Regimul chinez se opune declarării averilor

Peste 100.000 de persoane în Parcul Victoria în timpul unui priveghi cu lumânări organizat pentru a comemora victimele represiunii din 1989 din Piaţa Tiananmen, în Hong Kong, la 4 iunie 2013. (Alex Ogle/AFP/Getty Images)
Mioara Stoica
17.07.2013

Apărătorul drepturilor omului în China, Xu Zhiyong, a fost arestat ieri de poliţia din Beijing. Profesor de drept la Universitatea Poştei şi Telecomunicaţiilor din Beijing, este una dintre persoanele care nu au încetat să lupte pentru mai mult respect şi pentru drepturile omului în ţara sa. Acuzat de "încercarea de a aduna mulţimile şi tulburarea ordinii publice", în realitate, Xu era deja sub arest la domiciliu de două luni.

Avocatul său, Teng Biao, a negat orice acuzaţie, în timp ce organizaţia pentru drepturile omului Human Rights din China, a declarat această arestare este cea mai recentă încercare a guvernului chinez de a opri campania (denumită Gongmeng) prin care se cere membrilor Partidului Comunist şi guvernului să-şi publice declaraţii de avere şi să respecte Constituţia.

Bazat pe ceea ce a fost revelat de Teng Biao, cel puţin alte 10 de persoane legate de Gongmeng au fost arestaţi în ultimele zile, tot pentru "tulburarea liniştii publice, cu scopul de subminarea statului".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor