Regimul comunist chinez îşi terorizează populaţia: În Shanghai, bebeluşii cu COVID sunt separaţi forţat de părinţi
alte articole

Sub pretextul prevenirii extinderii cazurilor de Covid-19, în Shanghai, autorităţile chineze au promovat şi apărat o politică de separare a bebeluşilor şi a copiilor de părinţii lor, dacă cei mici sunt testaţi pozitiv pentru COVID-19, informează CBS News.
Măsura nu face decât să încingă şi mai mult spiritele în centrul financiar al Chinei, unde aproximativ 25 de milioane de persoane din Shanghai sunt închise forţat în casele lor, iar frustrarea faţă de controalele dure ale oraşului împotriva virusului creşte.
Conform controalelor inflexibile ale Chinei asupra celor infectaţi cu virusul, orice persoană depistată pozitiv - chiar dacă este asimptomatică sau are o infecţie uşoară - trebuie izolată de persoanele neinfectate. Aceasta include copiii care sunt testaţi pozitiv, dar ai căror membri de familie nu sunt, au confirmat luni oficialii din domeniul sănătăţii, apărând o politică care a răspândit anxietate şi indignare în oraş.
"În cazul în care copilul are mai puţin de şapte ani, acei copii vor primi tratament într-un centru de sănătate publică. Pentru copiii mai mari sau adolescenţi... îi izolăm în principal în locuri centralizate [de carantină]", a declarat luni Wu Qianyu, un oficial din cadrul Comisiei municipale de sănătate din Shanghai.
Părinţii şi tutorii au apelat la reţelele de socializare pentru a-şi exprima furia faţă de această politică.
"Părinţii trebuie să îndeplinească 'condiţii' pentru a-şi însoţi copiii? Este absurd... ar trebui să fie cel mai elementar drept al lor", a scris un comentator anonim pe platforma de socializare Weibo.
Videoclipuri neverificate cu bebeluşi şi copii mici în secţiile de stat au fost distribuite pe scară largă.
Dar oficialul Wu, de la Shanghai, a declarat că această politică face parte integrantă din "activitatea de prevenire şi control al virusului".
"Am spus clar că părinţii ai căror copii sunt, de asemenea, pozitivi... pot locui în acelaşi loc cu copiii", a adăugat ea.
Frustrarea este din ce în ce mai mare în Shanghai, care a înregistrat luni 9.000 de noi cazuri de COVID şi este epicentrul epidemiei din China.
Iniţial, autorităţile au promis că nu vor închide întregul oraş, dar după săptămâni de creştere a numărului de cazuri, au recunoscut că au eşuat în a ţine sub contro pandemia. Astfel, au introdus o închidere în două etape, iniţial anunţată ca durând patru zile fiecare, pentru a testa în masă ambele părţi ale oraşului.
Câteva zile mai târziu, locuitorii încep să se teamă că sunt supuşi unui ordin prelungit de şedere în casă, fără a putea face exerciţii fizice afară sau să-şi plimbe animalele de companie, şi având un acces limitat la alimente proaspete.
Strategia "zero-COVID" a Chinei se află sub o presiune extremă, în timp ce virusul biciuieşte întreaga ţară, cu un alt focar în nord-est.
Luni, numărul de cazuri la nivel naţional a depăşit 13.000 pentru a doua zi, în timp ce numărul zilnic de infecţii a atins rate nemaiîntâlnite de la mijlocul lunii februarie 2020.