ne îndreptăm către un stat captiv, ceea ce eu cred că este un plan pe termen lung al actualei puteri care va fi pus în aplicare. Tendinţa aceasta o simt, pentru că deciziile care se iau în Parlament spre asta se îndreaptă, asta e direcţia: elita politică şi birocratică administrativă a ţării să se rupă de cetăţean, cetăţeanului să îi rămână doar dreptul de a merge o dată la patru ani la vot şi să voteze ceea ce îi propun partidele actuale şi să nu mai aibă între alegeri alte pârghii de a schimba ceva atunci când simte că ceva trebuie schimbat. Şi o face prin instrumentele legii, adică legile sunt de aşa natură configurate încât să nu poţi face mare lucru", a declarat Liviu Avram, pentru Epoch Times, ulterior dialogului cu Rezistenţa.
"Mă feresc să zic cuvinte mari dar este clar o tendinţa către totalitarism. Avem un Parlament care consideră că poate să legifereze orice şi fără orice limită în favoarea lor, nu a oamenilor care i-au ales, avem o Curte Constituţională care merge pe aceeaşi linie şi cumva dă mai multă putere aleşilor ca să meargă în aceeaşi direcţie şi în afară de ieşitul în stradă, nu prea mai există instituţii care să apere cetăţeanul. Cam toate deciziile care se iau în momentul acesta sunt pentru aleşi şi împotriva cetăţenilor, în foarte multe domenii.
Din punctul acesta de vedere sunt foarte îngrijorat pentru că nu îmi dau seama cât poate să mai continue aşa, pentru că doi ani jumătate, trei ani jumătate cât mai avem cu actuala guvernare – mă rog, nu stiu câte Guverne or să mai fie – mi se pare foarte greu de suportat. Nu cred că cineva va avea răbdare să ducă 3 ani jumătate în ritmul ăsta", a declarat, la rândul său, Călin Pop, de la grupul Rezistenţa.
Noi o să facem ceea ce ştim să facem, ceea ce am făcut şi până acum, suntem cu ochii pe ei. Vedem exact ce se întâmplă zi de zi, chiar dacă este vară, nu ne-am luat concediu, urmărim, încercăm să explicăm lumii ce fac şi dacă este nevoie să îi mobilizăm să iasă în stradă", a adăugat Pop.
Redăm câteva dintre ideile punctate de Liviu Avram în cadrul discuţiei
Condamnaţii penal vor putea face parte din Guvern, un proiect din noul Cod Administrativ
"Acest proiect este un proiect uriaş, încorporează vreo 20 de legi care au legătura cu funcţia publică şi se vrea un aşa-numit Cod Adminitrativ în care tot ce ţine de administrarea ţării să fie într-o singură lege, în acest Cod administrativ.
Una dintre legile încorporate în acest cod este Legea privind funcţionarea Guvernului, Legea 90/2001, al cărui articol 2 îi face anumite necazuri domnului Dragnea pentru că interzice ca persoana condamnată să fie membru al Guvernului.
Acest Cod Administrativ a fost pus în dezbatere publică de către fostul ministru al Dezvoltării, domnul Dîncu, PSD, anul trecut în noiembrie, deci cu puţin timp înainte de alegeri. El nu a mai apucat să fie citit, dezbătut, asumat de către Guvernul Cioloş. Deci cei care au ieşit astăzi şi au spus că este un proiect al Guvernului Cioloş fac o mică ticăloşie. E un proiect al domnului Dîncu.
Domnul Dîncu de mult timp lucrează la el şi în acel proiect, acel articol din Legea 90 care spunea “nu pot fi membri ai Guvernului persoane care au suferit condamnări” a pus o virgulă şi a completat “cu excepţia cazului în care a intervenit reabilitarea”.
Discuţia care se pune acum este dacă această adăugire este sau nu legală, morală, etică sau îngraşă. În legislaţia românească sunt foarte multe asemenea interdicţii pentru tot felul de meserii şi reglementat destul de haotic şi neunitar. (...)
Eu sunt de părere că Parlamentul poate, dacă vrea şi are dreptul să facă politică penală, să impună o condiţie destul de severă, adică nu ai voie chiar dacă ai fost reabilitat, dar asta e părerea mea.
Activitatea CCR
Văd cu destulă îngrijorare (situaţia) pentru că de un an şi jumătate e o tendinţă la CCR, când are de judecat infracţiuni de corupţie sau de serviciu, se dovedeşte invariabil extrem de indulgenţă şi de atentă cu drepturile făptaşilor şi nu suflă niciun cuvinţel despre drepturile victimelor. Ori specific în aceste tipuri de infracţiuni, victime suntem noi toţi, ca cetăţeni administraţi de către singurii care comit astfel de infracţiuni. Ori trebuie să aibă cineva grijă şi de noi.
Când vezi atâtea tentative, mai mult sau mai puţin reuşite, de dezincriminare totală sau parţială sau de relaxare a legislaţiei penale pe care Curtea Constituţională le aprobă pe considerentul că e ok, e o situaţie mai favorabila pentru făptuitori, te întrebi “pe noi cine ne mai apără?”. Pe noi ne pot apăra procurorii dar numai dacă legea le dă dreptul să o facă. Dacă dezincriminezi, asta îndepărtează procurorii de faptele comise, nu le mai poate investiga nimeni.
Aici este miza. Când abuzul este împotriva banului public. Când abuzul este împotriva unei persoane, e mai simplu, ea ştie că e victimă şi poate să facă reclamaţii la şef, să meargă în contencios. Dar când abuzul şi nelegiuirea este comisă asupra bugetului instituţiei de către cel care conduce instituţia, eu cum aflu că-s victimă şi că mi-a furat banii? Nu am cum dacă nu laşi la îndemâna procurorilor acele instrumente care le permit să investigheze faptele.
CCR şi OUG 13
La cele cinci sesizări cu care au fost învestiţi, legate strict de Ordonanţa 13, avem un patent, avem o conduită anume, identificabilă. Au făcut tot ce au putut ca să nu se pronunţe pe fondul Ordonanţei 13, atât ca manieră de adoptare cât şi conţinut al ei.
Atunci când Parlamentul adoptă o Ordonanţă de urgenţă de dezincriminare totală sau parţială a unei infracţiuni şi dacă Parlamentul respinge acea ordonanţă, acea ordonanţa îşi face efectele. Pentru perioada cât a fost în vigoare de la momentul adoptării de către Guvern şi până când Parlamentul o respinge, ea lucrează ca lege penală cea mai favorabilă. Şi principiul constituţional este ca legea penală poate retroactiva. Deci practic Parlamentul îşi impune voinţa împotriva voinţei Parlamentului! E o uzurpare de putere clară. Or, Curtea Constituţională a evitat să observe acest lucru.
În materie Penală se naşte această mare problemă, că nici Parlamentul nu poate înfrânge voinţa Guvernului, dacă Guvernul vrea ca preţ de 1 minut acea ordonanţa să fie în vigoare. Şi chiar era un lucru pe care Curtea trebuia să îl constate şi să dea o decizie şi să spună “Guvernul are dreptul de legiferare, înscris în Constituţie dar în materie penală, tocmai pentru că poate să îşi impună voinţa în pofida voinţei Parlamentului, nu are voie să facă asemenea lucruri”. Şi dacă ar fi existat o hotărâre în sensul acesta, puteam fi siguri că niciodată un episod precum OUG 13 nu se va mai petrece.
Abuzul în serviciu
Prima dată de acest prag s-a vorbit în decizia de anul trecut a Curţii Constituţionale în cazul Alina Bica, că a spus că aşa spune Comisia de la Veneţia şi Consiliul Europei. Ori şi Comisia de la Veneţia şi Consiliul Europei, Rezoluţia 1950/2013 nu se referă la toată lumea care administrează bani publici şi autoritate publică cât toată funcţionărimea dintr-o ţară, se referă strict la miniştri!
Acea rezoluţie şi acel raport al Comisiei de la Veneţia a fost atras de faptul că Iulia Timoşenko a fost condamnată pentru o decizie pe care a luat-o ca prim-ministru, iar un ministru de Interne, de asemenea, a fost condamnat pentru abuz iar primul-ministru al Islandei, după ce şi-a terminat mandatul, a fost inculpat pentru că nu a avut suficientă grijă cu economia unei ţări şi a falimentat două bănci din cauza crizei economice.
Şi atunci Consiliul Europei a spus “staţi un pic, totuşi, să nu ajungem la excese, să lăsăm totuşi politicul să aibă curtea lui de joacă fără teama de a fi inculpate penal, de a fi victima unor inculpări politice după ce se schimbă puterea” şi au elaborat această Rezoluţie bazat pe raportul Comisiei de la Veneţia dar care se referă strict la responsabilitatea ministerială. Deci o spun clar! Atunci când decizia este de de natură politică ea să fie pedepsită cu mijloace politice: demitere, demisie, pierzi alegerile.
Dacă decizia - fapta ministrului - e de natură penală atunci să răspundă ca orice cetăţean de rând, fără imunitate. Şi a spus că pentru miniştri prevederile penale trebuie aplicate în mod îngust şi cu un prag înalt. Ăştia ce au înţeles? Că pragul trebuie să fie financiar. Şi atunci ,dacă faci abuzul sub pragul respectiv să nu mai răspunzi deloc penal. De aceea spunea Florin Iordache “aşa ne-a spus Comisia de la Veneţia”. Acolo, prag - după părerea mea - se referă la natura faptei, adică la faptele de natură politică să nu ai temerea că răspunzi după aceea penal.
"Vizita" ANAF la Rise Project şi ANAF
A fost un act extrem, extrem de rudimentar de intimidare. Bănui că Dragnea nici n-a ştiut şi a fost iniţiativa unui... unui individ mai mărunt în speranţa că îşi face prieten şeful. Dragnea nu e idiot, nu cred că a comandat aşa ceva, el e vulpoi bătrân, e clar că de OUG 13 a urmărit clar şi ştia ce se întâmplă, dar părerea mea e că de problema cu ANAF el nici măcar nu a ştiut, el lucrează mult mai sofisticat.
Mesaj pentru Rezistenţi
E foarte important şi a fost un semnal extraordinar astă-iarnă că a ieşit atât de multă lume în stradă, arată că totuşi lumea e atentă, a înţeles ce i se întâmplă. Pentru ei e foarte simplu, chestiuni de-astea de legislaţie, ei care au experţi, au tot soiul de şmecheri mai mult sau mai puţin oneşti, să ne facă la portofel, să adopte nişte legi, nu înţelegem mare lucru şi când înţelegem e prea târziu. Ceea ce era să se întâmple cu Ordonanţa 13. Şi faptul că atât de multă lume a înţeles despre ce este vorba şi a protestat viguros şi ferm şi acum în continuare stă cu ochi pe ei şi înţelegem mie mi se pare extraordinar.
Înregistrarea integrală a discuţiilor, transmise live de Rezistenţa TV poate fi urmărită aici
Întâlnirea reprezentanţilor grupului Rezistenţa cu jurnalistul Liviu Avram a avut loc în cadrul proiectului #Rezistenţa 360, un proiect al grupului civic #REZISTENŢA, al cărui scop este crearea unor punţi de dialog şi comunicare reală şi obiectivă între societatea civilă şi clasa politică, şi explicarea evenimentelor şi acţiunilor politice într-un limbaj simplificat pentru cetăţenii României. În cadrul acestui proiect, protestatarii au avut întâlniri cu jurnaliştii Ramona Ursu şi Lucian Mîndruţă, cu Irina Zamfir de la ActiveWatch şi Cătălin Teniţă de la Geeks for Democracy, cu senatorul PNL Florin Cîţu, cu Oana Gheorghiu de la Dăruieşte Viaţă, cu judecătorul Cristi Danileţ, cu filozoful Gabriel Liiceanu, cu (acum fostul) lider al USR Nicuşor Dan, cu parlamentarii USR Cristian Ghinea, Florina Presadă şi Cristian Seidler.
