Expert Watchdog confruntă propaganda Kremlinului privind înarmarea R. Moldova: O adaptare minimă la realităţile războiului
Imaginile cu diverse tipuri de armamente recent intrate în dotarea Ministerului Apărării de la Chişinău au devenit virale pe reţelele de socializare, notează expertul Comunităţii Watchdog Moldova, Artur Leşcu, doctor în istorie.
Acesta a specificat că presa propagandistică de la Moscova, precum şi o bună parte a pro-ruşilor de la Chişinău critică vehement înarmarea Republicii Moldova, însă toate tipurile de armament procurate recent de Armata Naţională, de fapt, „se potrivesc noii realităţi unde dronele mişună pe câmpul de luptă”.
„Ce anume nou are armata noastră? În primul rând, echipamente mobile care înlocuiesc utilaje ce trebuiau aduse cu camioane şi instalate. Toate se potrivesc noii realităţi unde dronele mişună pe câmpul de luptă.
Deci avem obuziere mobile israeliene, aruncătoare de mine spaniole, mitraliere cehe capabile să doboare drone. Le vom descrie pe fiecare, căci, vrem noi sau nu, nu există lună în care tulburarea bipolară propagandistică să nu pomenească Republica Moldova şi forţele sale armate”, a menţionat expertul Watchdog.
Acesta a remarcat că primul val de isterie a venit de la Tiraspol, fiind provocat de obuzierele autopropulsate ATMOS 2000.
„Pervîi Pridnestrovskii” (portalul media „Primul Transnistrean”, n.r.) serveşte publicului său, chiar din titlu, un fals clasic despre „obuziere de atac”, a menţionat Artur Leşcu, explicând că „nu există obuziere de atac sau de apărare. De fapt, nu există armament ofensiv sau defensiv în sens strict, cu excepţia parţială a grenadelor, care pot fi clasificate astfel în funcţie de raza de acţiune. Orice alt sistem este pur si simplu o armă”.
Introducerea obuzierelor autopropulsate ATMOS 2000 nu este doar binevenită, ci şi demult aşteptată, consideră expertul în istorie, adăugând că, până în prezent, Armata Naţională se baza aproape exclusiv pe tunuri tractate sovietice.
„ATMOS reprezintă primul echipament modern de artilerie autopropulsată al Republicii Moldova. Pentru o armată cu efective limitate, capacitatea de a pregăti, executa şi părăsi poziţia în cicluri scurte reduce drastic vulnerabilitatea la drone şi radare de contrabaterie.
Profilul shoot-and-scoot creşte supravieţuirea artileriştilor în comparaţie cu vechile piese tractate D-30 sau Ghiaţint, care necesitau timp îndelungat pentru amplasare şi retragere. Sistemul de 155 mm este compatibil cu muniţia standard NATO, ceea ce sporeşte interoperabilitatea”, a punctat Leşcu pe pagina de Facebook a Comunităţii Watchdog.
Artileriştii au mai fost dotaţi cu aruncătoare de mine autopropulsate spaniole Scorpion, care oferă soldaţilor viteză, mobilitate şi, în final, supravieţuirea personalului militar. Acestea pot fi desfăşurate în aproximativ 30 de secunde, iar echipajul poate părăsi poziţia în mai puţin de 20 de secunde după executarea focului, a mai menţionat expertul.
„Cenuşăreasa acestui ‘top’ rămâne vehiculul antiaerian MR-2 Viktor, de producţie cehă. Comentariile ironice de tipul ‘pentru ce vă trebuie radar dacă nu doboară dronele?’ au primit răspunsul cuvenit. Viktor MR-2 este un exemplu perfect de ‘oldie but goldie’ – tehnologie a secolului trecut, dar extrem de eficientă împotriva dronelor, dacă este adaptată corect.
Sistemul utilizează mitraliere ZPU-2, modernizate, de 14,5 mm. Este capabil să doboare ţinte aeriene la joasă altitudine: drone, elicoptere, avioane. Exact genul de ameninţări cu care ne confruntăm astăzi.
Nu în ultimul rând, merită menţionate schimbările legate de armamentul individual. În sfârşit, armata naţională începe să se desprindă de calibrul sovietic. La parada de la 1 decembrie, la Bucureşti, militarii noştri au defilat cu puşti austriece Steyr AUG, calibrul 5,56, în locul clasicului Kalaşnikov. Mai mult decât un gest simbolic, aceasta pare a fi o schimbare sistemică”, consideră doctorul în istorie.
Aceeaşi linie isterică se regăseşte şi în comentariile canalului propagandistic şi „semi-militar” „Rîbari”, care deplânge aşa-zisa militarizare a Moldovei pe fundalul problemelor economice, a remarcat expertul Watchdog.
„Retorica este bine cunoscută – dacă statul investeşte în securitate, înseamnă că ia pâinea de la gura cetăţenilor. Se aruncă cifre alarmiste, se insinuează cheltuieli ‘secrete’ şi se sugerează un viraj strategic obscur, dictat de UE şi NATO. În realitate, tranziţia de la tunuri tractate sovietice la sisteme autopropulsate pe roţi, precum ATMOS sau Scorpion, nu este un lux, ci o adaptare minimă la realităţile războiului modern.
Lipsa mobilităţii echivalează cu vulnerabilitate şi pierderi umane. Invocarea împrumuturilor externe, a tranşelor FMI sau a sprijinului european este un artificiu propagandistic clasic. Asistenţa UE pentru apărare, inclusiv fondurile dedicate apărării aeriene şi infrastructurii militare, nu anulează neutralitatea constituţională, dar creşte costurile unui potenţial inamic”, consideră Artur Leşcu.
În opinia acestuia, comparaţia mecanică între cheltuielile sociale şi cele de apărare ignoră un adevăr simplu – securitatea este o precondiţie a dezvoltării economice.
În concluzie, expertul a punctat: „Achiziţiile militare sunt o chestiune strict suverană. Republica Moldova are dreptul deplin să procure ceea ce consideră necesar pentru propria securitate, fără a da explicaţii nimănui. Pentru acest drept s-a luptat şi s-a murit în 1992.
În al doilea rând, timp de decenii, armata a fost lăsată de izbelişte. Nevoia de echipamente moderne nu este o ambiţie recentă, ci o necesitate ignorată mult prea mult.
Şi, în al treilea rând, chiar şi aceste dotări sunt modeste. Dacă mă întrebaţi pe mine, ele nu reprezintă un exces, ci doar un minim absolut într-o regiune în care securitatea nu mai este de mult un lux teoretic.”
