Revoluţiile arabe au uitat de femei
Primăvara arabă se simte până în Arabia Saudită, unde femeile au primit dreptul de a vota. Pentru a evita un destin precum cel al lui Ben Ali, regele Abdallah al II-lea a făcut un gest istoric, acordându-le sauditelor dreptul de a vota şi de a candida la alegerile locale, precum şi cel de a intra în Majlis al-Shura, un consiliu consultativ. Dar ce se întâmplă în celelalte ţări din regiune, referitor la drepturile femeilor?, se întreabă săptămânalul Le Point în ediţia de luni.
'Este un gest important şi istoric într-un regat în care femeile nu aveau până nu demult nici carte de identitate', afirmă Azadeh Kian, profesor de sociologie la Universitatea Paris VII Diderot. 'Dar este cu atât mai simbolic cu cât sauditele vor mai aştepta încă patru ani ca să poată vota', adaugă profesorul. Viitoarele alegeri locale vor avea loc joia viitoare, dar legea privind noile drepturi ale femeilor se aplică alegerilor din 2015.
Sauditele nu au aşteptat primăvara arabă ca să-şi apere drepturile. Lupta lor a început încă din 1991. În urma invaziei armatei irakiene, regatul wahhabit, una din ţările cele mai închise din lume, a cerut ajutorul soldaţilor americani. Această deschidere nesperată este o ocazie pentru saudite de a sensibiliza lumea întreagă cu privire la situaţia lor nefericită: ele nu au dreptul să conducă o maşină, să lucreze sau să iasă din casă fără acordul scris al soţului. Dar autorităţile s-au dovedit nemiloase şi contestatarele au fost date afară imediat.
Cu toate acestea, ele nu au renunţat. Datorită elanului unei generaţii bogate şi instruite mişcarea ia rapid amploare. În 2005, atunci când kuweitienele au obţinut dreptul de vot, sauditelor li s-a refuzat în continuare acest drept. În 2011, în plină primăvară arabă, femeile yemenite, mai puţin instruite şi bogate, îndrăznesc să-l sfideze pe preşedintele Saleh. Pentru că nu putea să manifesteze la Riad, Manal al-Sharif, o tânără militantă saudită, se filmează la volanul maşinii ei, ceea ce este considerat un delict în Arabia Saudită, şi postează filmuleţul pe Youtube. Urmarea a fost că tânăra a fost reţinută timp de zece zile. Manal al-Sharif a devenit simbolul mişcării feministe saudite.
'În întreaga regiune, adaugă Azadeh Kian, femeile au făcut progrese notabile în ceea ce priveşte drepturile politice, dar continuă să existe inegalităţi flagrante legate de drepturile familiale'. De exemplu, iranienele au obţinut drept de vot din 1963, dar încă nu au drepturi depline în cazurile de moştenire sau de custodie parentală. Aceeaşi situaţie se observă în majoritatea ţărilor din Orientul Mijlociu, din Pakistan până în Algeria.
Oare primăvara arabă, ale cărei sloganuri sociale şi democratice au zguduit mai întâi ţările maghrebiene, a contribuit la schimbarea condiţiei femeilor musulmane?, se întreabă ziarul. 'Revoluţia egipteană a pierdut prea multe oportunităţi de îmbunătăţire a statutului femeilor', constată Gauri Van Gulik, expertă în drepturile femeilor la Human Rights Watch. Noua Constituţie egipteană nu conţine niciun articol referitor la egalitatea dintre sexe şi nu le acordă femeilor decât un acces limitat la listele electorale. În Libia, în guvernul provizoriu, Consiliul naţional de tranziţie, nu se află decât o singură femeie. 'Numai Tunisia a înregistrat unele progrese, ratificând legi cu privire la egalitatea sexelor în conformitate cu Convenţia asupra eliminării tuturor formelor de discriminarea faţă de femei', potrivit lui Gauri Van Gulik.
Adoptată în 1979 de ONU, această convenţie vizează eradicarea discriminărilor şi asigurarea egalităţii între cele două sexe, mai ales în domeniul educaţiei. În fiecare an, cele 187 de ţări semnatare trebuie să prezinte un raport despre măsurile luate în materie de drepturi ale femeilor. Dintre ţările membre ONU, Iranul, Vaticanul, Sudanul şi Somalia nu au semant acest tratat. Statele Unite l-au semnat în 1980, dar încă nu l-au ratificat.
