Regal Dan Puric – Royal Fashion

Publicul bucureştean avid de hrană pentru suflet şi pentru spirit, a fost din nou cucerit de magia discursului fără cuvinte al trupei Passe-Partout DP.
Gela Lazar
16.12.2011

Publicul bucureştean avid de hrană pentru suflet şi pentru spirit, a fost din nou cucerit de magia discursului fără cuvinte al trupei Passe-Partout DP.

Reprezentaţia atinge profunzimile fiinţei prin magistrala orchestrare a unor scene istorice dezvăluite brut, al căror ecou este insinuat către memoria afectivă a auditoriului, de sugestivul fond muzical minuţios ales.

Istoria noastră, a omenirii, este esenţializată prin gest, culoare, sunet, tocmai prin această spontaneitate a transmiterii devenind mai percutantă, adresându-se direct fiinţei lăuntrice, necontaminată de noţiuni, concepte şi teorii.

Auditoriul este captat într-un spaţiu al bunăvoinţei faţă de natura umană, fără a lipsi doza de umor care punctează subtil slăbiciunile şi lipsa de maturitate din toate epocile, fără a dilua mesajul de frumuseţe şi sacru al acestora.

Nu există critică, ci numai o dezvăluire sinceră care dă posibilitatea spectatorului să sesizeze traiectoria devenirii ca specie şi să aleagă din nou.

Pledoarie pentru reîntoarcerea la valoare, la normalitate, la armonie, spectacolul dă şansa unei priviri pătrunzătoare, ochi-în-ochi, între spectator şi propria sa conştiinţa re-trezită.

Publicul a ovaţionat nesfârşit, ca şi cum aici, acum, metamorfoza s-ar putea împlini, prin simplul fapt că suntem împreună şi împărtăşim aceeaşi acută devoţiune pentru firesc, decenţă şi frumuseţe interioară.

Îngăduiţi să vă oferim comentariul regizorului, postat pe site-ul Teatrului de pe Lipscani, ca sursă de inspiraţie şi luare-aminte:

„În 1947 n-a abdicat sub ameninţarea tancurilor sovietice doar monarhia, ci şi calitatea sub presiunea cantităţii revoltate. De atunci, în România, ducem o viaţă pur cantitativă. Măsurată mai întâi în cincinale, accelerată azi dincolo de firea umană, această viaţă ne-a gonit şi ne goneşte încontinuu de noi înşine.

Comunismul şi lumea haotică de azi, fără de nume, dar sinistră, reprezintă lumina făcută; lampa sau becul la care bieţii fluturi ai calităţii vin în naivitatea lor şi mor ucişi cu aripile frânte de căldura ucigaşă. România şi-a ars fluturii calităţii şi-i arde fără milă şi azi. De asta am făcut acest spectacol, ca să sting lumina ucigaşă şi să deschid fereastra ca să intre soarele

Am încercat prin acest spectacol să aduc aminte ceea ce am pierdut: fiorul înălţător al calităţii. Căci regalitatea asta presupune: o înălţare, o înnobilare, o scoatere din mulţime. În termenii vieţii, femeia pe care o iubim este regina noastră. Ea ne-nalţă dincolo de obişnuitul trăit până s-o cunoaştem. La fel, bărbatul iubit de femeie este regele ei. Dragostea, deci, nu este nici pe departe o stare democratică, ci o stare aristocratică. Este, dacă vreţi, înnobilarea firii umane, atât de supusă biologicului şi gregarităţii, cu statutul de fiinţă.

Fiinţa omului este deci regalitatea firii. „Ce mai faci cu intratul întru fiinţă?”, îl întreabă Eminescu pe Slavici, tocmai ca să-l înveţe să acceadă zilnic la zările înalte ale sufletului frumos. Regalitatea, fiind înnăscută, nu face eforturi şi de-asta nu are nevoie de ideologii, pentru că este organică. Calitatea supremă atrage în jurul ei calităţi. Şi astfel, la palatul regal, Maiestatea Sa Regina Elisabeta îi chema pe oamenii de calitate ai ţării, printre ei şi Mihai Eminescu.

„Domnule Eminescu, cum scrieţi versurile?” l-a întrebat poeta Carmen Sylva, adică cea care era de fapt regina Elisabeta. „Majestate, eu scriu versurile aşa cum cade frunza din copac”, a răspuns Eminescu. Şi astfel, numai în faţa regalităţii, spovedania lui ne-a fulgerat. Eminescu murea cu fiecare vers.

Calitate lângă calitate nu creează o cantitate calitativă, o sumă, o masă, ci o lumină inefabilă la care vin firesc şi alte calităţi. Monarhia este ca lumina soarelui unde fluturii calităţii au putut să zboare în voie, fără frica de a se arde. Comunismul şi lumea haotică de azi, fără de nume, dar sinistră, reprezintă lumina făcută; lampa sau becul la care bieţii fluturi ai calităţii vin în naivitatea lor şi mor ucişi cu aripile frânte de căldura ucigaşă. România şi-a ars fluturii calităţii şi-i arde fără milă şi azi. De asta am făcut acest spectacol, ca să sting lumina ucigaşă şi să deschid fereastra ca să intre soarele.”

Dan Puric

Data următoarei reprezentaţii: sâmbătă, 28 ianuarie 2012

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor