Recoltă bogată de primari pentru PSD în Vrancea. Încă un judeţ devine roşu

Ajutat de celebra ordonanţă a traseismului local şi de rectificarea bugetară, Marian Oprişan, şeful PSD al Consiliului Vrancea a reuşit să racoleze şapte primari şi peste 150 de consilieri locali de la opoziţie, scrie romaniacurata.ro.
Marian Oprişan (Epoch Times România)
Loredana Diacu
18.10.2014

Ajutat de celebra ordonanţă a traseismului local şi de rectificarea bugetară, Marian Oprişan, şeful PSD al Consiliului Vrancea a reuşit să racoleze şapte primari şi peste 150 de consilieri locali de la opoziţie, scrie romaniacurata.ro.

Potrivit sursei citate, cei mai mulţi aleşi locali care şi-au schimbat culoarea politică îmbrăţişând roşul PSD, au fost cointeresaţi să îmbrăţişeze doctrina social-democrată "cu ajutorul banilor publici împărţiţi prin pixul lui Marian Oprişan, preşedintele CJ Vrancea." În penultima zi a expirării termenului de 45 de zile în care, potrivit OUG 55/2014, aleşii locali au putut trece la alte partide fără a-şi pierde mandatele, Oprişan a convocat o şedinţă a Consiliului Judeţean, la care a anunţat că îi avantajează la rectificarea bugetară tocmai pe primarii care au decis să treacă în barca puterii.

Anterior respectivei şedinţe, pentru ca Oprişan să poată fi cât mai persuasiv în faţa aleşilor locali, Guvernul Ponta a trimis în Vrancea suma de 2,155 milioane lei pentru echilibrarea bugetelor locale, cei mai mulţi bani provenind din TVA, respectiv 2,090 milioane lei.

Stăpân pe buget, Oprişan a împărţit sumele cum a ştiut mai bine, adică pe criterii politice şi le-a arătat o generozitate care nu prea îl caracterizează primarilor opoziţiei, mai arată sursa citată. Astfel, mai multe comune conduse de primari aleşi pe listele PNL şi PDL au primit sume cuprinse între 35.000 lei sau 40.000 lei, similare cu cele primite de localităţile conduse de primari social – democraţi.

Culmea coincidenţei, ulterior şedinţei, toţi beneficiarii banilor împărţiţi cu generozitate de Oprişan au anunţat apoi trecerea la PSD. Unul dintre primarii racolaţi, Gheorghe Tătaru, a recunoscut ulterior, într-o declaraţie pentru Ziarul de Vrancea, că Marian Oprişan i-a promis că va repara drumul judeţean care traversează localitatea dacă intră în PSD şi comuna susţine candidatura premierului Ponta la alegerile prezidenţiale.

Drept rezultat al abilitaţii lui Oprişan de a împarţi înţelept banii primiţi de la guvernul condus de prezidenţiabilul Victor Ponta, PSD conduce în prezent toate oraşele judeţului.

Iar alegerile prezidenţiale vin. Pregătite bine. Potrivit Gândul, peste 350 primari şi mii de aleşi locali - consilieri locali şi judeţeni au plecat în ultimele 45 de zile din tabăra lui Iohannis în cea a principalului său contracanddiat, Victor Ponta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor