Coruperea alegătorilor la referendum. CCR amână până în toamnă o decizie

CCR urmează să decidă abia după vacanţa de vară asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicată de mai mulţi inculpaţi în dosarul fraudelor la referendum.
Palatul Cotroceni, depunere jurământ, noii membri ai CCR. În imagine,  Valer Dorneanu Mona Pivniceru şi Daniel Morar (Epoch Times România)
Ana Ion
11.07.2017

Judecătorii Curţii Constituţionale (CCR) au amânat marţi, pentru data de 19 septembrie, pronunţarea pe excepţia de neconstituţionalitate a articolului 392 din Codul Penal privind coruperea alegătorilor la un referendum, relatează Hotnews.

La ultimul punct al ordinii de zi a şedinţei de marţi a plenului Curţii Constituţionale a figurat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului 392 din Codul Penal raportat la articolul 386.

Sesizarea a fost depusă de către mai multe persoane inculpate în dosarul fraudelor la referendum instrumentat la Cluj: Măgureanu Bogdan Cristian, Hanzi Nicuşor Ştefan, Lăcătuş Florin, Muza Gabriel, Niculae Nicholas Vitto, Samson Dumitru.

Ultimul dintre aceştia, respectiv, Dumitru Samson, fiul vitreg al fostului ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu, a fost acuzat de către procurorii DNA că, "în cursul dimineţii de 29 iulie 2012, în înţelegere cu Atanasiu Teodor, Samson Dumitru a apelat la sprijinul învinuitului Măgurean Bogdan Cristian (cunoscut interlop din Cluj Napoca, cu relaţii în diverse clanuri interlope) pentru ca, în schimbul unor sume de bani, să acţioneze în ziua referendumului pe două paliere: pe de o parte să mobilizeze alegătorii să se deplaseze la vot (în special persoane cu un nivel scăzut de educaţie) iar, pe de altă parte, să pregătească în toate marile localităţi de pe raza judeţelor Alba, Cluj, Sălaj, Bistriţa Năsăud, Arad, Timiş grupuri de interlopi care să fie pregătiţi să intervină, la nevoie, în locaţiile unde se solicită sprijin.

Măgurean Bogdan a acţionat în sensul celor stabilite, în condiţiile în care i s-a pus la dispoziţie un spaţiu din sediul organizaţiei PNL Cluj Napoca, iar Samson Dumitru l-a pus în legătură cu mai mulţi lideri locali ai PNL pentru a le acorda sprijinul în acelaşi scop. Măgurean Bogdan, prin intermediul altor persoane, a mobilizat votanţii de pe raza acestor judeţe, cărora le-a transmis promisiunile făcute de învinuitul Samson Dumitru, constând în bani şi alte foloase materiale.Toate aceste promisiuni de foloase materiale au fost îndeplinite la sfârşitul zilei de 29 iulie 2012 şi în zilele următoare".

Potrivit Hotnews, care citează News.ro, decizia CCR privind constituţionalitatea acestui articol, indiferent care va fi ea, nu va avea impact asupra lui Liviu Dragnea, întrucât condamnarea acestuia pentru fraudarea referendumului din 2012 a fost făcută în baza unui alt articol din Legea 78/200. Articolul respectiv care prevede că "fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor