Războiul dintre Palate. Iohannis condamnă adoptarea rectificării bugetare prin OUG. Ciorbea, somat să sesizeze CCR

Prin adoptarea rectificării bugetare fără avizul CSAT, Guvernul se situează de unul singur în afara cadrului legal, acuză preşedintele Iohannis, cerându-i lui Victor Ciorbea să sesizeze CCR.
Klaus Iohannis (Epoch Times România)
Loredana Diacu
05.09.2018

Preşedintele României şi-a exprimat miercuri, oficial, condamnarea fermă faţă de iniţiativa Guvernului de a adopta proiectul rectificării bugetare fără avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), în condiţiile în care acest aviz este obligatoriu atunci când sunt afectate bugetele instituţiilor din domeniul securităţii naţionale.

În comunicatul său, preşedintele mai transmite că prin ignorarea cu bună ştiinţă a necesităţii avizului CSAT, Guvernul se situează de unul singur în afara cadrului legal în vigoare şi îi cere Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională pentru a verifica în ce măsură Ordonanţa de urgenţă de rectificare a bugetului de stat pe anul 2018 îndeplineşte exigenţele constituţionale de adoptare.

"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, condamnă ferm adoptarea proiectului rectificării bugetare de către Guvernul condus de Prim-ministrul Viorica Dăncilă, fără avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Este inadmisibilă această abordare a Executivului, în condiţiile în care avizul CSAT este obligatoriu atunci când sunt afectate bugetele instituţiilor din domeniul securităţii naţionale.

Ignorând cu bună ştiinţă necesitatea avizului CSAT, Guvernul se situează de unul singur în afara cadrului legal în vigoare. Demersul inexplicabil de a continua cu adoptarea rectificării bugetare în aceste condiţii demonstrează lipsa evidentă a dorinţei de dialog a Guvernului în interesul cetăţenilor. Este o nouă acţiune care arată agenda paralelă pe care Guvernul Dăncilă o are cu agenda reală a românilor şi o încercare de a abate atenţia opiniei publice de la problemele grave la care Guvernul nu este capabil să găsească soluţii. Pesta porcină africană este cel mai elocvent exemplu de criză generată de lipsa măsurilor pe care Executivul avea datoria să le adopte, astfel încât să fie stopată răspândirea virusului şi să fie evitate pagubele imense pe care în prezent vedem că le suportă crescătorii de porcine şi populaţia", transmite Administraţia Prezidenţială.

De asemenea, şeful statului mai susţine că a lansat o invitaţie la dialog instituţional pe tema rectificării bugetare dar Guvernul a dat dovadă de obtuzitate politică.

Preşedintele Klaus Iohannis avertizează încă o dată că lipsa de viziune şi de responsabilitate, cât şi modul dezastruos în care a fost gestionată activitatea guvernamentală fac previzibilă intrarea României în dificultăţi majore. Responsabili pentru situaţia complicată în care este împinsă ţara noastră sunt atât membrii foarte slab pregătiţi ai Guvernului, cât şi partidele politice care susţin în continuare cel mai incompetent guvern din ultimii 30 de ani.

"Preşedintele României consideră că această rectificare bugetară este una necesară şi, tocmai de aceea, şi-a manifestat întreaga disponibilitate pentru a discuta cu Guvernul şi a găsi soluţiile potrivite.

Şedinţa CSAT care a avut loc marţi, 4 septembrie a.c., s-ar fi putut încheia cu un aviz negativ, însă Preşedintele Klaus Iohannis a considerat că singura cale de a ieşi din acest impas, în beneficiul României, este dialogul instituţional. Acestei invitaţii la colaborare loială în interesul public, Guvernul îi răspunde prin obtuzitate politică, preferând să întreţină un conflict, care îi afectează direct pe cetăţeni.

Din păcate, nu este prima dată când Guvernul şi Prim-ministrul refuză dialogul instituţional cu Preşedintele României, preferând ca, în locul atribuţiilor constituţionale şi al cooperării loiale, să pună indicaţiile primite de la conducerea de partid.

Dincolo de vulnerabilităţile de fond ale actualei construcţii bugetare, prin adoptarea rectificării bugetare în absenţa avizului CSAT, fie el pozitiv sau negativ, Guvernul forţează limitele Constituţiei. Acest demers reprezintă o deraiere gravă de la principiul colaborării loiale pe care ar trebui să se întemeieze funcţionarea democratică şi eficientă a instituţiilor statului român.

Decizia Prim-ministrului de a refuza dialogul instituţional pe o problemă urgentă şi de importanţă deosebită conduce astfel la un blocaj instituţional. Un asemenea comportament nu poate rămâne nesancţionat. Ca atare, în vederea realizării rolului constituţional de a veghea la buna funcţionare a autorităţilor publice, Preşedintele României va uza de toate prerogativele pe care Legea fundamentală i le conferă", transmite preşedintele.

În consecinţă, Iohannis solicită public Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională pentru a verifica în ce măsură Ordonanţa de urgenţă de rectificare a bugetului de stat pe anul 2018 îndeplineşte exigenţele constituţionale de adoptare.

Reamintim că astăzi, la scurt timp după ce preşedintele Klaus Iohannis a decis să suspende CSAT şi să invite Executivul la Cotroceni pentru consultări, premierul Viorica Dăncilă a făcut la rândul său o mutare decisivă: a anunţat miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că va adopta rectificarea bugetară fără avizul respectiv.

Viorica Dăncilă a argumentat că, potrivit legii, Guvernul avea obligaţia de a cere avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, obligaţie pe care şi-a îndeplinit-o, deşi avizul nu a fost acordat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor