Repercusiunile rezultatelor alegerilor europene ocupă în continuare atenţia presei spaniole
alte articole
Repercusiunile rezultatelor alegerilor europene din 25 mai continuă să ocupe şi miercuri primele pagini ale cotidienelor spaniole, care urmăresc în special ce se întâmplă la vârful principalului partid din opoziţie (Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol, PSOE), dar şi în Partidul Popular, sau la Bruxelles, unde liderii europeni încearcă să formeze executivul.
Liderii PSOE vor să voteze toţi militanţii, scrie cotidianul El Pais. În legătură cu zvonurile legate de succesiune, şefa executivului local din Andaluzia, Susana Díaz, dă asigurări că regiunea continuă să fie prioritatea ei, în vreme ce Patxi Lopez anunţă că părăseşte secretariatul general al socialiştilor basci, mai informează publicaţia citată.
Cotidianul El Mundo consideră că Susana Díaz a rămas singurul punct de sprijin al PSOE, pe măsură ce alţi presupuşi candidaţi pierd din susţinere în vederea organizării unor alegeri primare înainte de congresul convocat pentru luna iulie. Potrivit acestui cotidian, mai mulţi deputaţi sau baroni socialişti susţin că situaţia din PSOE nu favorizează alegeri primare înainte de înnoirea conducerii formaţiunii.
Premierul spaniol Mariano Rajoy îşi asumă pedeapsa aplicată de alegători Partidului Popular. Cotidianul ABC arată că şeful executivului spaniol a declarat că îi înţelege pe cei care au retras sprijinul formaţiunii sale, iar despre situaţia din partidul rival şi anunţul retragerii secretarului general, Alfredo Perez Rubalcaba, a spus că nu este 'de acord cu el în multe privinţe, însă este o persoană care a încercat mereu să ia decizia potrivită'.
UE încearcă să se reinventeze sub sindromul alegerilor din 25 mai, constată cotidianul La Vanguardia, după ce preşedintele francez, Francois Hollande, a atras atenţia asupra faptului că vor apărea mai multe voturi împotriva Europei, dacă nu au loc schimbări, iar premierul britanic David Cameron a dat sentinţa potrivit căreia Uniunea este exagerat de autoritară. La rândul său, Rajoy crede că trebuie să existe o politică financiară mai extinsă.
Cotidianul La Razon consemnează miercuri prima absenţă a lui Rubalcaba în Congresul Deputaţilor. Cel care încă este liderul socialist nu a venit în parlament, dar a fost protagonist. Deputaţii PSOE au cerut formarea unui comitet extraordinar pentru a decide între alegerile primare şi congres, pe fondul nemulţumirilor stârnite din cauza deciziei conducerii de a convoca alegeri interne pentru a decide cine îi va fi succesor actualului secretar general.
Cotidianul catalan El Periodico urmăreşte îndeosebi situaţia iscată la conducerea corpului catalan al agenţilor de poliţie. Directorul Mossos d'Esquadra, Manuel Prat, se declară învins, comentează publicaţia citată, după ce legislativul catalan i-a cerut demisia. Potrivit publicaţiei citate, mandatul acestuia este marcat de trei conflicte: cazul Quintana, al femeii care şi-a pierdut un ochi după ce a fost împuşcată cu gloanţe de cauciuc, decesul unui comerciant, care a murit din cauza loviturii primite din partea unui agent de poliţie, şi evacuarea Plaza Catalunya din Barcelona, unde acţiunile poliţiei au fost deosebit de violente împotriva celor convocaţi de mişcarea 15M a indignaţilor în 2011.