Regele Mihai a încetat din viaţă
alte articole
Fostul suveran al României, Regele Mihai I, a încetat marţi din viaţă la vârstă de 96 de ani la reşedinţa din Elveţia. Anunţul a fost făcut de Casa Regală.
Trupul neînsufleţit al fostului rege fi depus în holul de onoare al Palatului Peleş iar apoi, pentru două zile, în Sala Tronului la Palatul regal din Calea Victoriei. Slujba de înmormântare va avea loc la Catedrala Patriarhală, iar trupul lui Mihai va fi înhumat la Curtea de Argeş.
Reamintim că starea de sănătate a regelui se deteriorase de mai bine de un an şi jumătate. De altfel, regele s-a retras din viaţa publică la începutul lunii martie 2017, la momentul respectiv Casa Regală anunţând că Maiestatea sa a fost diagnosticat cu carcinom epidermoid metastazant şi leucemie cronică.
Regele Mihai I al României s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, ca fiu legitim al Regelui Carol al II-lea şi al Reginei Elena.
Mihai a urcat pe tron pentru prima dată în 1927, după moartea bunicului său, Regele Ferdinand I. Deoarece Mihai avea doar 6 ani şi nu putea guverna, atribuţiile regale au fost îndeplinite de o regenţă formată din prinţul Nicolae, patriarhul Miron Cristea şi preşedintele Curţii de Casaţie, Gheorghe Buzdugan.
Mihai a fost detronat chiar de tatăl său, Regele Carol al II lea, întors în ţară în 1930, primind în schimb titlul creat ad-hoc de „Mare Voievod de Alba-Iulia”.
Mihai a urcat pe tron a doua oară în septembrie 1940, când Carol al II-lea a fost obligat de Ion Antonescu să abdice şi să părăsească ţara.