Reacţia lui Năstase la decizia Consiliului nediscriminare: Aştept să văd cum Dodon şi ministrul său de Interne vor scoate crucifixul din MAI
alte articole
Iniţiativa de a aduce în cadrul unei instituţii fundamentale a statului Republica Moldova, mai multă unitate, moralitate şi credinţă, respect pentru înaintaşi, pentru poliţiştii căzuţi la datorie, inclusiv în războiul de pe Nistru nu discriminează şi nu împarte oamenii, ci îi adună în jurul unui set de valori corecte şi puternice, consideră fostul ministru de Interne, Andrei Năstase.
Acesta a fost obligat de către Consiliul pentru Prevenirea şi Eliminarea Discriminării şi Asigurarea Egalităţii să-şi ceară scuze publice pentru instalarea unui crucifix în interiorul MAI şi pentru discursul pe care l-a ţinut la eveniment, în care ar fi instigat la ură şi discriminare.
„Republica Moldova suferă încă şi se află angajată pe un drum extrem de dificil pentru a reuşi să se definească cu fermitate drept o democraţie autentică şi modernă. Crucifixul montat la MAI este parte a setului de simboluri care pot susţine drumul pe care Republica Moldova trebuie să-l parcurgă până la momentul în care se va putea aşeza în rândul ţărilor libere, democratice, europene”, se arată într-o postare pe Facebook a liderului Platformei DA.
Pentru a-şi îndreptăţi acţiunea, Năstase a menţionat că astfel de simboluri s-ar afla în clădiri extrem de importante din toată Europa, începând cu Parlamentul României până la instituţiile Germaniei, Austriei, Greciei sau Italiei.
Mai mult decât atât, fostul ministru de Interne consideră că „morala creştină a fost, este şi va rămâne universală, iar simbolurile acesteia nu discriminează, ci dimpotrivă”.
Deşi Consiliul îl obligă pe Andrei Năstase să-şi ceară scuze în mod public doar pentru instalarea crucifixului şi pentru discursul pe care l-a ţinut la eveniment, victimizându-se, politicianul scrie în postarea sa că „niciun consiliu nu mă poate obliga să mă las de Dumnezeu”.
„Nu despre crucifix este vorba în decizia acelui Consiliu, ci despre Andrei Năstase care trebuie, în baza unui plan foarte bine pus la punct, să fie din nou linşat mediatic şi compromis.
Aş fi vrut aceeaşi determinare din partea instituţiilor statului în cazuri cu adevărat reale, în special a profanării simbolicii de stat de către preşedintele Dodon, prin scoaterea crucii din stema R. Moldova. Aştept să văd cum Dodon şi ministrul său de interne vor îndrăzni să scoată Crucifixul şi din MAI. Ce va urma? Răstignirile din întreaga republică?”, a conchis Năstase.